Mulți sunt astăzi nostalgici după industria din perioada comunistă, dar putini sunt cei ce știu cine i-a pus bazele și de ce. Industrializarea masivă a fost ordonată de către Iosif Stalin și fost modelată până-n 1953 după ideile acestuia. A fost o economie centralizată și riguros planificată.
Kremlinul dorea dezvoltarea industriei metalurgice pentru a avea materia primă necesară ramurii constructoare de mașini. Populația din întreg lagărul comunist își aduce cu placere de fabricile gigantice ce ofereau locuri de muncă la umbra coșurilor fumegânde.
Putini sunt cei ce știu și vor să creadă că întregul sistem industrial a fost ridicat în jurul industriei de război și tancul a fost mașina favorită pentru formarea diviziilor de izbire. Nu s-a făcut economie la capitolul dotării fabricilor cu mașinile-unelte specializate și cu producția de oțeluri speciale. Războiul mondial s-a încheiat în septembrie 1945, dar Stalin nu era mulțumit cu ceea ce obținuse Uniunea Sovietică în urma luptelor dure și a dat comandă pentru producerea de noi tancuri grele care să fie capabile să combată blindatele americane și britanice. A fost proiectate și asamblate 2.315 tancuri IS-3, fiecare mașină având o masă de 46,5 t și aici mergea cel mai bun oțel disponibil. Au fost livrate numai în anii 1945 și 1946 și a fost un record pentru o economie dur afectată de ostilitățile unui conflict mondial. Erau necesare pentru dotare proiectile de calibrul 122 mm și cartușe de mitralieră de calibrele 7,62 și 12,7 mm. Nu se făcea economie nici la capitolul motorină, totalul rezervoarelor putând urca până la 1.200 l de motorină pentru o singură mașină. Poate se spune că au fost prea puține blindate pentru a afecta economia unei mari puteri, dar nu era singurul model în producție. T-44 urma să ia locul celebrului T-34, cel care devenea uzat moral. Au fost asamblate 1.823 de exemplare în perioada 1944 – 1947. Nu erau mulțumitoare în calitate de tanc util în orice misiune pe front și primele 25 de exemplare din T-54 au fost asamblate în anii 1946 și 1947. Uzinele au fost dotate și seria T-54/55 a ajuns la circa 62.500 de exemplare în lagărul sovietic. Nu avea statul timp să facă fabrici ale industriei alimentare.
Muncitorii din fabricile de armament au îndeplinit ordinele staliniste pentru că altfel puteau vizita gratuit un lagăr de concentrare. Statul egalitarist nu practică în realitate principiile susținute în teorie. Uzinele speciale aveau angajații mai bine salarizati și aveau la dispoziție rații alimentare suplimentare. Nu erau interesați de unde făceau autoritățile rost de produse alimentare și nici prin ce mijloace.
Teritoriul dintre Prut și Nistru a fost reocupat în cursul anului 1944 și transformat intr-un furnizor de produse agricole. Populația a fost supusă la cote imposibil de achitat, dar autoritățile locale au aplicat colectarea cu ajutorul armelor și trenuri lungi plecau peste Nistru. Nu exista noțiunea de milă pentru cei ce fuseseră sub dominație românească și care erau prea credincioși. Nu conta nici faptul că în perioada 1945 – 1947 a fost o secetă cumplită. Jefuirea mâncării a fost o practică permanentă pe ambele maluri ale Prutului și a apărut fenomenul de foamete, oamenii din mediul rural fiind înnebuniți de lipsa cerealelor. S-a ajuns în situația în care locuitori din Buzău mâncau pâine făcută din pământ cu sare. Există și mămăligă realizată din coajă de fag măcinată, cei fericiți punând o mână de mălai pentru a da impresia de mâncare adevărată. Orice buruiană era considerată comestibilă, dar mulți au pierit otrăviți de toxinele puternice.
Foametea din Basarabia a dus la disperare și s-a ajuns la cazuri în care oamenii mai în putere ii omorau pe cei slabi pentru a avea o sursă de proteine. Canibalismul a început să se răspândească și era dovada că statul comunist nu poate și nici nu vrea sa-si hrănească locuitorii din moment ce era unicul stăpân al comerțului.
Kremlinul a adus numai nenorociri pe planetă și un genocid prin înfometare în plus nici nu mai conta pentru cariera asasină a dictatorului sovietic. Au fost trei ani de masacre , iarna lui 1947 înregistrând un vârf al mortalității din spațiul românesc. Cum oamenii au memoria scurtă și nu iubesc Istoria decât pentru povesti siropoase, a fost normal să fie mulți nostalgici după un regim care a fost mai criminal decât cel nazist.
Grav a fost și că modelul stalinist a fost urmat de cei care au moștenit puterea după 1953 și întreaga economie a fost supusă dezvoltării producției de tancuri. Erau sprijinite de toate celelalte categorii de arme și aceasta a fost industria care s-a prăbușit după 1989. Lagărul comunist a fost dezvoltat pentru război și încă nu s-a transformat în totalitate, dovadă stând confruntările cu blindate din Ucraina. Nu trebuie să existe regrete pentru un regim conceput să masacreze omenirea pentru a face un unic lagăr uriaș de exterminare după ideile unor birocrați cu mintea plină de fantezii bolnave.
Sursă imagine: Wikimedia Commons