tancuri sovietice
1

Stalin, Hitler și dotarea Armatei Roșii

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 23 Martie 2025 | Nr. 1083

Istoricii din spațiul sovietic au tot căutat vinovați pentru dezastrul din 22 iunie 1941 și au primit voie să scrie că Stalin a fost un naiv care l-a crezut pe Hitler și nu s-a pregătit de război în mod serios. N-a fost de acord să treacă industria pe picior de război. Ar fi fost armament din belșug și Wehrmachtul n-ar fi făcut așa de multe minuni în cursul anului 1941. Liderul de la Kremlin este atacat cu mânie revoluționară de cei ce pot demonstra că înțeleg perfect legile războiului și nu ca defunctul conducător.

Este uimitor cât de mult pot să mintă cei ce jură că se scrie fără ură și părtinire. Au spus cercetătorii că pe direcția principală de atac a trupelor germane au fost prea puține tancuri și Stalin a ales să le risipească pe întregul front. Nu înțelegea problemele militare, dar se implica pentru a demonstra că știe și poate tot. Districtul Militar Vest a primit 2.192 de tancuri funcționale, ceea ce înseamnă foarte puțin în raport cu ceea ce aduceau trenurile hitleriste. Este evidentă lipsa de pregătire a lui Stalin și trebuie acuzat în continuare pentru dezastrele militare. Nu puteau fi comparate cu cele denumite Panzer și care speriaseră Europa. Puteau să fie ajutate de pe teritoriul fostelor state baltice de alte 1.274 de exemplare de toate tipurile, inclusiv din modelele KV-1 și T-34. Comandamentul de la Kiev avea la dispoziție 4.788 de unități, dar istoricii vor spune cu un fals patriotism că erau vechi și uzate fizic și moral. Nici echipajele nu dispuneau de experiență din cauza terorii poliției secrete.

Cercetătorii au spus că sovieticii nu erau dotați la nivel german, dar o simplă comparație poate să lămurească această dilemă și să fie eliminate teze vechi. Flota de tancuri de pe direcția vestică reprezenta echivalentul a 11 divizii complete, dar în zonele controlate din Kiev erau cam 24.

Stalin dispunea de o flotă de tancuri ce puteau executau acțiuni ofensive și cele mai temute erau cele din familia BT din cauză că erau rapide și cu autonomie ridicată. Frontul putea să fie spart cu masele de KV și T-34. Dotarea Armatei Roșii era perfectă în raport cu ceea ce avea Wehrmachtul.

Armata Roșie a fost pregătită pentru acțiuni ofensive prin surprinder, plecarea fiind realizată din poziții cât mai avansate. Trupele germane, inferioare ca dotare, au plecat primele la atac în dimineața zilei de 22 iunie 1941 și au reușit să deregleze pozițiile forțelor inamice, cele care erau aveau mari unități de infanterie și de tancuri chiar pe frontieră. Au fost împinse cât mai aproape de teritoriul german și regimente de aviație. Au fost puse în cea mai proastă poziție pentru apărare și nu existau ordine clare pentru o astfel de situație. Generalii au fost obligați să improvizeze și directivele de la Moscova prevedeau trecerea la contraatac, ceea ce a expus unitățile la focul tunurilor și, mai ales, la puterea de distrugere a bombelor de aviație. Dacă tancurile erau rezistente prin armură, mijloacele de transport motorizate sau hipo erau deosebit de vulnerabile. Pierderile grele din Bielorusia au obligat comandamentul sovietic să deplaseze noi forțe și au fost retrase divizii de tancuri de pe Frontul românesc, acolo unde erau funcționale la 1 iunie 743 de tancuri și astfel poporul român a scăpat de lagărele sovietice până-n 1944.

Ofensiva germană a dereglat cea mai frumoasă concentrare militară din război și au fost istorici care au putut scrie că n-a fost pregătire stalinistă de război și că ideea a fost inventată de Hitler pentru a justifica declanșarea ostilităților.

Sursă imagine: Wikimedia Commons