Diviziile germane au trecut la ofensivă în dimineața zilei de 22 iunie 1941 împotriva trupelor sovietice și pătrunderea în dispozitiv a fost șocantă pentru militari și rezistența s-a prăbușit. A fost o înaintare definită drept Blitzkrieg. Specialiștii în istorie și artă militară au început să caute explicații despre căderea frontului și s-a ajuns la concluzia că Wehrmachtul a fost un organism militar perfect antrenat și a atacat prin surprindere o armată prost dotată și instruită, condusă de politruci ce știau doar să execute ordinele lui Stalin.
Istorici ruși mai îndrăzneți și dornici de cercetare au descoperit date interesante despre tancurile sovietice, vârful de lance al Armatei Roșii. Varianta oficială a fost că blindatele livrate de industria stalinistă erau de calitate deosebit de joasă și așa se explică prăbușirea rezistenței diviziilor de tancuri. În plus, mașinile de tip nou erau prea puține pentru a putea să joace vreun rol în primele zile de război. Realitatea a fost complet diferită de ceea ce s-a scris în cărțile specialiștilor reputați și care au profitat de ocazie și temă pentru a ajunge la posturile plătite generos.
Datele publicate în spațiul rusesc în limba engleză demonstrează că dotarea diviziilor sovietice cu tancuri moderne a existat și sporea de la o zi la alta. Districtul Militar Vest a primit 88 de exemplare de KV până la 1 iunie 1941, tip de blindat care nu avea concurență în tabăra germană si nici măcar nu era cunoscut. Erau deosebit de puțin în raport cu cele 3.398 de blindate naziste. Chiar dacă se adaugă cele nouă ce erau puțin utilizate, totalul era absolut puțin. Ce să faci cu doar 97 de mașini? Problema era că nu exista vreun tanc cu blindaj care să reziste la proiectilele de calibrul 76,2 mm sau la cele 152,4 mm. Istoricii au putut să mintă în cel mai jalnic mod și n-au vrut să scrie că un KV era precum un cuirasat pe mare și uriașele nave nu erau multe în raport cu celelalte vapoare militare. Puterea unui tanc KV era deosebită și nici nu se putea ca vreun Panzer să reziste și nici tunurile anticar principale din diviziile de infanterie nu aveau șanse să înfrângă cuirasele groase. Echipajele preferau să strivească în șenile jucăriile germane de calibrul 37 mm și proiectilele trase de la mică distanță nu avea vreun efect.
Statistica întocmită până la 1 iunie 1941 mai amintește că existau 228 de tancuri de tip T-34 și absolut toate erau noi din punct de vedere al proiectării și al realizării. Aproape toți militarii și istoricii au ajuns la concluzia că noua mașină a fost de calitate deosebită și nu exista ceva comparabil în tabăra germană. Era un coșmar pentru infanteria germană și numai tunurile antiaeriene de calibrul 88 mm erau un adversar de temut, dar acestea erau puține și grele. În plus, erau înalte și vulnerabile. Nu puteau să fie împinse în prima linie și tirul de la distanță nu putea să fie util în condiții de noapte și de ceață.
T-34 a fost un tanc temut și după ce Wehrmachtul a primit tehnică de luptă de calitate, deci în iunie 1941 era un șoc pentru cei obligați să lupte doar cu uniforma împotriva coloșilor metalici. Districtul Militar Vest era deosebit de dotat și erau blindate T-34 ce puteau forma o divizie cu o putere de foc deosebită. Tancurile noi au fost dispuse printre celelalte din modele mai vechi și astfel diviziile blindate aveau o forță de izbire sporită. Generalii sovietici au reușit să trimită numai în Regiunea fostei Polonii 3.345 de tancuri, ceea ce echivala cu tot ceea a concentrat Berlinul în est. Armata Roșie a format în Bielorusia o forță de izbire care nu putea să fie oprită în momentul care ar fi pornit în viteză, mai ales că regimentele germane nu erau concentrate pe direcțiile de atac vizate de generalii sovietici.
Iosif Stalin a fost acuzat că nu s-a pregătit pentru a face față unei invazii germane și n-a luat măsuri pentru concentrarea trupelor în vest, ceea ce explică succesul rapid al Panzerelor. Adevărul este că liderul de la Kremlin a pregătit o forță de asalt împotriva Germaniei naziste, stat ce era teoretic în alianță cu Moscova. Liderul de la Kremlin a fost de acord cu colaborarea, a folosit Reichul împotriva Europei, dar venise rândul să fie ocupat continentul în numele ideologiei comuniste, cea inventată în secolul al XIX-lea. Nu exista la începutul lunii iunie 1941 o forță militară comparabilă cu ceea ce concentraseră sovieticii în Bielorusia.
Armata Roșie era organizată precum dinții rechinului. În timp ce unele divizii de tancuri erau dispuse chiar pe graniță, altele se aflau camuflate în păduri și aveau în spate alte mari unități în curs de formare și dotare cu tehnică militară nouă. Iosif Stalin adora planificarea în secret și erau pregătite divizii ce aveau numere de ordine peste o sută. Industria trimitea blindate ce se aflau în tranzit în iunie, dar altele se aflau în diferite faze de asamblare și erau tot din modelele KV și T-34. Mașinile din modele vechi nu se mai fabricau și nici măcar piesele de schimb nu se mai găseau. Ideea era că Armata Roșie trebuia să dea o lovitură de grație inamicilor de lângă frontieră și apoi ofensiva urma să fie dezvoltată de către T-34. Acțiunea Wehrmachtului a dat peste cap toate planurile antebelice și a trebuit să fie reluate pregătirile pentru formarea de noi armate blindate și aeriene. Stalin avea la dispoziție resurse nelimitate și le-a utilizat fără să conteze suferințele locuitorilor.
Sursă imagine: Wikimedia Commons