Ziua de 30 ianuarie 1933 a rămas în paginile cărților de Istorie prin faptul că liderul NSDAP a fost acceptat drept cancelar al Germaniei. Era o zi rece de Iarnă și populația lumii nu era suficient de mult informată în epoca în care radioul și electricitatea nu erau chiar la îndemâna oricui. Fiecare se gândea la propria viață și un stat ce era fără armată puternică nu părea un pericol care să genereze un conflict mondial. Omenirea părea mai interesată de zisul mers al afacerilor în ceea ce se numește Marea Criză Economică.
Ascensiunea lui Hitler la putere a fost o lecție utilă de psihologie colectivă și, din păcate, Gustave Le Bon, cunoscutul savant francez, murise în decembrie 1931. Germanii s-au comportat exact după tezele enunțate de omul de geniu.
Partidul nazist a câștigat alegerile din noiembrie 1932, dar nu avea suficiente voturi pentru a domina scena politică în stil autoritar. Germanii au votat cu naziștii din ură față de partidele tradiționale, cele ce nu satisfăceau dorința maselor de prosperitate și, mai ales, de putere. Umilințele suportate în 1919 de poporul german au dus la apariția unei idei de trădare din partea politicienilor și votul a fost dat celor ce ofereau iluzia de putere și slavă. Discursurile lui Hitler, adresate mulțimilor de un personaj ce părea apropiat de interesele celor de jos, au prins la destui votanți. Plăcea și fermitatea cuvintelor, cuvântările politicienilor tradiționali fiind prea îndepărtate de înțelesul maselor. Acestea s-au comportat exact după legile Le Bon și urau ceea ce însemna elita societății. Mulți au votat împotriva pericolului comunist, cel ce amenința proprietatea privată. Orice om dorește o avere personală cât mai consistentă.
Viitorul Germaniei nu depindea însă de locuitorii ce făceau parte din Republica de la Weimar. Exista un partid care nu avea propria gândire și care nu avea legătură cu poporul german. Comuniștii erau pe locul al treilea în clasamentul politic și voturile au fost strânse tot din ură împotriva celor ce erau prea bogați. Ar fi fost interesantă o apropiere de social-democrați, adică tot din marea familie socialistă, și o alianță politică de monolit, comuniștii fiind de un fanatism deosebit când doreau, ar fi barat ascensiunea naziștilor. Liderii comuniști nu aveau gândire logică și proprie și au dat dovadă de fanatism, dar decizia a fost împotriva unei apropieri de socialiștii moderați. A fost o catastrofă de proporții istorice. Conducătorii comuniști din Germania nu aveau creier și nici nu conta dacă erau instruiți superior. Nu existau ca oameni liberi, ci erau complet supuși voinței lui Iosif Stalin prin intermediul Cominternului, cel care era dominat de agenții poliției politice staliniste. Toți comuniștii erau agenții unei puteri străine și erau obligați să facă totul pentru distrugerea lumii capitaliste. Stalin nu putea să dorească stabilitate politică și a dat ordin să fie dusă o luptă înverșunată împotriva socialiștilor.
Singurul obstacol în calea lui Adolf Hitler mai putea să fie președintele Paul von Hindenburg, dar acesta, fost militar, s-a hotărât să aleagă drept cancelar pe conducătorul unei grupări politice ce părea organizată și disciplinată. Vârsta înaintată nu mai permitea funcționarea normală a creierului. S-a ajuns ca la 30 ianuarie 1933 să fie proclamat cancelar Adolf Hitler și a urmat un dezastru poleit de dezvoltarea industriei grele și cu destinație specială. Această cale nu avea decât o singură finalitate: războiul din cauza creșterii exagerate a cheltuielilor militare.
Poporul german i-a urmat pe naziști datorită promisiunilor spuse mereu cu fermitate și duritate. Masele nu iubesc democrația, slăbiciunea și indecizia. Urmează pe acel lider care merge tot înainte și asigură liniște și ocrotire. Chiar dacă sunt pedepse crude, acestea sunt considerate necesare împotriva unor dușmani ai poporului.
Comuniștii cei disciplinați și fanatici au ajuns prin lagărele de concentrare și poate s-au întâlnit cu foștii adversari politici. Mulți au fost executați fără milă și îndurare. Nici Stalin n-a fost fericit. Wehrmachtul a atacat la 22 iunie 1941 și a urmat o prăbușire a Armatei Roșii și devastarea părții europene a Uniunii Sovietice. Pasul făcut la 30 ianuarie 1933 a fost greșit, dar Stalin avea propria gândire strategică.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
