Ziua de 22 iunie 1941 a rămas în cărțile de istorie prin atacul german împotriva Uniunii Sovietice și Armata Roșie a suferit dezastru după dezastru pana la periferiile Leningradului și ale Moscovei. Oștirea ce avea cel mai mult armament părea un organism militar prost dotat și slab condus de combinația comandanți - politruci. Wehrmacht-ul părea de neoprit și au apărut legende despre eficiența tehnicii de luptă a Reich-ului. Oare care să fi fost explicația pentru succesele relativ facile din 1941 și apoi pentru prelungirea ostilităților?
Explicația pentru ușurarea misiunii trupelor germane este simplă și are legătură cu obsesia lui Stalin pentru Finlanda. A început războiul la 30 noiembrie 1939 și a continuat până-n toamna anului 1944. A fost un adevărat prăpăd printre militarii trimiși să lupte în pădurile întunecate, mlaștinile reci și care acopereau tainic oameni și arme și iernile cumplite. Militarii finlandezi au fost disprețuiți de conducerea comunistă, dar a urmat un coșmar după 30 noiembrie 1939. Divizii întregi erau tocate fără să se obțină succese importante. Fluxul de militari se oprea în liniile de fortificații de campanie de unde pândea armele neiertătoare.
Apărătorii au dat lovituri devastatoare invadatorilor ce nu cunoșteau terenul și acționau în rânduri dese. Au fost capturi importante de armament și acesta a fost întors împotriva foștilor proprietari cu o eficiență ucigătoare.
Tancul era principalul instrument pentru realizarea manevrelor spectaculoase de încercuire și întregi armate sovietice au luat drumul lagărelor germane. Trupele sovietice aveau multe tunuri antitanc, dar 766 de piese de calibrul 45 mm au fost strânse și întoarse spre sovietici. Aceste guri de foc par de calibru redus, bune de tras după vrăbii, dar puteau să străpungă armură oricărui blindat din 1941. Ușor de manevrat, a rămas un pericol până la sfârșitul ostilităților.
Mult mai puternice erau tunurile de calibrul 76,2 mm ce erau capabile să lupte cu infanteria și cu tancurile. Au ajuns să fie capturate 532 de exemplare și acestea erau suficiente pentru dotarea a aproape 27 de divizii de infanterie din 1939.
Obuzierul de calibrul 122 mm a fost găsit compatibil perfect cu misiunile din teren și a fost produs în mare serie de uzinele sovietice. Au fost strânse de către finlandezi 271, ceea ce echivala cu dotarea a aproape 17 divizii. Ar fi fost ideale pentru a ridica un zid de proiectile pe principalele direcții de înaintare a inamicului, dar Stalin a considerat că trebuie să le trimită in nordul înghețat.
Acestea sunt numai câteva exemple despre recordurile finlandeze, dar multe alte tunuri au fost distruse în timpul luptelor. Era prea dificilă tractarea monștrilor din oțel prin terenul moale și se prefera sabotarea tunurilor grele pentru care nu se găsea suficientă muniție. Se subînțelege că multe altele au fost aduse de către sovietici pentru asigurarea supremației numerice și tehnice.
Iosif Stalin este vinovat de toate dezastrele din perioada 1939 - 1945 deoarece avea obiceiul să numească în funcții de comandă ofițeri îndrăgostiți de atacul frontal în formații mari și rânduri dense. Frontul din Finlanda n-ar fi trebuit să existe sau ar fi fost ținut cu un număr limitat de militari. Dacă ar fi fost dirijate efectivele și tehnica de luptă spre granița germană și ar fi fost instalate în poziții defensive, trupele naziste n-ar fi trecut în 1941.
Sursă imagine: Warfare History Network
