Se știe din paginile cărților de istorie contemporană că dictatorul sovietic a pierit din lumea vie în luna martie a anului 1953 și mulți au fost cei care s-au bucurat de această dispariție în tot lagărul socialist. La fel s-a petrecut și pe meleagurile românești și nici n-au bănuit atunci localnicii cât bine a însemnat pentru ei și întreaga omenire acest exitus.
Dictatorul de la Kremlin visa la un decisiv război împotriva lagărului capitalist și uzinele speciale livrau din ce în ce mai multe arme și muniții de toate tipurile. Nu erau uitate nici cele nucleare. Se făcea totul pentru atingerea obiectivului numit revoluția mondială și un singur lagăr comunist urma să devină întreaga planetă.
Orice tehnică militară nu are valoare dacă nu există personalul destinat utilizării eficiente în condiții de front. Conducerea comunistă de la București a primit ordin să sporească efectivele militare și au fost încadrați în oștirea lui Emil Bodnăraș 32.295 de ofițeri. Militarii în termen ajungeau la un total de 215.455 și primeau din ce în ce mai mult armament sovietic greu.
Cifrele nu prea spun mare lucru unui cititor obișnuit, dar depășirea unui procent din totalul populației unui stat pe o perioadă mai îndelungată poate să genereze doar două consecințe. Prima ar putea să fie prăbușirea economiei în funcție și de alți factori. Menținerea unui nivel de trai scăzut chiar de către conducători este a doua posibilitate și în România cartelele alimentare au început să fie retrase numai după moartea dictatorului și la indicațiile Moscovei. Gheorghe Gheorghiu-Dej era de un fanatism mai puternic decât cel manifestat de urmașii lui Stalin.
Planul lui Stalin de război mondial a fost prezent încă din 1945 și atunci uzinele existente au primit ordinul de a produce cât mai mult armament și a început refacerea celor nimicite de trupele hitleriste în retragere. Antrenamentul pentru un conflict cu lagărul capitalist a început în forță prin Războiul din Coreea, luptele brutale debutând brusc în iunie 1950. Nici nu bănuiau românii cât de aproape de un nou măcel european erau și liderii comuniști erau bucuroși că vor avea ocazia să asiste la cucerirea întregii Europe în numele ideologiei de stânga.
Era un mic detaliu: inamicul dispunea de efective militare și de multă tehnică performantă. SUA mobiliza încă unități aeriene cu o mare putere de distrugere și Stalin n-a fost hotărât să declanșeze ostilitățile. Îi trebuia un moment de slăbiciune al vrăjmașului și a tot așteptat prilejul. Acesta n-a venit și noii conducători sovietici au decis că este momentul să mai răsufle și poporul în timp ce urmau să fie ridicate noi fabrici. Ideea conflictului final n-a fost vreodată eliminată din gândirea celor de la Kremlin.
Sursă imagine: Communist Crimes
