Anul 1944 a adus reintrarea teritoriului Basarabiei în cadrul lagărului sovietic împreună cu toată România și a început un nou experiment stalinist. Populația românească nu era de încredere în ochii dictatorului de la Kremlin și a deciziile luate nu aduceau progresul pe care-l promova aparatul de propagandă.
Autoritățile de la Moscova nu vedeau în sătenii din regiunea sud-vestică decât o forță de muncă brută și prost plătită, cea care era chemată să asigure producții record în domeniul agricol și produsele ogoarelor urmau să fie livrate magazinelor din orașele industriale ale Uniunii Sovietice sau să fie disponibile pentru export în vederea obținerii de utilaje moderne. Locuitorii din regiunea de frontieră urmau să se descurce cu cât mai puține alimente și nici calitatea acestora nu era cea mai bună.
Se consideră că fructele sunt fundamentale prin aportul de minerale și vitamine în corp, lipsa unor substanțe putând să ducă la boli grave precum temutul scorbut. Populația din RSS Moldovenească a primit în anul 1952 numai 8,8 kg de fructe, poame și struguri, ceea ce era cam puțin în raport cu necesitățile organismului supus și efortului în cadrul muncilor fizice. Peștele este definit ca o sursă de fosfor pentru buna funcționare a creierului, dar are și un aport de grăsimi sănătoase în raport cu ceea ce putea să ofere porcul și oaia. Statul comunist recomanda prin medici un consum de câte 18,6 kg, dar locuitorii din Moldova abia ajungeau să vadă 1,4 kg. Aceasta era media, situația fiind chiar mult mai rea în mediul rural. Statul comunist avea monopol asupra comerțului intern și extern, mărfurile din magazine fiind aduse în mod planificat. Se zice că distribuirea se făcea după cele mai înalte principii științifice, dar cei denumiți moldoveni pentru a se uita de originea românească primeau numai 7,5% din ceea ce considerau medicii sovietici că ar fi necesar. Nu se uita Stalin la știință atunci când nu-i conveneau datele. Același document publicat de istoricul Valeriu Pasat mai conține o informație uimitoare. Au fost făcute livrări de pește în toată uniunea ce echivalau cu o medie de 7,3 kg pe cap de locuitor. Era o catastrofă alimentară și era normal să fie mortalitate ridicată sau boli de nutriție care să afecteze calitatea vieții. Este evident că provincia de frontieră avea o populație persecutată de către autoritățile centrale din moment ce a primit numai 19,17% din ceea ce ajungea la restul populației.
Situația alimentară în ultimul an de guvernare a lui Iosif Stalin a fost una catastrofală chiar după datele oferite de autorități. Populația era lipsită de alimentele necesare și de aici plecau toate nenorocirile și bolile. Unde se duceau bunurile alimentare? Explicația este una foarte simplă. Dictatorul de la Kremlin a reușit să realizeze punerea pe picioare a industriei grav afectată de invazia trupelor germane și a dat ordin să se treacă la dezvoltarea unor noi tipuri de armament și muniții, inclusiv bombe nucleare. O astfel de armă grea nu putea să fie lansată decât din bombardiere cu patru motoare din categoria B-29. Tu-4 au fost copii ale modelului american și, chiar dacă au fost înlocuite unele componente cu produse sovietice, aeronavele cu destinație strategică epuizau economia socialistă. Aceasta fusese oricum ridicată pentru nevoile frontului revoluției mondiale. Soarta populației era lipsită de importanță în raport cu măreția misiunii de cucerire a întregului Pământ și urmașii lui Stalin au mai redus din cantitățile de armament pentru a mai da câte ceva locuitorilor. Misiunea măreață a rămas și s-au produs în serii impresionante tancurile T-55, avioanele MiG-15 și MiG-21 și, mai ales, renumitul AK-47.
Sursă imagine: Wikimedia Commons