România a intrat în lagărul comunist în urma invaziei din anul 1944 și a rămas sub ocupație sovietică până la desființarea Uniunii Sovietice, conducerea de la București de după 1989 fiind tot atașată de Kremlin prin educație și ideologie. Toți conducătorii ajunși în cele mai înalte funcții datorită tancurilor cu stele roșii au fost supuși fideli puterii de peste Prut și s-a făcut totul pentru a satisface dorințele stăpânilor de la Moscova. Totuși, cărțile de Istorie amintesc mereu că după 1960 a început în mod vizibil o derusificare și o îndepărtare de linia politică a Kremlinului, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu fiind definiți drept comuniști de nuanță națională. S-a trecut astfel să se facă multe lucruri bune pentru popor și a început o colaborare cu Occidentul cel dezvoltat economic și financiar. Această idee a fost răspândită prin manuale și prin profesori maselor de elevi și nu este de mirare să citești prin tezele de la Examenul de bacalaureat că liderii de la București au fost patrioți. Oare să fie adevărată interpretarea istoricilor sau se poate discuta despre o manipulare a creierului maselor de români?
Informațiile accesibile până la nivelul anului 2023, multe sunt încă ascunse prin arhive, spun în mod clar că Nicolae Ceaușescu n-a făcut ceva util pentru cauza românilor, ci a fost interesat de dezvoltarea industriei pe linia stabilită de Stalin și obiectivul final era dotarea cu armament performant și de mare putere pentru îndeplinirea ideii de revoluție mondială. Nu exista o îndepărtare de Rusia sovietică. Se demonstra conducerii de la Moscova că se face totul pentru îndeplinirea ordinelor trasate și chiar sunt depășite planurile. Liderul de la București avea la dispoziție licențe pentru producția de armament, de exemplu AK-47 și T.A.B.-71, dar se dorea mai mult și Kremlinul nu dorea să vândă toate tipurile de guri de foc către un stat ce nu era pe principala linie de ofensivă împotriva capitalismului. S-a trecut atunci la o colaborare cu China lui Mao și au fost obținute credite, planurile și linii de asamblare pentru tunuri și tancuri.
Aceste tehnologii au ajuns în România socialistă și a început montarea armelor ce puteau să transforme armata comunistă într-o forță redutabilă în cadrul lagărului socialist. Industria a primit ordin să fie copiat tunul M-46 de calibrul 130 mm și performanța a fost reușită. Era o piesă de artilerie deosebit de puternică deoarece provenea dintr-un fost tun naval și avea drept misiune să lovească în adâncimea dispozitivului inamic depozite de muniții, concentrări de trupe, intersecții de drumuri, gări și posturi de comandă. Misiunea principală consta însă în focul de contrabaterie pentru anihilarea artileriei inamice, proiectilele putând fi lansate până la o distanță de 27 km.
Această caracteristică îl transforma într-un adversar redutabil, dar a avut un impact deosebit asupra economiei românești. Proiectilele de 33,4 kg erau propulsate de pulberi explozive speciale și costisitoare, presiunea exercitată asupra țevii în momentul tragerii impunând o construcție deosebit de robustă și astfel masa armei a fost de 7,7 tone. Era greu de manevrat în teren și implica folosirea unui tractor special de artilerie sau a unor camioane diesel puternice.
Tunurile au fost produse la Reșița și se poate spune că era bine pentru că erau locuri de muncă și nu se mai făceau importuri de tehnică militară. Partea proastă era că erau asamblate fix când statul român făcea economie pentru zisa plată a datoriei externe și s-a luat pâinea de la gura oamenilor pentru a se face rost de armament. Armele erau foarte scumpe și munițiile la fel, generalii preferând să le treacă în rezervă pe toate sau să le treacă pe listele pentru export. Au fost păstrate gurile de foc de calibrul 152 mm, capabile să îndeplinească mai bine misiunile în câmp tactic.
Nicolae Ceaușescu s-a pregătit să înfrunte lumea capitalistă și n-a avut milă de neamul românesc. Istoria a vrut să se răzbune cumva și a fost asasinat tot de oamenii din sistem, dar, normal, s-a zis că poporul a dorit acțiunea de la Târgoviște.
Sursă imagine: Wikimedia Commons