Se discută cu înverșunare despre contribuția fiecărei părți la înfrângerea inamicilor din a doua conflagrație mondială și s-a ajuns la concluzia că Uniunea Sovietică a avut un rol major la zdrobirea Reichului și Aliații vestici au făcut prea puțin și au ajutat insuficient lagărul socialist. Poate chiar se bucurau ca Wehrmachtul să provoace pierderi cât mai grele Armatei Roșii. Istoricii au executat ordinele centrului de la Moscova și au reușit să inducă ideea de superioritate comunistă și multe teze au fost preluate de cercetătorii occidentali, grăbiți să găsească povești senzaționale.
Realitatea este că războiul are reguli specifice și fiecare acțiune contează prin însumare la victoria finală. Adevărul a fost că Uniunea Sovietică a înregistrat pierderi umane uriașe și cu acest sânge s-a obținut întâietatea în obținerea succesului final împotriva nazismului. Adevărul a fost însă sub ochii specialiștilor, dar aceștia s-au pierdut în interpretări savante și au căzut în plasa manipulatorilor ideologici.
Blocul vestic a fost implicat în războiul industrial cu mașini grele și deosebit de costisitoare, ceea ce a epuizat Al Treilea Reich. Marea Britanie a trimis flota în căutarea crucișătorului greu Admiral Graf Spee și acesta a fost avariat în zona La Plata și a fost sabordat. Era decembrie 1939. O victorie deosebită a Royal Navy a fost înregistrată în mai 1941 când avioanele de pe portavion și cuirasatele au reușit să provoace scufundarea navei de bătălie Bismarck cu aproape întregul echipaj. Victoria a fost scump plătită prin pierderea crucișătorului de bătălie HMS Hood, un simbol al marinei britanice. Aviația engleză a reușit să-l descopere și apoi să-l distrugă pe Tirpitz, celălalt cuirasat al Kriegsmarine. Royal Navy a nimicit și alte două cuirasate numite Gneisenau și Scharnhorst. Scufundarea navelor de suprafață a avut o importanță strategică deoarece a lăsat fără acoperire submarinele. Acestea au provocat pierderi grele în rândurile navelor comerciale și militare, dar n-au obținut victoria în confruntarea cu flotele inamice. inamice. Trupele aliate au fost transportate în Europa și Africa de Nord în paralel cu aprovizionarea cu materiale strategice și tehnică de luptă în cantități care au copleșit diviziile Wehrmachtului, condamnate să ducă lupte defensive în fortificatii improvizate în Italia. Alte resurse umane și materiale au fost dirijate spre Zidul Atlanticului, sistem de fortificații permanente care n-a fost terminat și a cedat începând din 6 iunie 1944. Presiunea Puterilor mării a fost copleșitoare.
Uniunea Sovietică n-a reușit să asambleze vreun cuirasat și a trebuit să folosească navele moștenite de la Rusia imperială, dar acestea dispuneau de tunuri de calibrul 305 mm. HMS Hood dispunea de piese de calibrul 381 mm și cele de pe cele două cuirasate germane erau din aceeași categorie. Puține state din lume pot asambla și astăzi guri de foc specializate, dar calibrul acestora este net inferior. Tunurile navale nu se compară cu cele ale trupelor terestre și folosesc cele mai puternice proiectile și încărcături de propulsie. În plus, sistemele necesare tragerii erau realizate din materiale speciale și care erau urmau să reziste la presiuni ridicate. Instrumente optice și sisteme electronice au fost făcute la o calitate superioară și care n-a putut fi atinsă în lumea comunistă timp de decenii.
Armata Roșie a fost capabilă să înainteze spre vest deoarece forțele aeriene britanice au măcinat resursele ofensive ale Luftwaffe începând din septembrie 1939. A urmat Bătălia Angliei și a fost un prăpăd în escadrilele germane. Bombardierele strategice au început să lovească adânc în Reich pentru lovirea industriei militare și a orașelor. Artileria antiaeriană a început să fie deplasată spre vest și astfel Forțele aeriene sovietice au putut să acționeze cu pierderi mai mici și să efectueze atacuri la sol. Mai mult. Au fost luate escadrile de pe Frontul de Est și trimise împotriva RAF și au primit avioane concepute special să lupte la mare altitudine în afara bătăii eficiente a tunurilor antiaeriene. Sosirea aviației americane a complicat situația prin faptul că bombardierele atacau ziua și noaptea, ceea ce a dus la sporirea cererii de armament antiaerian. Orice oraș industrial trebuia protejat. Apariția avioanelor de tip P-51 Mustang și P-47 Thunderbolt a dus la pierderi grele în regimentele de vânătoare din Luftwaffe.
Anul 1941 a adus implicarea efectivă în lupte a SUA, colos industrial care a trebuit să înfrunte flota niponă. A fost un conflict cu vapoare la care nici nu visau sovieticii din Kremlin. Portavionul a fost tipul de vapor pe care Uniunea Sovietică nu l-a putut realiza în mod eficient până la prăbușirea din 1991. Implica un efort tehnologic de dincolo de nivelul de dotare al industriei sovietice. Mașinile costisitoare înlocuiau oamenii în vederea reducerii masacrului.
Chiar dacă aliații occidentali luptau la nivel planetar, au găsit resurse pentru aprovizionarea trupelor sovietice și cei mai buni piloți staliniști au obținut cele mai bune rezultate pe P-39 Airacobra. Calitatea execuției acestora a provocat admirația aviatorilor sovietici și au fost livrate 4.719 de exemplare de către aliatul american. Recordurile de eficacitate au fost atinse pe P-39 și istoricii sovietici n-au putut ascunde acest adevăr. A fost o scăpare a aparatului de propagandă.
Forțele britanice au luptat împotriva Reichului în timp ce Kremlinul aproviziona forțele germane cu petrol și cereale. Hitler a fost crescut de Stalin și astfel Armata Roșie a suferit pierderi imense.
Sursă imagine: Wikimedia Commons