Istoricii din lagărul sovietic au scris că germanii au reușit să concentreze trupele la granița de vest a Uniunii Sovietice și a urmat o ofensivă care a dus nimicirea trupelor nepregătite pentru apărare. Surpriza a fost totală și unitățile avansate au ajuns până la periferiile orașelor Moscova și Leningrad. Vina pentru catastrofă a fost dată pe ofițerii de la frontieră și mulți au fost executați rapid de către poliția politică. Mai târziu a fost acuzat chiar Iosif Stalin că n-a ascultat de avertizările primite de la serviciile de spionaj și de la conducătorii din Marea Britanie și SUA. A fost catalogat drept nepriceput în probleme militare și că trăia în propria lume. Alți istorici au afirmat că nu avea educație în domeniul armamentului. Era pur și simplu orbit de propriile idei politice. Alți cercetători au scris că avea un profund respect pentru cuvântul lui Hitler si nu în cel al generalilor din subordine, neîncrederea bolnăvicioasă a dictatorului generând o proastă funcționare a Armatei Roșii.
A fost ușor să fie străpunse sau ocolite fragmentele de sisteme defensive improvizate și să apară încercuiri cu capturarea unor efective ce ajungeau și la 665.000 de militari.
Adevărul este că Iosif Stalin chiar a fost surprins de atacul german. Sincer șocat! N-a putut să înțeleagă cum a îndrăznit Hitler să dea ordin de atac având o astfel de armată. Liderul de la Kremlin considera tancul drept mașina esențială pentru obținerea unor mari victorii și au fost analizate cu atenție resursele inamicului. Spionii și trimiși oficial în Reich au studiat tipurile de blindate, unele cunoscute încă din timpul războiului din Spania. Informațiile obținute provocau uimire. Germanii trimiteau spre est exemplare de Panzer I, simple cutii metalice cu mitraliere. Alte trenuri aduceau Panzer II cu un blindaj puțin mai gros, dar care putea să fie străpuns chiar de gloanțele trase de infanterie. Aceeași vulnerabilitate exista și la mașinile de origine cehoslovacă, blindajul fiind fixat cu nituri ce săreau ca niște schije în cazul loviturilor de proiectile ce nu perforau armura. Ceva mai bine se stătea în cazul tancurilor Panzer III și Panzer IV. Acestea aveau tunuri de calibrul 50 mm și respectiv 75 mm. Stratul de oțel special făcea față proiectilelor ușoare. Reprezentau o forță și obținuseră succese în Polonia și Franța.
Stalin însă avea propriile secrete și le concepuse de multă vreme cu principalii colaboratori. T-34 avea un tun de calibrul 76,2 mm ce putea să lovească țintele în mod eficient de la peste un kilometru. Blindajul era revoluționar prin grosime și prin faptul că era înclinat, ceea ce provoca ricosarea proiectilelor. Era prea puțin pentru gustul lui Stalin și industria livra mașina KV-1 ce dispunea de același model de tun și de un blindaj frontal antiobuz. Era un salt tehnologic uimitor pentru un popor pe care Hitler îl definea drept inferior. KV-ul fusese testat în Finlanda și se comportase bine în confruntarea cu natura și cu un inamic dur. Istoricii de astăzi scriu că Armata germană avea în dotare 3.398 de mașini blindate ce puteau fi incluse la categoria tancuri. Era un parc impresionant la o primă vedere și care demonstrase că are potențial nimicitor. Este evident că Stalin nu știa exact efectivele inamicului, dar putea să facă o comparație cu KV-urile ce se deplasau spre vest cu trenurile. Inamicul nu avea ceva care să fie comparabil și care să se numească tanc. Kremlinul cumpărase un tanc Panzer III cu tun de 50 mm și specialiștii sovietici au rămas șocați de slaba calitate a mașinii ce era desemnată drept vânător de tancuri. Ce putea să facă o jucărie de 23 de tone împotriva unui colos de 45 t? Blindajul frontal de 90 mm era incredibil de gros pentru o mașină terestră de serie și putea fi comparat numai cu cel de pe vapoarele militare.
Wehrmachtul era o improvizație la nivelul dotării cu armament, multe unități fiind dotate cu tehnică de luptă strânsă de prin statele înfrânte și cucerite. Iosif Stalin știa că industria sovietică producea cele mai moderne și multe tipuri de armament standardizat. Armata Roșie nu avea un inamic capabil să reziste grupărilor de atac ce se organizau spre vest.
HITLER A DAT ORDIN DE ATAC EXACT ATUNCI CÂND TRUPELE SOVIETICE SE DEPLASAU SPRE VEST PENTRU CONCENTRAREA ÎN DISPOZITIVUL DE LUPTĂ. CALITATEA TANCURILOR N-A AVUT VREO LEGĂTURĂ CU ÎNFRÂNGERILE DIN 1941.
Stalin a fost surprins că Hitler a pregătit astfel de efective și cu o astfel de dotare. Trupele germane s-au descurcat, dar au fost pierderi grele ce vor sta la baza înfrângerilor de mai târziu.
Sursă imagine: Imperial War Museums