Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939 după ce Iosif Stalin și Adolf Hitler s-au înțeles la 23 august să împartă Europa de Est în funcție de interesele strategice ale celor două puteri totalitare și popoare întregi au fost condamnate la un pahar de șampanie. Naziștii și comuniștii erau ca frații când venea vorba să aducă nenorociri ideologice. Ziua de 22 iunie 1941 a adus o schimbare radicală și tancurile germane din familia Panzer au pătruns adânc în interiorul statului sovietic, Hitler fiind convins că popoarele de sub controlul Kremlinului sunt inferioare și nu pot realiza ceva de calitate. Chiar și astăzi sunt istorici și autori de documentare ce subliniază că produsele sovietice nu se comparau cu cele germane, dar militarii și apoi chiar dictatorul nazist s-au convins că industrializarea stalinistă a dat rezultate.
Militarii Wehrmachtului au început să întâlnească tancul T-34 și au avut un șoc. Mașina cuirasată de 26 de tone era revoluționară în ceea ce privește ideile de proiectare. Motorul diesel de 500 CP și șenilele late permiteau trecerea prin terenurile nămoloase. Motorina mai avea două avantaje în raport cu benzina: nu lua foc ușor și marea autonomia tancului. Blindajul gros de 45 mm era proiectat înclinat și astfel acesta permitea ricoșarea proiectilelor antitanc care loveau frontal. Turela adăpostea un tun de calibrul 76,2 mm cu țeava lungă și proiectilele erau concepute să afecteze blindatele și infanteria.
S-a discutat mult despre Armata Roșie și s-a scris că Stalin n-a fost pregătit de război și n-a dat ordin pentru dezvoltarea industriei speciale. Istoricii din spațiul sovietic aveau dreptul să critice pe dictator pentru 22 iunie și apoi să-l laude deoarece a obținut marea victorie din 1945. Multă energie intelectuală a fost depusă în acest sens și eforturile au fost generos răsplătite.
Datele publicate de cercetători iubitori de adevăr demolează teoriile rafinate de aparatul de propagandă timp de decenii. Industria sovietică era concepută special în vederea realizării producției de masă și nu exista ceva asemănător în lume. Orașul Harkov era renumit cândva prin livrările de locomotive, dar în 1941 erau trimise spre front tancuri T-34. Au plecat din Uzina nr. 183 au plecat în iulie 209 exemplare, ceea ce însemna mai mult de o divizie cuirasată. Chiar dacă inamicul a dereglat mecanisme ale economiei sovietice, fabrica a continuat să trimită trupelor ceea ce dorea Stalin. Orice istoric conservator poate să scrie că au fost puține în raport cu necesitățile lungului front. Germania nazistă nu avea măcar un blindat comparabil și s-a descurcat prin manevre rapide, ceea ce nu permitea concentrarea forțelor sovietice pentru realizarea masei pe un punct de rupere.
Muncitorii din Harkov au muncit până-n octombrie și au reușit să asambleze 744 de T-34. Trupele germane au pus capăt activității industriale Uzinei nr. 183 și militarii germani credeau că pot răsufla ușurați, dar Stalin era plin de surprize. Tancul era produs și la STZ din Stalingrad. Industria constructoare de mașini a reușit să livreze în total în al doilea semestru din 1941 1.886 de T-34, ceea ce echivala cu nouă divizii complete și Hitler tot nu avea ceva comparabil. Nu exista un astfel de tanc nicăieri pe planetă în producția de serie. Generalii germani și alți analiști militari au găsit tot felul de defecte, dar n-au înțeles mentalitatea practică a conducerii sovietice. O mașină de luptă nu are viață lungă pe front și nu sunt necesare finisaje rafinate. Cantitatea putea să fie o calitate în concepția lui Stalin și multe mașini simple puteau să fie precum călăreții mongoli din secolul al XIII-lea.
Militarii germani tot întâlneau trupe dotate cu T-34 și se mirau de unde veneau după ce fabrici după fabrici au fost capturate sau distruse. Industria stalinistă părea că primit o lovitură de moarte. Nu știau că Fabrica nr. 183 exista în continuare în orașul Nijni-Taghil, localitate în care au fost mutate utilajele esențiale și muncitorii experimentați. S-a reușit chiar amplificarea capacităților de asamblare și-n aprilie 1942 erau livrate 380 de exemplare sau două noi divizii. Adolf Hitler a pornit ofensiva chiar cu unități ce aveau 143 de tancuri din toate tipurile epocii.
Iosif Stalin a fost un adevărat geniu al răului și a pregătit întreaga industrie pentru revoluția mondială și aceasta era deja funcțională în iunie 1941, ceea ce a permis înlocuirea armamentului pierdut și astfel Armata Roșie a ridicat zid după zid în calea germanilor. Este interesant de observat că istoricii au făcut orice pentru denigrarea a tot ceea ce era în structura statului comunist înainte și la 22 iunie 1941. Oare de ce au avut acest drept fără repercusiuni, dar orice critică neînsemnată putea să aducă o vizită într-un lagăr de concentrare?
Uniunea Sovietică a fost pregătită de război la nivelul anului 1939 și a trecut la distrugerea lumii libere după indicațiile lui Stalin. N-a existat lipsă de dotare, dar planurile de pe hârtie au fost încurcate de adversari și natură. Orașul Harkov ar fi asigurat un flux de tancuri greu de oprit, dar evenimentele militare au fost uluitoare pentru conducerea comunistă și s-a ajuns la un război de durată și cu mari pierderi. Lovitura dată de Wehrmacht a fost una mortală și Uniunea Sovietică n-a mai cucerit întreaga planetă. Acum, în mai 2024, se duc lupte din nou pentru Harkov.
Sursă imagine: Wikimedia Commons