Originea poporului român a stârnit vii controverse în istoriografie și sunt des amintite teoria imigraționistă și cea a continuității. Rusia adaugă în ecuație moldovenismul pentru a sublinia dreptul necerut de ocupare a teritoriului până la Prut și, dacă se putea, până la Carpați.
Există și interpretările exagerate privind dominația absolută a elementului latin și, normal, a apărut credința că dacii au fost superiori numeric și ocupanții au avut un rol minor în formarea noii lumi și dovada adusă de adepții tracismului în sprijinirea propriei teorii constă în puținătatea urmelor arheologice romane în Dacia.
Dacă au fost puține dovezi ale trecutului, înseamnă că romanii n-au prea existat. Ciudată logică! Se știe că a fost o cumplită foame de fier în trecut și orice obiect vechi putea să fie repede topit. Monedele din argint și aur erau prelucrate rapid și nu conta valoarea istorică pentru descoperitori. Arheologii găsesc astăzi resturile unei lumi glorioase pe care au jefuit-o și distrus-o chiar urmașii celor sosiți masiv începând cu anul 101. Au fost atacate cu furie zidurile și monumentele funerare pentru a se face biserici și case.
Totuși, câte ceva s-a mai păstrat și arată măreția Romei în provincie. Amfiteatrul era locul în care comunitatea se strângea la spectacole în care bărbați și femei, mai rar, își arătau abilitățile de luptători, dar cele mai plăcute pentru mulțime rămâneau luptele de gladiatori, sângele aprinzând plăcerile primitive ale speciei. S-ar părea că provincia de la nord de fluviu a fost săracă în astfel de monumente de arhitectură și erau cunoscute numai trei: Micia, Porolissum și Sarmizegetusa. Capitala nu putea să fie lipsită de un simbol al orașului roman și celelalte două aveau legătură cu existența unor numeroase efective militare, trupa pusă la muncă, antrenamente dure sau să lupte cu dușmanii având nevoie de spectacole pentru relaxare. Trei construcții costisitoare raportat la spațiul ocupat par să confirme teoria tracismului despre urme puține pentru a se putea discuta despre pecetea Romei.
Arheologia este cea mai scumpă ramură a Istoriei și implică foarte multă muncă fizică pentru degajarea munților de pământ ce acoperă vestigiile antice sau medievale. Căutările pot dura ani sau secole până când sunt identificate în teren clădiri renumite sau chiar orașe faimoase cândva. Norocul contează în realizarea descoperirilor. Așa s-a întâmplat în anul 2010 la Drobeta-Turnu Severin când a fost găsit un amfiteatru prezent pe Columna lui Traian. Construcția se afla chiar în curtea Muzeului din localitate și avea un diametru de 36 m. A fost cea mai veche construcție de acest tip din Dacia pentru relaxarea numeroaselor efective militare romane aduse pentru apărarea capului de pod.
Chiar și cu noua descoperire tot sunt puține urme romane în Dacia și se pot vedea distanțele enorme dintre cele patru obiective. Dacă se apelează puțin la logică este posibil ca amfiteatre de mari dimensiuni să fi fost realizate la Apulum, Potaissa și Napoca, dar acestea așteaptă întâmplarea sau un arheolog hotărât care să le identifice parțial sub localitățile contemporane. Trebuie să fi fost comparabile cel puțin cu cel de la Porolissum, adică 66,5 pe 55 m. Este greu de crezut că a fost ridicat pentru 6.000 de spectatori dacă n-ar fi existat populația interesată de sângeroase distracții.
Roma a adus efective numeroase de militari și civili, dar arheologia n-a avut fonduri suficiente pentru cercetarea întregului teritoriu al provinciei și astfel multe teorii pot fi lansate pentru puțină și trecătoare faimă.
Sursă imagine: Zeurino - Țara Severinului | Imagine a ruinelor amfiteatrului din Drobeta-Turnu Severin