Istoria se scrie în fiecare zi în funcție de documentele descoperite în arhive, dar apar și interpretări noi în locul celor promovate timp de decenii. Fenomenul nu putea să ocolească spațiul românesc și libertatea de exprimare a permis dezvoltarea unui volum uriaș de publicații științifice, mediul virtual fiind și mai generos cu autorii de specialitate sau doar pasionați de lecțiile trecutului. A fost lansată teoria despre o egalitate în ceea ce privește puterea de foc a marilor unități de infanterie românești cu cele sovietice în iunie 1941 și pe timpul Operațiunii Barbarossa, argumentul fiind că efectivele diviziei sovietice erau mai reduse.
Este uimitor cât de repede sunt emise concluziile de către specialiști și apoi ideile sunt repetate. Au fost alocate diviziilor românești câte 16 obuziere de origine Cehoslovacia și se considera că pot scoate inamicul din adăposturi. Erau guri de foc îmbunătățite în raport cu ceea ce se produsese în Primul Război Mondial, piesele de artilerie fiind simbolurile forței brute și ale epocii oțelului. Conducerea de la București a reușit să doteze trupele cu o artilerie modernă, dar mai erau cerute noi guri de foc de la aliatul german în vederea formării de noi baterii care să înlocuiască pierderile din timpul confruntărilor de pe Frontul de Est.
Iosif Stalin, cel despre care se spune că era nepregătit în iunie 1941, a trimis spre vest divizii de pușcași ce dispuneau de 32 de obuziere de calibrul 122 mm. Nici nu se mai poate discuta despre vreo urmă de egalitate.
Aparatul de propagandă sovietic a reușit să inoculeze ideea că Armata Roșie era deosebit de prost înzestrată cu obuziere și istoricii au tot repetat că dictatorul nu se pricepea la treburile militare și a luat decizii ca orice paranoic. Adevărul a fost că diviziile sovietice erau pregătite în vederea realizării breșelor în dispozitivul inamic și deplasarea spre raioanele desemnate se făcea mai greu, ceea ce a permis Wehrmachtului să atace primul. Generalii sovietici au trecut la folosirea unor regimente de artilerie de câte 16 obuziere și marile unități puteau să acopere fronturile vaste. Erau suficiente însă și organizarea s-a păstrat până la sfârșitul ostilităților.
Iosif Stalin a expediat spre granița de vest o artilerie șocant de puternică și care era concentrată de la Marea Neagră la Marea Baltică. Dacă se ține cont de natura terenului, Delta Dunării sau mlaștinile din Bielorusia, Kremlinul a pregătit o fascinantă concentrare de artilerie și tunurile tot erau împinse spre vest. Nu s-a apucat momentul formării bazei de foc și a fost necesară reducerea numărului de guri de foc în vederea acoperirii unui front împins până la Leningrad și Moscova.
Obuzierele sovietice M-30 au fost finisate în anul 1938 și erau mai moderne decât piesele de artilerie folosite de partea română și s-a ajuns în situația ca tehnica de captură să fie utilizată împotriva foștilor producători. Statele Axei au apreciat posibilitățile armei, dar au fost probleme cu asigurarea muniției potrivite. Resursele Reichului erau limitate în timp ce erau dezvoltate programe sofisticate, dar cu impact limitat în evoluția ostilităților.
Divizia românească standard de infanterie nu putea să fie egală cu una sovietică din cauza inferiorității în artilerie și militarii germani au scris clar că partea sovietică dispunea de muniție de calitate și, mai grav, în cantități greu de imaginat. Chiar dacă Wehrmachtul a pătruns adânc în lagărul socialist, n-a atins inima industriei grele și valurile de obuziere au fost copleșitoare.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
