Al Doilea Război Mondial a fost o confruntare în care cuirasatele terestre au jucat un rol important în străpungerea liniilor defensive și apoi în dezvoltarea ofensivei în adâncimea teritoriului inamic. Blindatele au evoluat de la cele ușoare spre cele medii, grele și supragrele pentru a putea să reziste la proiectilele perforante. Au fost alese diferite soluții pentru obținerea victoriei. Germania a ales varianta tancurilor performante și capabile să vâneze orice mașină apărută pe câmpul de luptă. Aliații au preferat blindatele mai simplu de construit și astfel adaptate pentru o producție de serie mare în cât mai scurt timp. T-34 și Sherman au fost potrivite în vederea extinderii industriei grele și militarii germani erau uimiți de masele de tancuri ce soseau mereu și nu contau pierderile provocate.
Tancul Tiger a fost un coșmar pentru militarii inamici prin blindajul frontal deosebit de gros și, mai ales, prin renumitul tun de calibrul 88 mm, temut deja în varianta antiaeriană cu care fuseseră vânate blindatele încă din primele campanii. Industria germană a transformat tancul într-o adevărată bijuterie ucigătoare, dar producția a fost deosebit de scăzută în raport cu cerințele fronturilor. Au fost livrate numai 1.347 de exemplare, dar au fost un coșmar prin saltul tehnologic deosebit. Britanicii mai produceau tancuri cu tunuri de calibrul 40 mm și nici cele sovietice cu guri de foc de calibrul 76,2 mm nu mai făceau față blindajelor de până la 110 mm grosime.
Industriașii și generalii germani n-au înțeles că timpul are altă valoare în război și contează să fie cantitatea la momentul oportun. Tancul Tigru era prea greu de asamblat și avea trenul de rulare sensibil și dificil de reparat în condiții de front. În plus, consumul ridicat de combustibil a dus la abandonarea multor blindate.
Prădătorii metalici au început să apară timid în august 1942, cam târziu pentru a aduce victoria. Tancul nu putea să fie utilizat cu eficiență împotriva infanteriei adăpostite din cauza armamentului puternic cu tragere razantă. Pătrunderea într-un sistem de fortificații expunea flancurile mașinii blindate și astfel tancul nu era util pentru misiuni de străpungere a frontului.
Tancul Tigru a fost proiectat deosebit de eronat și nici nu se mai putea discuta despre o felină suplă. A fost ales un tun cu dimensiuni mari și întreaga mașină a căpătat proporții de nu putea să forțeze terenuri norocoase sau muntoase. Luptele din Italia au dus la pierderea a 161 de exemplare, dar numai 39 au fost distruse în urma acțiunilor inamice. Proiectanții sovietici au acționat mult mai inteligent. Au luat un tun de calibrul 85 mm studiat deja pentru montarea în turelă și l-au amplasat pe cutia blindată a unui T-34. A rezultat o mașină de numai 32 de tone și care era deja în producție de serie. Modificările făcute puteau fi realizate cu aceleași utilaje și personal. IS-2 a avut o evoluție asemănătoare. S-a plecat de la caroseria de KV-1 și s-a montat o turelă cu tun de calibrul 122 mm, proiectilul fiind devastator în luptele cu tancuri și în cele cu infanteria. Proiectarea a durat mai puțin și urinarea a fost mult mai simplă pentru a obține un tanc principal de luptă ci o masă redusă.
Dimensiunile mari ale componentelor au dus la micșorarea rezervei de combustibil și numai 540 de litri erau disponibili, ceea ce însemna că armata germană nu mai putea să inițieze ofensive de amploare și în adâncimea dispozitivului inamic. Un T-34 avea în varianta din 1943 790 de litri de motorină, ceea ce-i permitea străbăterea a 260 km prin teren greu. Masa redusă ducea și la un consum mai mic și conducerea sovietică a fost interesată întotdeauna de dezvoltarea unor mecanisme de agresiune cât mai mobile și mai autonome. Cantitățile de combustibil nu contau dacă se putea realiza revoluția mondială. Subsolul imperiului comunist părea inepuizabil.
Tancul Tigru a fost o adevărată cetate care putea să înfrunte valurile inamice, dar numai ofensivele sunt cele care aduc victoria și industria Reichului oricum nu putea să asigure numărul necesar de mașini decât pentru batalioane care să încerce să oprească formațiile adverse. Tigrul regal a fost un alt colos ce putea să fie un adversar temut, dar era preferat tot în defensivă din cauza problemelor logistice.
Proiectanții germani au făcut o mare eroare strategică: au pariat pe mașini care să le aducă faimă și au neglijat utilitatea. Vedetele au intrat în arenă, au fost ucigătoare, dar n-au putut să îndeplinească misiunile militare esențiale. Nu este important să distrugi, este important să cucerești. Tancul Tigru a satisfăcut în primul rând megalomania inginerilor germani și a patronilor și mai puțin pe cea a lui Hitler.
Sursă imagine: Wikimedia Commons