Presa electronică din România este deosebit de bogată și se scrie de parcă se dorește umplerea întregului spațiu virtual cu ideile celor dornici să iasă din anonimatul provocat tocmai de volumul mare de informații.
Un articol publicat în Historia.ro de către Cezar Stanciu conține ideea că Nicolae Ceaușescu era altfel și lupta din greu împotriva conducerii de la Kremlin pentru fericirea poporului supus marelui experiment ideologic. Nu trebuie să existe astfel de iluzii în lumea cercetătorilor și a maselor de români. Nicolae Ceaușescu a acționat întotdeauna în numele comunismului și să fie pe plac liderului de la Kremlin. Problema era că la Moscova existau mai multe grupuri de interese și se duceau lupte pentru obținerea de influență și de glorie. Conducerea de la București trebuia să fie supusă stăpânului lagărului și să facă mai mult decât dorea acesta în toate domeniile. Mai apăreau unele tensiuni, dar dictatorul de pe malul Dâmboviței putea oricând să demonstreze că este pe calea trasată de tovarășul Stalin.
Nicolae Ceaușescu a fost deosebit de supus și a nenorocit neamul românesc prin achizițiile de armament sovietic. A cerut 850 de tancuri T-55 și le-a primit în perioada 1970 – 1977. Au mai fost aduse 30 de T-72 ce erau folosite la formarea unor echipaje de elită. Era greu de crezut că partea sovietică ar fi trimis tehnică blindată unui rebel.
Sute de avioane MiG-21 au fost achiziționate începând din anul 1962 pentru a avea o aviație de vânătoare de calitate. Au fost trimiși și specialiști sovietici în întreținerea tehnicii de luptă, înlocuiți apoi cu cei ce se pricepeau la noile MiG-23.
România a plătit munți de bani pe produsele cu destinație specială și a fost normal să fie un nivel de trai scăzut și datorii externe. Armele nu se dau de pomană.
Nicolae Ceaușescu a fost un credincios al Moscovei și un dușman al neamului românesc, dovadă fiind victimele grănicerilor români de la granița cu Iugoslavia. Vizitele oficialilor comuniști se țineau lanț la Moscova și nici cei sovietici nu disprețuiau petrecerile de la București. Nu era ceva care să amintească de prostiile ideologice privind traiul în stil muncitoresc. Era ceva pur aristocratic.
Nicolae Ceaușescu nu avea vreo problemă externă reală. Statele occidentale se băteau să prindă contracte cu cele comuniste, mereu cliente de tehnologie în cantități mari. Uniunea Sovietică avea nevoie de lideri care să domine popoarele cu fanatism în numele ideologiei comuniste. Exista vreo problemă? Normal! Erau grupulețe subversive din nemulțumiți care doreau înlăturarea șefului de partid și de stat cu sprijinul unor cercuri din KGB. Lumea comunistă nu era o apă liniștită, ci bântuiau curenți puternici în adâncuri și s-a văzut că a ieșit la lumină Andropov la moartea lui Leonid Ilici Brejnev. Nicolae Ceaușescu a fost atent la acești agenți obsedați de putere, dar nu se putea atinge prea mult de ei. Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Valter Roman sau Silviu Brucan doreau conducerea și să-și satisfacă fanteziile pe care cu greu le camuflau. Au reușit în 1989 să se infiltreze în instituții de stat și apoi au pus mâna pe țară zdrobind vieți.
Sursă imagine: Wikimedia Commons