Perioada domniei dictatoriale a lui Nicolae Ceaușescu în România este văzută în diferite feluri de către cercetători și populație. Oamenii obișnuiți consideră că dictatorul a oferit locuri de muncă, locuințe și că era un adevărat patriot ce iubea poporul mărunt. Istoricii sunt mai nuanțați și scriu că a reușit o distanțare față de Moscova, a dezvoltat economia, dar n-a condus democratic țara. A fost un lider ce se inspira din ideile și acțiunile partidelor comuniste de pe toate continentele. Totuși, mulți sunt cei ce consideră că Nicolae Ceaușescu s-a temut de ruși după invazia din Cehoslovacia și a dorit să sporească puterea militară a țării împotriva marelui vecin de dincolo de Prut. Un adevărat patriot se interesa din timp de posibilitățile de ripostă ale oștirii.
Un articol publicat în Evz.ro amintește că pe 20 septembrie 1974 a fost inaugurat cu mult fast terminarea drumului numit Transfăgărășan, o importantă rută militară ce trebuia să fie o alternativă la Valea Oltului. S-ar fi putut retrage trupele spre Transilvania, o ultimă redută în calea rușilor. Autorul articolului otrăvește mintea publicului cu minciuni despre importanța strategică a arterei care a fost gata prin 1980 prin asfaltare. Minciuna cu drumul militar a fost superb ticluită de către propagandiști și este uimitor cum de mai este credibilă în era în care există multă informație cu caracter tactic și strategic. Drumul este un firicel de asfalt ce se strecoară prin munți și nu ar permite o deplasare rapidă și masivă de trupe. Dimpotrivă. Regimentele deplasate prin zonă ar fi căzut într-o perfectă capcană a aviației sovietice ce ar fi putut să atace cu bombe clasice o trupă ce n-ar fi avut unde să se refugieze. Un singur atac ar fi generat blocarea drumului cu carcase fumegânde de camioane și tancuri, destul de greu de dat la o parte. Mai mult ca sigur că avioanele sovietice ar fi lansat bombe de tip FAB-500, suficient de puternice pentru a genera prăbușirea stâncilor instabile. Arsenalul puterii ideologice era deosebit de variat și nu se făcea economie la dispozitive explozive. O bombă de 500 kg era suficientă pentru a rupe orice pod sau podeț, cele care au fost ridicate cu prețul vieții a 40 de oameni. Se vorbește însă că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare, de ordinul sutelor, dar autoritățile au tăinuit crima colectivă. Minciuna era esența guvernării despre care se zice că aducea slavă regimului și neamului. Ar fi fost imposibil să se asigure apărarea antiaeriană a unui obiectiv cu o lungime de zeci de kilometri.
Este greu de crezut că drumul ar fi făcut față traficului greu cu coloane de camioane ce urmau să forțeze o urcare până la 2.042 m, dar nici coborârea n-ar fi fost ușoară. Vibrațiile generate de mașinile încărcate ar fi dus repede la uzarea stratului de asfalt și la avarierea podurilor din beton. Stâncile instabile puteau oricând să cadă din cauza vibrațiilor generate de motoare și trafic. Un camion SR-132 avea o masă proprie de 2,8 tone și ar fi putut să transporte cinci tone, dar drumul dificil ar fi forțat o limitare a vitezei de deplasare și o reducere a încărcăturii.
Este foarte greu de crezut că trupele s-ar fi deplasat motorizat prin munții cei înalți în condițiile în care noaptea sunt mari pericole pe serpentine multe și strânse. Combinate cu ceață și cu gheață, curbele puteau să fie o capcană mortală. Iernile aspre din zonă făceau imposibil traficul în regiune peste o jumătate de an. Când se puteau deplasa în caz de război? Să aștepte vara? Oare cum s-ar fi deplasat tancurile prin creierii munților, șenilele fiind distrugătoare de asfalt?
Autorul articolului din data de 20 septembrie 2023 este plin de admirație pentru rapiditatea cu care a fost realizată opera de inginerie, dar este evident că astăzi nu se mai poate lucra cu deținuți și cu munca forțată a militarilor. Se mai zice că astăzi nu s-ar mai face o astfel de lucrare din cauza birocrației și a luptelor politice. Dar de ce trebuia să se facă? Cine mai investește într-un drum care nu aduce venituri? Statul comunist putea să facă o mulțime de hoteluri și să valorifice zăpada și renumitul lac Vidraru. Câte au fost realizate înainte de 1989?
Spălarea creierului locuitorilor din spațiul românesc merge mai departe cu ideea că șoseaua din nori a fost făcută de frica rușilor. Oare să fie adevărat? Nicolae Ceaușescu a cumpărat începând din 1969 sute de tancuri T-55 și avioane MiG-21. Produsele speciale au fost livrate în perioada 1970 – 1977, deci partea sovietică tocmai întărea forțele militare ale regimului de la București. Unde este neîncrederea conducerii de la Moscova? Kremlinul nu ierta rebeliunile și nu oferea armament din belșug.
Regimul comunist este admirat pentru eficiență în raport cu birocrația absurdă de astăzi. Autorul articolului, Ionel Sclavone, este într-o eroare perfectă. Autoritățile epocii roșii nu asfaltaseră șoselele din Argeș și calea ferată n-a fost dublată pentru a face față traficului greu comercial și militar. Nu s-a dat importanță tocmai Văii Oltului, calea ferată fiind pe un singur fir și neelectrificată. Toate șoselele din România erau de capacitate redusă și camioanele de mare capacitate aveau la dispoziție doar autostrada București - Pitești. Oamenii au obiceiul să cadă cu gândirea în trecut și să adore un conducător ce pare puternic și hotărât. Așa se explică admirația pentru Stalin, Hitler, Mussolini și Mao. Nicolae Ceaușescu a fost întotdeauna un fanatic comunist și un supus al Moscovei. Cumpărarea a 850 de tancuri T-55 demonstrează că banii românilor au fost aruncați peste Prut doar pentru a acumula armamentul necesar revoluției mondiale. Nu exista vreo urmă de zis patriotism și dictatorul dorea să participe la cucerirea planetei după ideile lui Stalin.
Sursă imagine: Wikimedia Commons