Orașul de pe malul Bahluiului a fost atestat în anul 1408 intr-un document al voievodului Alexandru cel Bun și nu s-a gândit cineva atunci că o să aibă o strălucitoare istorie. Cum religia dicta totul în perioada medievală, localitatea a devenit un adevărat Ierusalim ortodox, dublat apoi de existența sinagogilor evreiești. Existența curții domnești a favorizat dezvoltarea arhitecturală și toți ctitorii au încercat să-și dovedească fidelitatea față de divinitate prin ridicarea unor bijuterii de temple.
Capitala era bogată și atrăgea privirile și poftele hulpavilor vecini. A fost necesară dezvoltarea unui organism ostășesc dotat și instruit după modelul marilor puteri vecine. Forța economică a sporit după Unirea din 1859 și statul român a fost deosebit de generos cu comenzile de tunuri de toate calibrele începând cu solicitările din 1864, politicienii fiind încântați de comisioanele consistente ce erau oferite de firmele beneficiare. Cum lupta pentru putere nu cunoaște limite raționale, au rezultat două războaie mondiale și au fost necesare investițiile în tunuri din ce în ce puternice și mai specializate. Monumentul din Iași dedicat eroilor cavaleriști căzuți în prima conflagrație mondială este înconjurat de piese de artilerie, tunul fiind simbolul puterii regale și al celei comuniste. Exponatele strânse de pe la fostele unități militare sunt suficiente pentru a demonstra cât de nimicitoare au fost gurile de foc ce simbolizau dezvoltarea industriei grele cu orice preț. Oamenii au contat prea puțin în fața cererii de arme.
Militarii au sesizat că tunurile și obuzierele nu asigurau precizia dorită pe țintele mobile și era necesară aducerea de guri de foc special proiectate pentru tir direct, rapid și precis. Tunurile anticar se caracterizau prin înălțime redusă și prin debitul mare pe țintă. Proiectilele erau confecționate din aliaje de oțel cu o duritate sporită pentru a realiza străpungerea armurii. Generalii cereau noi și noi piese de atac și apărare, dar acestea nu se făceau în România în cantitățile necesare armatei din cauza complexității structurii ce solicita un consum ridicat de oțel înalt aliat. Erau necesare importurile și a fost găsit drept util tunul italian Breda de calibrul 47 mm. Era ușor de manevrat de către servanți și silueta joasă permitea o camuflare rapidă. Mica piesă de artilerie era un pericol mortal pentru orice blindat de la începutul războiului mondial și a mai fost asamblată în Austria de renumita firmă Böhler în perioada interbelică. Evoluția ostilităților a impus sporirea producției, dar a fost folosită pentru lupta contra infanteriei, tancurile de tip KV-1 și T-34 putând fi afectate doar de la distanțe mici și numai prin lovirea unor părți vulnerabile. Nu era ceva de dorit pentru viața servanților, tanchiștii sovietici având obiceiul să strivească totul în șenile.
Autoritățile militare române au putut să constate repede că industria stalinistă a fost ridicată pentru producția de mare serie a armamentului necesar revoluției mondiale și tunul de calibrul 45 mm a fost introdus în dotare pentru că putea să îndeplinească ambele tipuri de misiuni. Modelul 1942 avea sporite performanțele antitanc, lungimea țevii fiind cea mai bună dovadă în acest sens. A rămas în dotare până la sfârșitul conflictului și, intrarea în lagărul socialist a României, i-a prelungit cariera în rol de tun pentru însoțirea infanteriei.
Micul muzeu militar ieșean deține câte un exemplar din modelul italian și din cel sovietic, vizitatorii putând să le descopere ascunse lângă copaci de parcă sunt în război. Primul vizibil este tunul de origine occidentală ce se află lângă peretele clădirii Cercului Militar. Cei care au amenajat expoziția n-au observat nici până la data de 5 iulie 2023 că arma descrisă de plăcuța însoțitoare este în realitate tunul sovietic M-42, deosebirea vizibilă fiind la nivelul fălcelelor și la cel al scutului. Piesa italiană are brațele de fixare în sol curbate în partea dinspre sape.
Personalul Muzeului Militar Național Regele Ferdinand, Filiala Iași trebuie să elimine această eroare istorică de prezentare și se poate face foarte ușor prin schimbarea plăcuțelor explicative.
Imaginile aparțin publicației Ziarul de Istorie. Orice folosire a acestora se face doar prin precizarea sursei.
