Anul 1944 a adus ocuparea României de către trupele sovietice și, la indicațiile tovarășului Stalin, a început “munca” de comunizare a țării după modelul primului stat socialist din lume. Ideea de proprietate privată trebuia să dispară împreună cu cei ce dețineau averea. Categorii întregi de oameni urmau să dispară din istorie. Burghezii și chiaburii erau de domeniul trecutului. Sărăcia trebuia să fie universal, cam ca-n mușuroiul de furnici. Oare cum arăta un proprietar din mediul rural? Ce bogății uimitoare ascundea de statul se arunca furibund la asalt, cu o energie demnă de o cauză mai bună? Un document de la arhivele din Teleorman demonstrează că țăranii chiaburi nu erau prea bogați. Comisia de inventariere a găsit la Anton Zamșa, din localitatea Adămești, 438 kg făină, 250 kg grâu, 70 duble de porumb drugi, 150 kg tărâțe, 18 păsări, o vacă cu vițel, o scroafă cu șapte purcei și doi iepuri. Nici inventarul din casă n-a fost cruțat. Au fost confiscate cinci perne, o pereche de pantaloni, un brici, 19 crătiți, o pereche de pâslari, trei cuțite, opt furculițe și 10 linguri. Regimul avea totuși grijă de oameni și nu l-a lăsat chiar muritor de foame. I-au fost înapoiate o pernă, 5 kg săpun de rufe, 10 kg ulei, 5 kg untură și 60 kg de făină. Cum din gospodărie au fost luate toate uneltele, fostul proprietar era condamnat să execute ordinele partidului sau să piară prin inaniție în scurt timp. Documentul din 1949 a fost publicat de către doamna Steluța Chefani – Pătrașcu și demonstrează că regimul roșu a reușit să nimicească tocmai pe cei ce munceau mai mult în lumea satelor, adică pe țăranii ce ridicau nivelul de trai al comunităților. Ura nu aduce prosperitate!
Sursă imagine: Wikimedia Commons
