Românii contemporani au impresia că totul a fost construit în perioada comunistă, mai exact în era dominată de Nicolae Ceaușescu. Nu rar se aude expresia că nu s-a mai construit nimic în ultimii treizeci de ani. Deschiderea unui anuar statistic al statului român interbelic demonstrează că procesul de transformare socială era în plin avânt, dar o astfel de carte nu este pe gustul cititorilor din cauza mulțimii de date și care mai sunt scrise și foarte mărunt. Viața este scurtă și trebuie trăită din plin. Studiul nu este pentru cei mai mulți oameni, cei ce rămân doar la satisfacerea poftei de avere și de trai îmbelșugat.
Informațiile de la recensământul din 1930 demonstrează că populația României Mari nu mai era lipită de ogoare, ci începea să se deplaseze spre centrele urbane pentru a beneficia de locuri de muncă și de toate plăcerile vieții. Orașele se schimbau la față în fiecare zi și aveau nevoie de locuitori tineri și energici. Era o dezvoltare treptată, în funcție de necesități, și nu impusă cu forța de către autorități.
Urbanizarea se făcea în jurul orașului București, cel ce avea înregistrați 631.288 de locuitori. Poate să pară puțin în raport cu întreaga populație a țării, de ceva mai mult de 18 milioane de suflete, dar deja era o capitală ce absorbea prea multe resurse umane și materiale. Alte localități creșteau rapid din punct de vedere demografic și distanțele nu erau tocmai mari. Ploieștiul avea un nivel de prosperitate deosebit datorită aurului negru și a depășit pragul de 77.000 de locuitori, distanța față de capitală fiind de circa 60 km. Populația din Transilvania era atrasă de Cluj și recenzorii au găsit 100.844 de orășeni. Aproape se afla Turda ce trecuse pragul de 20.000 de persoane. Brașovul se industrializa rapid și era locuit de 59.234 de oameni.
Moldova gravita în jurul orașului Iași, fosta capitală a statului medieval, și aici era depășit pragul de 100.000 de persoane. Nu se afla prea departe de alte două centre urbane ce depășeau această valoare: Chișinău și Cernăuți. Orașul Galați era un pol al industriei epocii și avea 101.148 de locuitori. Se afla lângă Brăila de 68.310 suflete.
Sătenii din Banat erau atrași de Timișoara, localitate urbană ce avea 91.866 de locuitori și unde se construia foarte mult. Era concurată în mod deosebit pentru întâietate de Oradea, urbe în care se aflau 82.355 de orășeni. Se afla în zonă și Aradul cu cei 77.225 cetățeni.
Totalul orășenilor era de 3.632.178 și populația creștea deosebit de repede în mediul urban în dauna satelor ce cunoșteau un fenomen de golire de locuitori începând cu cele ce se aflau în preajma centrelor industriale și cu cele defavorizate. Tinerii preferau să plece decât să fie legați de glie precum părinții și bunicii lor. Numai Bucureștiul progresa demografic cu peste 32.000 de persoane pe an. Fenomenul de urbanizare a existat înainte de comunism și a fost afectat grav de războiul mondial. Ar fi continuat și fără venirea extremiștilor de stânga la putere, dar tancurile sovietice au impus un stil de dezvoltare stalinist și neamurile din spațiul românesc au fost grav afectate de această gândire străină.
Sursă imagine:Wikimedia Commons