Omul a fost obișnuit în timp să se supună unei autorități, indiferent de natura acesteia. Important era prestigiul obținut de un conducător prin orice mijloace. Cruzimea nu era suficientă. Monarhii au avut grijă să obțină această formă de atracție a maselor prin ridicarea de clădiri monumentale, inclusiv cele destinate drept loc de veci, dotarea armatelor cu uniforme și arme deosebite sau realizarea de călătorii cu un alai deosebit. Sultanii aveau cai pentru care cheltuiau câte o mie de galbeni în timp ce un sat cu români cu tot era cotat la 200. Elefanții erau crescuți pentru a demonstra forța padișahului. Atunci când sultanul Osman al II-lea a organizat o expediție împotriva cetății Hotin, prizonierii polonezi au fost striviți de animalele uriașe (1621). Moschei impresionante erau ridicate pentru a sublinia gloria celui ce stăpânea tronul din Constantinopol. Moscheea Suleymaniye ridicată în secolul al XIV-lea poate să primească 10.000 de credincioși și chemările la rugăciune se fac auzite din minarete înalte de 72 m. Măreția capitalelor a provenit din această idee. Nici conducătorii contemporani nu puteau să scape din această capcană. Sunt cunoscute proiectele unor lideri totalitari precum Stalin, Hitler, Mao sau Ceaușescu de a schimba radical arhitectura capitalelor prin clădiri cu proporții greu de imaginat. Casa Poporului ar fi un exemplu ușor de observat. Poporul murea de foame și clădirea urma să domine capitala și veacurile. Dacă se dorea o croazieră de lux, președintele României avea la dispoziție vasul Mureș, gata de marș în 1986.
Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei, avea planuri de dominație mondială și, cum avea o mână moale din naștere, avea o obsesie pentru dezvoltarea forțelor militare, inclusiv a celor navale. Inspecțiile și vacanțele puteau să fie realizate prin plimbarea cu yachtul Hohenzollern, înarmat cu 10 guri de foc de calibru redus, dar care putea să primească alte trei de 105 mm în caz de război. Peste 300 de oameni îi stăteau la dispoziție.
Nici conducătorii democratici n-au putut să scape din această capcană a demonstrației de forță brută pentru obținerea de prestigiu. Președintele SUA ar fi un model de lider ce caută să aducă fericirea poporului prin renunțarea la cursa înarmărilor. Aceasta ar fi teoria, dar practica rămâne interesantă. Herbert Hoover a fost la cârma SUA în perioada 1929 – 1933, adică exact în perioada Marii Crize Economice. A încercat să diminueze efectele problemelor financiare asupra populației, dar n-a reușit mai nimic și a pierdut alegerile pentru al doilea mandat. Interesantă rămâne vacanța din perioada 19 – 29 martie 1931, atunci când președintele a vizitat Puerto Rico și Insulele Virgine. Nu putea să se plimbe cu un modest yacht sau altă navă mai mică. A fost la bordul cuirasatului USS Arizona, o cetate plutitoare echipată cu 12 tunuri de calibrul 356 mm, un singur proiectil având masa de 636 kg. Existau și proiectile înalt explozive de 578 kg. Propulsarea acestora spre ținte era posibilă cu ajutorul a aproape 193 kg de explozibil. Numai consumul de combustibil se ridica la peste cinci tone pe oră la viteza de croazieră. Dacă conducătorul era ceva mai grăbit, motoarele erau capabile să genereze puterea necesară atingerii unei viteze de peste 38 km/h, dar consumul de petrol ar fi ajuns pe la 16 t pe oră. Populația suferea de lipsuri și președintele se plimba cu cuirasatul de 30.000 t. Importantă era demonstrația de forță în raport cu celelalte mari puteri și să se arate locuitorilor din emisfera de vest cine are controlul mărilor. Erau exerciții până într-o regiune în care să nu sperie alte mari puteri.
Sursă imagine: Adolf Hitler și Eva Braun în casa de vacanță Berghof din Obersalzberg, de Deutsches Bundesarchiv, licențiată sub CC BY-SA 3.0 DE
