Autoritățile de la București au atacat furibund în anul 1964 ceea ce se numește astăzi Planul Valev și tezele se atunci au fost amplificate până la nivel de manuale de Istorie de către cei ce care doresc afirmare cu orice preț. Autorul sovietic, geograf de meserie, a venit cu idei prin care propunea dezvoltarea României, dar a fost acuzat că vrea cu orice preț transformarea României în stat agrar.
Emil Borisovici Valev a propus și dezvoltarea agriculturii în raioanele respective deoarece clima și solul permiteau obținerea de recolte deosebite. Nu era rău să fie din belșug bunuri de export, fie ele provenite din agricultură. Cazul Regiunii Argeș era unul relevant. Era compusă din teritorii care acum ar forma total sau parțial județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman și Dâmbovița. Ar fi fost o sursă inepuizabilă de produse agricole pentru hrănirea orașelor cu o populație în creștere și ar fi crescut și nivelul de trai din mediul rural. În plus, ar fi existat disponibilități pentru cantități uriașe de fructe și struguri pentru export. Autoritățile locale au cerut 1.540.000 de dolari pentru a fi cumpărate 700 de tractoare Fiat în toamna anului 1966, așa cum se spunea în documentul descoperit de cercetătorul Petre Opriș. Producătorul italian, dornic să facă vânzare, oferea partenerului comunist și toate uneltele necesare mașinilor în campania agricolă. Nu era ceva rău și se preconiza cumpărarea de licențe pentru fabricarea pe plan local. Era însă ceva de viitor, dar țăranii din unitatea administrativă aveau nevoie de mașini cât mai repede.
Problema agriculturii în perioada comunistă a fost sesizată de către Emil Borisovici Valev, dar geograful sovietic de origine bulgară a trebuit să se exprime cât mai elegant pentru a nu deranja cercurile de la Moscova. A scris clar că agricultura trebuia să fie una de tip intensiv și considera că trebuie să fie furnizate de către industrie tractoare, combustibil și utilajele necesare muncilor mecanizate. Totuși, principala problemă care urma să fie rezolvată era cea a apei pentru irigații, cea care implica rețele electrice și pompe de mare putere. Toate râurile urmau să fie adaptate cerințelor agricole și hidrocentrala de la Porțile de Fier era bună pentru a asigura pomparea lichidului vital spre terenurile fertile. Agricultura poate să pună în mișcare întreaga economie.
Autoritățile de la București au considerat că nu sunt bani suficienți în buget pentru o afacere cu lumea capitalistă și proiectul a căzut. Partea italiană le oferea și pe credit, dar totul a fost în zadar.
Poporul român încă trăiește cu iluzia că înainte de 1989 se trăia bine și statul investea în agricultură, dar datele din 1966 demonstrează că liderii de la București visau uriașul combinat metalurgic de la Galați sau avioane și elicoptere militare. Nu era timp pentru crește producția de alimente în cadrul economiei de război și a fost normal să se ajungă la criza începută în 1980. Atunci au fost luate produsele agricole pentru acoperirea găurilor generate de fanteziile cercului de putere de la București.
Dacă s-ar fi investit în mod real în lumea satului, România socialistă putea să fie un grânar real pentru propria populație, dar ar fi asigurat livrări și către clienții din lagărul capitalist și cel socialist. Nicolae Ceaușescu a oferit mediului rural numai resturile de la buget și s-a mers pe ideea că agricultura nu este eficientă.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 2/1938