Există astăzi o întreagă mitologie despre puterea ofensivă și de distrugere a trupelor germane, cele ce dețineau tehnică militară nouă, tancurile și avioanele fiind de neoprit și împreună realizau operațiuni de luptă denumite cu termenul de Blitzkrieg. Este un cuvânt care dă fiori și astăzi. O teamă profundă domina Europa când se discuta despre puterea trupelor naziste. A fost absolut normal ca Iosif Stalin să tremure de frică și să fie semnat un tratat de neagresiune la 23 august 1939, rămas celebru în paginile cărților de Istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov, formularea aleasă pentru a demonstra cine a fost personajul principal al pasului diplomatic. S-a ajuns apoi la ceea ce s-a numit Al Doilea Război Mondial.
Realitatea a fost cu totul alta și până astăzi istoricii n-au prea vrut să scrie adevărul. Germania în august 1939 era deosebit de slab dotată din cauză că timp de peste 15 ani n-au fost făcute investiții masive în industria cu destinație specială. Aliații învingători au impus condiții aspre pentru ca Germania să nu se mai ridice vreodată ca imperiu. Hitler și-a asumat misiunea specială, dar industria nu lucra la capacitate din cauza planurilor ce mereu erau depășite de cele ale competitorilor. Inginerii Germaniei se gândeau ce să mai inventeze pentru a obține supremația tehnologică, dar munca decurgea lent din cauza lipsei de experiență și de materiale de calitate. Proiectele pe hârtie puteau să fie impresionante, dar un prototip dura până când prindea viață, era testat și abia apoi era trimis spre verificare trupelor. Germanii erau meticuloși și procesul curgea lent.
Adevărul este că armata lui Adolf Hitler era deosebit de slab dotată și se spune că tancurile erau principalul mijloc de desfășurare a ofensivei în adâncimea teritoriului inamic. Teoretic, germanii 2.690 de blindate și ar fi fost o forță de temut. Realitatea era Panzer I și Panzer II nici măcar nu erau mașini de luptă, ci au fost concepute pentru antrenament. Au fost dotate cu mitraliere ușoare. Aceste blindate aveau cuirasa subțire și formau un nou nucleu dur al trupelor. În realitate, era doar o condamnare la moarte a echipajului. Stratul de oțel era prea subțire pentru a rezista unor lovituri directe și cu gloanțe obișnuite de infanterie. Tancurile, Panzer I fiind practic auto-mitralieră, erau absolut insuficiente pentru un război pe mai multe fronturi. Tancurile germane din primele modele au avut de înfruntat în Spania blindatele T-26 și BT-5, tunurile de calibrul 45 mm fiind mortale de la orice distanță. Forța ofensivă a Reichului era minimă în raport cu fronturile ce se anunțau. Efectivele erau completate cu mașini de origine cehoslovacă și cu mijloace motorizate de comandament ce nu aveau valoare combativă. Erau 138 de blindate care stăteau mai mult în spate pentru a scăpa de focul tunurilor anticar. Tancurile germane dispuneau de puțin combustibil și autonomia era redusă în condițiile unui teren greu.
Iosif Stalin cunoștea potențialul economic și militar al Germaniei și înțelegea că deja în septembrie pot să apară ploile masive, cele care să ducă la fenomenul numit Rasputița. Teritoriul Poloniei ajungea să devină dificil pentru operațiuni militare. Rezervele de petrol și de muniții erau limitate și de aceea germanii mizau pe viteză și pe neimplicarea Puterilor occidentale. Dacă s-ar fi putut o rezolvare de tip Austria 1938, ar fi fost ceva ideal și Berlinul ar fi obținut spațiu vital în Est. Stalin a interpretat că Anglia și Franța vor intra în conflict și a calculat că ar fi bine să lase trei puteri capitaliste să se distrugă reciproc în timp ce, în conformitate cu prevederile protocolului secret, Uniunea Sovietică ar fi luat teritorii din Europa de Est, inclusiv Basarabia, cu puțin efort militar. Ar fi urmat mai târziu conflictul cu o Germanie istovită și continentul ar fi ajuns un lagăr comunist. A preferat să-l primească pe ministrul de Externe nazist și să bea șampanie în sănătatea lui Adolf Hitler în loc să facă totul în vederea opririi ascensiunii Wehrmachtului. Mai mult. A condiționat semnarea Tratatului de încheierea unei înțelegeri privind schimburile comerciale și conducerea Uniunii Sovietice promitea petrol Reichului. Decizia lui Stalin de aprovizionare cu combustibil, minereuri, lemn și cereale a sporit agresivitatea dictatorului nazist și a urmat atacul de la 1 septembrie 1939 și a rezultat un război mondial.
Decizia luată de Stalin la 19 august și pusă-n practică la 23 august 1939 a adus războiul în Europa și apoi la nivelul întregii lumi prin atragerea oamenilor de pe toate continentele. Dictatorul sovietic a reușit să incendieze Terra în vederea formării unui singur lagăr universal. Adolf Hitler trebuia să deschidă drumul Armatei Roșii și a jucat minunat acest rol până la 21 iunie 1941.
Istoricii din întreaga lume au pus accent pe faptele lui Hitler și cei mai mulți n-au vrut să creadă că a fost un dușman mai mare al omenirii. Cum mulți au scris în funcție de ideologiile politice de stânga, n-au vrut să spună pentru generațiile următoare că Uniunea Sovietică a avut un conducător care a vrut cu orice preț să provoace un pârjol universal cu numele de revoluția mondială. Iosif Stalin nu avea de ce să se teamă de Germania din moment ce avea tancurile model BT-5 și BT-7, o variantă putând să străbată pe drum cel puțin 400 km. Nu exista ceva comparabil în întreaga lume. Dimpotrivă. Erau instrumente perfecte de invazie și producerea a 720 de BT-7 de linie în 1938 demonstra că planurile lui Stalin nu erau pașnice.
Războiul a fost dorit pentru nimicirea civilizației clasice.
Sursă imagine: Real Instituto Elcano