Există legenda că Armata germană era bine dotată și instruită, ceea ce explică succesele uimitoare obținute până-n 1942. Au intrat în mitologie termeni precum Panzer, Tiger sau Stuka. Numai superioritatea cantitativă a inamicului ar fi dus la înfrângerea din 1945.
Realitatea a fost cu totul diferită pe câmpurile de luptă. Militarii germani au constatat că au la dispoziție arme puține și perimate, cele bune fiind prea risipite pentru a avea rezultate decisive. A trebuit să se utilizeze ceea ce se captura, chiar dacă provenea de la rase pe care le defineau drept inferioare. Ideea era lansată de ideologi ce nu văzuseră ce înseamnă un front modern și care nu puteau să gândească.
Tunul sovietic de calibrul 76,2 mm F-22 a fost conceput să lupte în calitate de artilerie de câmp, dar calitățile balistice, asigurate de țeava lungă, îi permiteau să fie un pericol mortal pentru tancurile ușoare chiar cu proiectile obișnuite. Mașinile epocii erau modeste prin grosimea cuirasei din oțel, cea care abia dacă făcea față gloanțelor obișnuite ale infanteriei. F-22 urma să fie revoluționar la nivel de divizie și chiar de regiment, după sporirea livrărilor din partea industriei.
Diviziile germane de infanterie au pornit la atac la 22 iunie 1941, dar s-a constatat repede că sunt lipsite de apărare în fața unui T-34. Situația era și mai rea în cazul aliaților Berlinului. Tunurile de calibrele 37, 47 și 50 mm erau neputincioase în fața armurii înclinate. Singura soluție a constat în modificarea unor piese sovietice de calibrul 76,2 mm în vederea sporirii vitezei inițiale a proiectilelor. Au fost realizate și munițiile potrivite pentru a realiza chiar străpungerea blindajului frontal al unui KV-1.
Gurile de foc au început să apară abia din februarie 1942 și se observă că industria Reichului încă lucra în regim de pace în raport cu nevoile fronturilor. Numai vreo 560 au fost modificate și au fost folosite până la încheierea ostilităților și ca piesă de câmp. Au fost trimise 117 pentru Afrika Korps până-n mai 1942 și chiar nouă tancuri Valentine fost nimicite într-o singură acțiune. Frontul a ținut până-n mai 1943, dar toate tunurile modificate au fost pierdute din cauză că nu mai exista o flotă pentru evacuare.
Nimic nu se pierde, totul se transformă. Alte țevi au fost folosite pentru tunuri autopropulsate.
Germania nazistă a fost condusă de politicieni rupți de realitate și cu gândire inferioară. Credeau altfel și au provocat pierderea multor piese antitanc ușoare cu echipaje cu tot. Tanchiștii sovietici preferau să le strivească în șenile. Livrările de tunuri antitanc de calibrele 75 și 88 mm n-au ținut pasul cu cerințele diviziilor și cu ritmul pierderilor. A fost normal să fie pierdut războiul. În plus, negocierile cu aliații de pe cele două flancuri ale Frontului de Est erau prea lungi și timpul n-are răbdare în război.
Sursă imagine: Picryl
