Imaginea contemporană despre Al Treilea Reich este cea a unui stat dezvoltat, care dispunea de cea mai puternică industrie și care era plină de proiectanți plini de imaginație în ceea ce privește realizarea de mijloace de distrugere. Cărțile de istorie abundă de descrieri ale tipurilor de arme și fiecare este lăudată pentru performanțele realizate. Erau instrumente ale morții ce uimeau pe linia frontului și sunt admirate și astăzi în numele eficienței.
Realitatea din primele linii era complet diferită. Trupele Wehrmachtului sufereau din cauza insuficienței tehnicii de calitate pentru acoperirea lungilor fronturi pe care erau obligate să le apere. Divizia 24 Panzer se afla în zona Stalingrad, dar a fost în afara încercuirii realizate complet de către sovietici. Totuși, a fost supusă presiunii ce era exercitată de masele de militari și tancuri pe care Kremlinul parcă le scotea din pământ. Mitraliorul Gȗnter Koschorrek se afla într-o poziție avansată când a fost atacat de cinci tancuri T-34 pe 11 decembrie 1942. Soldații germani dispuneau în zonă doar de un tun antiaerian de calibrul 88 mm, o armă minunată și pentru distrugerea blindatelor. Mașinile sovietice au apărut prin surprindere și n-a mai contat precizia la distanță. Servanții au reușit să scoată din acțiune un tanc, dar apoi au fost nimiciți. Aceeași soartă a avut-o un tun antiaerian de calibrul 20 mm, cel care prin debit a reușit să provoace pierderi grele infanteriei de însoțire. Tancul care se ocupa cu strivirea luptătorilor germani din tranșee a fost distrus de un alt tun de calibrul 88 mm, armă tractată auto pentru a interveni acolo unde era pericolul mai mare.
Divizia 24 Panzer era o unitate definită drept dotată bine, dar infanteria din primele poziții era lăsată în voia șenilelor de T-34 și din această cauză au fost înregistrate pierderi grele și cedarea liniilor defensive în multe sectoare. Nu era doar un caz izolat.
Sursă imagine: Wikimedia Commons