Ambele blocuri militare prinse în Primul Război Mondial aveau probleme deosebite cu străpungerea fonturilor unde tunurile și mitralierele făceau ravagii în rândurile infanteriștilor trimiși la asalt. Echilibrul de forțe genera o periculoasă epuizare a resurselor și diplomații au început să solicite insistent intrarea României în conflict, Armata micului stat având șansa să lovească inamicul acolo unde avea trupe mai puține. Conducerea de la București a ales alianța cu Antanta și luptele au început în noaptea de 27 spre 28 august 1916.
Ofițerii și politicienii epocii nici n-au bănuit că tot atunci a mai început un conflict cu o durată mai mare in timp. Se discută despre importanța participării trupelor române în Marele Război și au apărut specialiști străini și români dornici să minimalizeze rolul statului de la Dunăre în evoluția ostilităților. S-a demonstrat că a fost o campanie dezastruoasă în anul 1916 și nici bătăliile din vara anului 1917 n-ar fi avut amploarea celor de pe Frontul de Vest. Este ușor de scris pe hârtie sau pe monitorul computerului pentru că acestea suportă orice și apoi volumul de opere poate să stea la baza unei cariere de succes.
Militarii români au luptat cum au putut în conflictul pentru care n-au fost pregătiți, ideea de bază fiind că inamicul nu mai are rezerve pentru confruntări similare celor din Franța. Este ușor apoi peste decenii să redactezi texte în care să minimalizezi faptele înaintașilor. Ostașii români nici n-ar fi trebuit să lupte din moment ce au încurcat socotelile strategice de la Berlin și Viena. Nici la Sofia sau Istanbul n-a fost veselie la aflarea veștii despre deschiderea unui nou front vast.
Militarii români au reușit să obțină rezultate care să influențeze în mod deosebit evoluția ostilităților la nivel european. Generalii germani au fost obligați să detașeze împotriva României unități de aviație, dar au fost trimise în misiuni de bombardament și renumitele dirijabile, aeronave de mari dimensiuni ce se remarcaseră prin raiduri în adâncimea teritoriului inamic. Erau greu de doborât deoarece veneau la mare altitudine și pe timp de noapte. Aveau drept misiune să lovească fabrici producătoare de armament, dar au fost repede orientate spre raidurile de teroare împotriva populației civile. Erau permanent un pericol și imobilizau un număr sporit de avioane și tunuri antiaeriene. Orice doborâre a unui gigant zburător era un mare pas spre victoria finală.
LZ-85 avea baza lângă Timișoara și a primit misiunea pentru 4 septembrie să atace instalațiile de rafinare a petrolului de la Ploiești. Apărarea antiaeriană a României era considerată drept slabă și ineficientă în raport cu cele din Occident, deci urma un nou raid aerian de succes. Bombele lansate au generat un incendiu, dar riposta tunarilor a fost scurtă și precisă. Dirijabilul avariat s-a târât până aproape de bază, dar s-a prăbușit spectaculos și a ucis nouă aviatori.
LZ-81 era lung de 163 m și putea să ridice până la două tone de bombe pe distanțe scurte. Era un pericol pentru orașele Antantei, dar Berlinul avea o obsesie deosebită: nimicirea capitalei României. Trebuia să fie zdrobit moralul celor ce dăduseră o lovitură de moarte Puterilor Centrale.
Dirijabilul a fost trimis în a doua misiune de teroare pe 27 septembrie 1916 și echipajul era încrezător în succesul operațiunii. Cum bombardamentele de la mare altitudine nu erau precise, s-a coborât mai jos și atunci silueta aeronavei a devenit vizibilă pentru tunarii români. Un proiectil s-a înfipt în ținta aeriană și a provocat avarii grave. Echipajul a încercat să salveze aeronava, s-a aruncat totul de la bord, dar prăbușirea în Bulgaria n-a putut fi evitată.
Cele două reușite împotriva dirijabilelor au contribuit la reducerea potențialului strategic al Germaniei și astfel fabricile Antantei au fost mai ferite de bombe. Berlinul a fost obligat să renunțe treptat la mașinile de zbor voluminoase și deosebit de inflamabile în favoarea avioanelor de bombardament.
Apărarea antiaeriană românească a reușit să obțină două victorii nesperate împotriva a două dirijabile noi și performante, dorința de răzbunare a Berlinului fiind un pas spre înfrângere prin concentrarea exagerată de tehnică de luptă pe direcția României.
Sursă imagine: Timișoara Știri