Ziua de 9 mai este definită în spațiul fost sovietic drept o dată deosebit de importantă pentru că a fost înfrânt nazismul și au fost eliberate popoarele europene de sub jugul armatelor aflate sub dominația ideologiei de extrema dreaptă. Acest succes a tot fost sărbătorit după 1945 și a intrat în creierul maselor ce sunt convinse că popoarele sovietice au fost de partea binelui și au obținut multă slavă în numele ideologiei de extrema stângă. Oare chiar așa să fie? Oare autoritățile de la Moscova chiar spun adevărul sau vând alte minciuni și iluzii pentru a avea în continuare controlul asupra mulțimilor de oameni?
Problema este că n-a fost vreo urmă de victorie pentru Stalin și Kremlin. Acesta dorea cucerirea întregii Europe pentru realizarea idealului de revoluție mondială și oprirea tancurilor pe Elba a fost un eșec usturător și costisitor. Uniunea Sovietică a fost obligată să se înarmeze cu noi categorii de armament și presiunea asupra economiei a fost una deosebită, ceea ce a dus la o scădere drastică a nivelului de trai și mereu se trăia din reducerea cheltuielilor pentru populație. Cursa înarmărilor inițiată de Stalin a continuat până la prăbușirea din 1991 și n-a existat vreun urmaș care să treacă dincolo de ideologie și să limiteze activitatea industriei militare strict la ceea ce era util statului sovietic.
Lagărul comunist a ieșit învingător prin intrarea trupelor în Berlin, dar era un stat absolut învins din moment ce fabricile din partea de vest a Uniunii Sovietice au fost distruse sau au fost parțial mutate departe în est. Au fost pierdute uzine și orașe întregi, munca de refacere mergând greu din moment ce populația se risipise. Sabia nazistă dereglase rău mijloacele de producție comuniste.
Lagărul socialist a fost obligat să mobilizeze în cursul conflictului 34 de milioane de persoane și nu s-a ținut cont de vârstă, aptitudini și sănătate. Au fost trimise să calce pe minele antipersonal bolnavii dintr-un spital de psihiatrie. Adolescenți foarte sportivi au fost urcați pe tancuri pentru a ataca militarii germani cu temutele grenade F1. Luptătorii germani au avut momente de reținere, dar au fost obligați să tragă în trupurile tinere pentru că pe front viața contează. Hans Roth, înrolat în Divizia 299 infanterie, a apucat să noteze un contact cu temutele detașamente de baraj ale Armatei Roșii. Era o luptă pentru un pod de la sud de Kiev și trupele sovietice au primit ordin să cucerească o poziție dominantă și fortificată a inamicului. Singura variantă de acces era un pod și valurile de infanteriști au fost mânate de politruci direct în gura țevilor armelor germane. A fost un masacru deosebit la Pocitovaia și numai doi militari sovietici au scăpat din ploaia de gloanțe. Au încercat să se replieze și propriile mitraliere au început să tragă, ceea ce era bine. Gloanțele de calibrul 7,62 mm erau suficient de puternice și ucigătoare pentru oprirea germanilor. Surpriză! Mitraliorii trăgeau în cei doi supraviețuitori și precizia a fost foarte bună. Cei doi au fost sfârtecați de bucățile metalice încinse fără milă. A fost un șoc pentru mutării Wehrmacht-ului să asiste la o astfel de scenă greu de înțeles. Soldații Armatei Roșii au fost conduși în cel mai iresponsabil mod de către oamenii partidului și pierderile totale au fost cumplite. Bilanțul sângeros diferă de la autor la autor și un studiu al unui general sovietic cuprinde informația că au fost aproape 8,7 milioane de militari pierduți în lupte. Alte studii ajung la un șocant 14 milioane și este interesant de observat că nici până la prăbușirea din 1991 un stat birocratic și obsedat de precizie n-a fost în stare să precizeze câți eroi sau victime au fost. Se adaugă mulțimi de civili și aici iar sunt multe păreri. Se zice că ar fi un total de 26,6 milioane de morți generați de devastatorul război. A fost un prăpăd demografic dificil de recuperat și multe persoane au pierit in anii de lipsuri de după conflict, locuitorii dintre Prut și Nistru ajungând până la canibalism.
Partea interesantă abia acum vine. Uniunea Sovietică s-a înțeles cu Germania nazistă prin renumitul Pact Molotov – Ribbentrop din 23 august 1939 și au trecut la împărțirea teritoriilor din Europa de Est. Comuniștii au colaborat cu naziștii și au nenorocit popoarele din regiune prin acțiunea armatelor și a polițiilor politice. Cele două puteri militare cu lagăre s-au înțeles de minune până-n data de 22 iunie 1941. Fiecare parte pregătise forțe de invazie pentru a se afla cine domină uscatul pentru totdeauna în numele unui război sfânt. Nu era loc pentru două ideologii totalitare în Europa. Primii au atacat germanii cu trupe puține și a fost o surpriză completă pentru trupele sovietice, numeroase și amplasate în poziții ce făceau imposibile apărarea.
Nici nu este ceva de sărbătorit pe 9 mai. Ostilitățile au încetat teoretic pe 8 mai , dar Stalin a vrut să fie altfel în lumea comunistă și a ales ziua următoare drept pentru sărbătorire. O făcea doar pentru a da o iluzie mulțimilor chinuite de politrucii torționari, comunismul pierzând ocazia zdrobirii capitalismului din întreaga Europă. Locuitorii din spațiul comunist n-au ce să sărbătorească pe 9 mai. Trebuie doar sa fie comemorate victimele făcute de Stalin în vreme de război, cele ce se adăugau celor săvârșite de bolșevici începând din 1917.
Conducerea de la Moscova a comis mari atrocități în timpul dominației comuniste și a încercat cumva prin festivism să acopere mizeria crimelor prin strălucirea paradelor militare.
Sursă imagine: Paradă militară în Piața Roșie de Ziua Victoriei în 2017, preluată de pe site-ul Președenției Rusiei, licențiată sub CC BY 4.0