Anul 1964 a rămas prin istorie prin amplele dezbateri în legătură cu proiectele Uniunii Sovietice privind dezvoltarea economică și cele mai înverșunate discuții au fost provocate de textul scris de Emil Borisovici Valev. Respingerea documentului a fost considerată o faptă de eroism a conducerii comuniste de la București și a fost inclusă chiar în manualele școlare și in subiectele de examene. Dacă se află inclus în programa școlară, profesorii insistă să fie predat, explicat și asimilat de către tinerele generații, cele care trebuie să rețină că a fost cândva o epocă de glorie a comuniștilor. Au avut curajul să se sacrifice pentru țară Gheorghe Gheorghiu-Dej și economistul de serviciu al regimului, renumitul atunci și astăzi, Costin Murgescu.
Au apărut noi manuale despre Istoria comunismului din România, dar nu s-a schimbat ceva. Fiecare autor a scris altfel despre poveștile din 1964. Felicia-Elena Boșcodeală, Loredana Ciobanu, Cristina Gîlă și Nicolae Șerban au inclus în cartea tipărită de Editura Booklet un paragraf despre ceea ce ar fi spus economistul Valev. Este uimitor cât de puțin se citește pe meleagurile românești când este vorba despre comunism și încă se trăiește cu iluzia că era mai bine în trecut.
Nu s-a reușit să se afle că specialistul sovietic de origine bulgară era pregătit în domeniul Geografiei economice, ceea ce este altceva decât Economia. Se mai spune că Valev propunea o integrare economică a statelor comuniste. Fals. Autorul era preocupat numai de bine și solicita dezvoltarea raioanelor dunărene din România, Bulgaria și Uniunea Sovietică, dar fără să fie afectate frontierele. Ideea era că sunt prea multe teritorii de graniță care nu erau valorificate din cauză că nu exista colaborare la nivel de guverne. Culmea este că autorul lăuda în mod sincer proiectul hidrocentralei de la Porțile de Fier I, cea care a fost ridicată exact acolo unde Dunărea oferea cel mai mare potențial energetic. Dacă n-ar fi existat o colaborare, nu s-ar fi reușit ridicarea colosului din beton armat în regiunea de frontieră. Mai fuseseră ani de tensiuni politice și militare în perioada lui Stalin și Tito.
Autorii au ajuns și la concluzia că România socialistă trebuia să se dezindustrializeze și să devină cel mai mare livrator de cereale, un grânar, al lagărului socialist. Ar fi fost chiar principalul furnizor al blocului sovietic. Se vede că realizatorii manualelor au vrut cu orice preț să umple spațiul tipografic oferit de editură. Dacă se face o analiză a producțiilor, reale sau umflate, și a structurii solurilor, cel mai mare stat agricol era Uniunea Sovietică și realizările românești erau infime în raport cu cele ale colosului roșu. Loc de creștere ar fi fost dacă banii ar fi ajuns în agricultură pentru proiecte cu adevărat eficiente. Paradoxul este că România nici măcar nu putea să revendice un loc secund în domeniul producției agricole din cauza concurenței Ungariei, un stat ce era centrat pe agricultura intensivă.
Ar cam fi timpul să se caute personalități adevărate și să nu se mai lanseze teze despre fapte bune ale dictatorului Gheorghe Gheorghiu-Dej. S-a ajuns în situația să fie apreciat cel care a nenorocit România prin tot felul de fantezii ideologice. Oare cum ar fi putut să se opună în mod real Moscovei cel ce a ajuns la putere din mila lui Stalin? Regimul comunist a însemnat doar o epocă de ocupație din partea unu imperiu ideologic și s-au făcut tot felul de experimente politice împotriva neamului românesc. Nu mai trebuie să fie căutate fapte bune ale partidului unic în perioada 1945–1989.
Surse imagini: Historia
