Fenomenul economic din SUA s-a întins la nivel planetar după declanșarea crizei la bursă în toamna anului 1929 și nu s-a mai putut bara calea valului de falimente. A scăzut și nivelul de trai, ceea ce a dus la mari nemulțumiri în societate și a rezultat un nou război mondial. Istoricii și economiștii au scris că a fost o criză de supraproducție și că nu mai erau achiziționate bunuri de către patroni și populație, ceea ce a generat prăbușirea firmelor. A fost cumplit de rău în întreaga lume și consumul a scăzut.
Această imagine a fost cultivată de nume renumite din cercetarea științitică și de către profesori renumiți, unii fiind atrași chiar de realitățile economice din Italia fascistă, Uniunea Sovietică și Germania nazistă. Descrierile au fost repetate până când au fost considerate adevăr științific. Problema este că savanții au emis o idée simplă și apoi a fost rostogolită până când a devenit o adevărată avalanșă de informații acceptate de mulțimi datorită prestigiului celor care au semnat cărțile și articolele. Jurnaliștii au cultivat tot ceea ce era senzațional și criza economică este sperietoarea folosită și astăzi pentru a justifica orice decizie politică luată pentru evitarea unor noi probleme în sensibila lume a afacerilor.
Marea criză a fost însă la nivel de documentare științifică și datele statistice n-au prea fost studiate cu răbdare deoarece timpul este scurt și viața merită să fie trăită. Lungile șiruri de cifre nu sunt pe gustul maselor și nici pe cel al intelectualilor. Anuarele statistice sunt publicate și apoi se așterne peste ele praful arhivelor și cel al uitării. Volumul publicat în România la nivelul anului 1936 demontează toate poveștile despre recesiune. Era o foame cumplită de noi surse de energie și gazul natural era acel combustibil ce putea să fie utilizat în locuințe și fabrici fără a polua în mod vizibil. Vechiul Regat a consumat în 1928 ceva mai mult de 340,9 milioane mc de combustibil gazos, ceea ce era prea puțin în raport cu cererea. S-a ajuns în 1932 la peste 1,3 miliarde de metri cubi și chiar la peste 1,6 miliarde în 1934. Nici prețul nu era rău pentru clienți și era în medie 0,25 lei pe metru cub.
Sursă imagine: Petroblog