Economia României socialiste este văzută de mulți drept ideală în istoria neamului, dar în 1980 era copleșită de datorii către lumea capitalistă și nici pe relația cu lagărul comunist nu se stătea prea bine. Nicolae Ceaușescu nu prea avea fonduri, sângele desfășurării activităților economice, și a decis să scape de toate problemele prin plata datoriei externe în cât mai scurt timp și apoi să dispună de fondurile uriașe generate de combinatele gigantice. S-a trecut din anul 1982 la o politică de restricții ca-n vreme de război și astfel statul a obținut sume de bani ce se scurgeau spre creditori.
Liderul de la București a dat ordin să fie identificate surse de economisire și școala a fost în centrul atenției specialiștilor. S-a considerat că 13.467 de grădinițe sunt prea multe și se consumă prea multă energie electrică. Se adaugă combustibilul pentru încălzire și alte cheltuieli de întreținere. Era prea mult și s-a ajuns în 1985 să fie 12.811 instituții de educație în care părinții folosiți la muncă puteau să-și lase odraslele în siguranță. A mai fost loc de scădere și s-a ajuns în 1989 să fie înregistrate numai 12.108 grădinițe.
Mereu pot fi găsite surse de economisire și birocrații statului au considerat că este prea mult personal prin instituțiile destinate îngrijirii copiilor mici. Dacă în anul 1980 au fost plătite 38.512 persoane, s-a considerat că poate să fie un stat mai suplu și s-a ajuns în 1985 la 33.522 de angajați. Personalul a ajuns la numai 31.293 de salariați în momentul prăbușirii regimului totalitar. Autoritățile au făcut ceva economie pe seama oamenilor și datele provin din statisticile oficiale.
Statul comunist făcea totul pentru oameni doar pe hârtie și lăsa populația să se descurce. Principala preocupare era realizarea revoluției mondiale și autoritățile de la București cumpărau tehnologie care să fie folosită în domeniul militar, totul în timp ce lagărul capitalist era acuzat că se înarmează.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 107/1979
