Faliile din sudul Turciei au tot speriat locuitorii, dar părea ceva obișnuit și inofensiv în ultimii ani. Țara se dezvolta rapid din punct de vedere economic și investițiile în domeniul imobiliar aduceau venituri uriașe. Populația marelui stat de pe două continente a trecut de pragul de 80 de milioane de suflete și mereu erau necesare noi apartamente și case cât mai spațioase.
Seismele din februarie 2023 au provocat apariția unor adânci crăpături în terenurile cândva fertile, acoperite de livezi cu măslini. Undele seismice n-au avut milă de clădirile ce se ridicau parcă până la cer și le-au făcut una cu pământul. Bucățile de beton au strivit zeci de mii de persoane fără milă și îndurare.
Seismele din Turcia au oferit câteva lecții utile pentru întreaga omenire. Prima este că scoarța terestră este plină de surprize ascunse ce scapă și celor mai fini cunoscători ai adâncurilor. Orice loc de pe planetă poate să genereze cutremure devastatoare.
Clădirile înalte sunt vulnerabile în cazul rupturilor la suprafață și ar fi normal să nu existe mai mult de patru etaje. Au căzut construcțiile din Turcia care n-au avut fundații adânci și structura de rezistență a inclus prea puțin fier de calitate. Clădirile destinate cultului n-au legătură cu durabilitatea în fața forțelor telurice și minaretele au fost sfărâmate. Au fost mereu o pradă favorită, dar comunitățile au preferat să le ridice din nou spre cer indiferent de costuri.
O altă observație interesantă vine din orașul Erzin, singura localitate care n-a înregistrat victime și distrugeri grave. Primarul localității n-a acceptat construcțiile de mântuială și chiar au fost dărâmate cele care erau ridicate ilegal. Se pare că a reușit să impună ideea de corectitudine întregului aparat de stat și astfel escrocheriile pentru acumularea de capital n-au avut loc.
Se observă că autoritățile și afaceriștii n-au vrut să studieze și să respecte învățăturile oferite anterior de Istorie. Un cutremur devastator a pus la pământ în anul 115 orașul Antiochia și era să piară chiar împăratul Traian. Se zice că au fost peste 200.000 de victime. Clădirile antice erau destul de scunde, dar au fost spulberate ca niște jucării. Periodic au urmat dezastre în ceea ce astăzi se numește Siria și Turcia. Orașele au fost construite numai pentru profit și trai bun. A fost normal să apară catastrofe.
Autoritățile din România s-au comportat la fel în epoca modernă și apoi în cea contemporană. Construcțiile au devenit cât mai somptuoase și proprietarii cu dare de mână au fost interesați doar de partea artistică pentru a impresiona vizitatorii. Clădirile publice sunt deosebite prin arhitectură, dar erau pline de puncte slabe. Bisericile au fost construite tot după reguli vechi și turlele sunt deosebit de fragile, ceea ce s-a văzut la cutremurul din Gorj din data de 14 februarie 2023. Atunci a fost afectată turla Mănăstirii Tismana. Betonul armat a permis ridicarea de clădiri înalte și blocurile au început să apară în Bucureștiul interbelic. Cutremurul din noiembrie 1940 a prăbușit blocul Carlton și au fost multe victime. Evenimentele telurice au fost uitate și regimul comunist a intensificat construirea de blocuri în toate orașele. Chiar dacă este cunoscut potențialul focarului din Vrancea, municipiul Focșani s-a umplut de blocuri cât mai înalte. Regimul comunist n-a fost interesat să consolideze construcțiile din alte epoci istorice și seismul din 1977 a provocat un masacru urban. A urmat cel făcut de excavatoare pentru a face loc ansamblurilor rezidențiale dorite de dictator după model asiatic. S-a construit mult și cu economie de materiale pentru a se realiza plata datoriei externe. Democrația decembristă a însemnat o epocă în care muncitorii au ridicat clădiri în toate locuri disponibile și în toate formele ieșite din mintea plină de fantezii a arhitecților. Libertatea a fost înțeleasă doar ca un drept la acumularea rapidă de capital. Scopul scuză mijloacele și vorba lui Machiavelli a rămas perfect valabilă. Seismele din Vrancea nu glumesc, dar profitul cu orice preț este sângele economiei contemporane. Autoritățile din România sunt o glumă și, eventual, vor aresta câțiva investitori ce nu sunt pe gustul politicienilor de la putere. Se va merge apoi tot înainte pe calea afacerilor murdare.
Sursă imagine: Flickr