Mulți sunt cei ce astăzi repetă obsesiv că înainte era mai bine și că fostul dictator comunist a fost un adevărat patriot. Se învăța și carte în zisa Epocă de aur a României socialiste. Poporul este o mulțime și are mereu idei puține, ferme și greșite. Nu se poate ca o credință colectivă să aibă baze științifice și datele oficiale ale statului român confirmă tezele lansate de renumitul Gustave Le Bon.
Președintele republicii a hotărât că trebuie să fie plătită datoria externă cu orice preț și a trecut la o politică drastică de economisire. Erau afectate masele și nu elita de partid, personal tovarășul Nicolae Ceaușescu. Nici sistemul de învățământ nu putea să scape de obsesiile celui de la putere și a început dezastrul. Se considera că studenții de zi sunt neproductivi și numărul acestora trebuia să scadă drastic. Dacă în 1980 erau 161.110 înscriși, scăderea a fost până la 90.490 în octombrie 1987. Se punea accent pe studiile serale, adică tânărul să muncească din greu ziua și seara să fie disponibil intelectual la fel ca un student obișnuit. A fost absolut normal să scadă calitatea procesului de învățare, dar acesta era un detaliu nesemnificativ pentru regimul politic de stânga. Conta forța mulțimii și nu creierul.
Se mai putea face economie într-un fel și măsura s-a aplicat. Personalul didactic a fost redus de la 263.724 de cadre de toate gradele și specializările în 1980 la 233.706 în ultimul an al regimului comunist. Eliminarea salariilor și a angajaților era o practică de care erau acuzați capitaliștii, dar autoritățile de la București au aplicat astfel de măsuri împotriva profesorilor în tot deceniul de recesiune forțată.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 523/1966
