pictură cu oameni
1

Omenirea la 10 mai 2025

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 11 Mai 2025 | Nr. 1149

Pictură realizată de Ana Maria Căpățînă

☆ Conform ideilor lui Samuel Huntington, există pe Terra falii unde populațiile sunt divizate din motive etnice, religioase și politice, civilizațiile fiind opuse. Orice gest al părții adverse generează stări de tensiune și se poate ajunge la războaie de diferite intensități. Una din cele mai periculoase zone este cea dintre India și Pakistan, ambele state fiind bogate rezervoare umane și de armament. Ciocnirile militare au pornit pe 7 mai după un atentat terorist musulman și ambele părți au făcut un intens schimb de rachete, drone și obuze. Totuși, este un fel de testare a forțelor, ambele tabere vrând să demonstreze că au ceva performant și amenințător în componența armatelor.

☆ Ziua Victoriei la Moscova a avut loc pe 9 Mai și a fost impresionantă prin blocurile de paradă și prin defilarea diferitelor categorii de tehnică de luptă. Liderul de la Kremlin a vrut cu orice preț să demonstreze că are o influență deosebită și au fost aduse trupe din fostele republici sovietice din Asia Centrală, Caucaz și Bielorusia. Parada a inclus și un important detașament militar din China, soldații și ofițerii demonstrând o rigiditate marțială împinsă spre perfecțiune. Au fost aduse și forțe ale aliatului vietnamez și astfel s-a demonstrat populației Moscovei și întregii lumi că Federația Rusă este o putere militară impresionantă la nivel planetar și care a avut cea mai importantă contribuție la înfrângerea nazismului. Au fost costuri impresionante pentru deplasarea de unități de pe întregul teritoriu al vastei federații și din Extremul Orient. Propaganda nu ține vreodată cont de cheltuieli.

☆ Luptele dintre India și Pakistan n-au fost încă de amploare, dar au avut deja consecințe majore. Partea indiană a capturat o rachetă PL-15 intactă și arma chineză este acum supusă unui studiu intens. Este prima captură a obiectului militar ce formează coloana vertebrală a rachetelor montate pe avioanele Beijingului pentru lupte aeriene. Inginerii militari îi vor afla secretele în vederea luării de contramăsuri electronice. China este obligată să le modernizeze. Jucăria mortală are o masă de circa 200 kg, dar acum toate loturile trebuie să fie înlocuite sau modernizate, ceea ce duce la costuri importante.

☆ A fost ales destul de repede Papa Leon al XIV-lea, cel ce provine de pe teritoriul SUA. Are 69 de ani, dar pare să fie o persoană energică și cu o puternică orientare spre trecutul credinței.

☆ Liderul de la Kremlin a organizat o paradă militară deosebită, dar a arătat ceea ce n-a vrut să se vadă. Oamenii care înțeleg câte ceva ar fi văzut că era lăudat regimul politic care a omorât mai multe persoane decât Hitler și zisul conducător înțelept și capabil este căzut, chiar prăbușit, în trecutul comunist. Participarea trupelor din China și Vietnam a demonstrat că încă există lagărul comunist visat de Iosif Stalin și peste 1,5 miliarde de suflete sunt supuse fanteziilor inoculate de dictatorul sovietic după 1945.

☆ România a fost în continuare sub semnul alegerilor prin vot universal și liber exprimat. S-a demonstrat din nou că anumite centre de interese pot manipula societatea în funcție de interese in vederea acaparării puterii cu orice preț. Se știe că masele nu gândesc și sunt impulsive, important fiind să dirijeze ura societății împotriva restului populației. Fenomenul a fost descris de Gustave Le Bon în perioada 1895-1931, dar se pare că părinții democrației n-au învățat ceva din lecțiile trecutului. Societatea trebuie să fie condusă de personalități implicate în activitățile comunității și care să fie respectate de populație. Partidele politice actuale au demonstrat că merg numai pe înjurături, aranjamente și trădări ordinare în vederea îmbogățirii cu orice preț. Oamenii politici de astăzi sunt pasionați de propria prosperitate și nu sunt interesați de fericirea și progresul mulțimilor de cetățeni.

☆ Continuă cu furie conflictul din Ucraina, o linie de contact a civilizației europene cu brutalitatea de tip asiatic. Armata rusă a arătat la paradă mulțimi de tancuri noi, dar 2.892 de exemplare au fost spulberate pe front, unele fiind neidentificabile după imagini. A fost un adevărat genocid al speciei tancuri, vârful de lance al Armatei ruse, dar mai sunt mase disponibile și apar din ce în ce mai multe mașini noi. Costul conflictului crește, dar liderul de la Kremlin o ține înainte că luptă cu nazismul. Un om cu idei fixe este o calamitate când ajunge in fruntea unui stat.

☆ SUA a început să fie grav afectată de politica vamală a președintelui ce vrea cu orice preț să rămână în paginile cărților de Istorie. Activitatea din porturi a scăzut și la 50% din ceea ce era în epoca apusă la 20 ianuarie 2025. Au fost reduse taxele vamale pentru mărfuri britanice și se discută de diminuarea celor impuse Chinei. Miliardarii americani au făcut presiuni pe la jocul de golf sau cu alte ocazii să nu le fie ruinate afacerile, cele care ar fi dus la prăbușirea unor întregi comunități. Conducerea de la Washington nu trebuie să uite că imperiile s-au prăbușit din cauza conducătorilor dominați de obsesii politice, economice și religioase.

☆ Președintele american a venit cu ideea să schimbe denumirea de Golful Persic în Golful Arab din motive legate de antipatia față de regimul de la Teheran. Omul de 78 de ani vrea să tulbure întreaga omenire în cât mai scurt timp pentru a rămâne cumva în amintirea popoarelor. Ar fi de preferat să fie pozitiv și pe această idee merge aparatul de propagandă american.

☆ Se duce în continuare în SUA o luptă a oficialilor cu știința și se recomandă peste tot să fie înlocuit termenul de schimbări climatice, cele ce nu există și sunt doar studii menite să toace banii guvernului american. Realitatea este că în România nu prea mai ninge și au început să fie cultivate plante iubitoare de căldură. Dispar pas cu pas cele ce nu suportă seceta. Fenomenul există și pe teritoriul SUA, dar o să fie o vreme mascat de irigații. Creierul omului politic american este afectat de colesterolul în exces și nu poate să înțeleagă nici măcar ceea ce vede cu ochiul liber. Trăiește cu iluzia că este cineva pozitiv în evoluția omenirii și că poate să facă America Mare. I-a ieșit o depresiune cu nuanțe de recesiune, dar totul este prezentat în mod pozitiv de cei ce vor cu orice preț să avanseze. Politrucii sunt peste tot.

☆ Conducerea de la Islamabad consideră că este moderată, dar a lansat rachete Fatah-II către ținte militare din trei state indiene, ceea ce este posibil să enerveze conducerea de la New Delhi, mai ales că unele bombe zburătoare au fost interceptate când se îndreptau chiar spre capitală. Acum există posibilitatea să se limiteze conflictul la ceea ce a fost, dar este posibil ca partea indiană să se simtă umilită și să dorească revanșa. Omenirea a început să fie în era rachetelor de când Hitler a făcut popularizarea modelelor V-1 și V-2 în anul 1944 și conducătorii militari din toate statele lumii adoră aceste mijloace de distrugere ce pot trece ușor prin oameni.