Anul 1944 a fost considerat de către Aliați drept decisiv pentru zdrobirea mașinii de război germane și s-a plănuit o debarcare în vestul Europei pentru a determina risipirea diviziilor Reichului pe un nou front vast. O acțiune în Franța ar fi obligat trupele naziste să manevreze și pe timp de zi pentru a ajunge la pozițiile indicate și astfel deveneau vulnerabile în cazul atacurilor aeriene. Acțiunea de străpungere a Zidului Atlanticului urma să fie dublată de acțiuni de bombardament strategic în vederea diminuării potențialului economic și România urma să fie o țintă importantă din cauza existenței rafinăriilor de petrol din zona Prahova, vitale pentru aprovizionarea escadrilelor din Luftwaffe, Me-109 si FW-190 fiind dușmani de temut în mâinile unor piloți pricepuți.
Comandamentul american dispunea de bombardiere strategice de tip B-17 și B-24 și bazele din sudul Italiei favorizau raidurile cu încărcături mai mari de bombe explozive sau incendiare. Fortărețele zburătoare erau protejate de focul mitralierelor grele de la bord, astfel dispuse încât să acopere toate direcțiile din care puteau să vină avioanele de vânătoare. Nu erau suficiente și s-a trecut la organizarea de formații în care să fie asigurat tirul a zeci de arme automate pe o țintă și gloanțele de calibrul 12,7 mm erau suficiente ca să provoace avarii grave fuzelajelor acoperite cu tablă subțire din aluminiu. Totuși, zidul de gloanțe prezenta fisuri și atunci au fost pregătite formații alcătuite din aparate de tip P-38 și P-51 pentru angajarea aviației de vânătoare cât mai departe de bombardierele proprii.
Ziua de 6 iunie 1944 a rămas în istorie prin Debarcarea din Normandia, dar nu trebuia neglijat frontul românesc și orașul Pitești a devenit din nou ținta bombardierilor americani. Populația s-a adăpostit cu grijă la sunetele lugubre ale sirenelor și au fost doar 5 morți și șase răniți. Raportul găsit de colonelul Gheorghe Florea Creangă-Stoilești precizează că obiectivul principal, calea ferată spre București, a fost atins numai în patru locuri, dar au fost afectate grav un depozit de grinzi și unul de alimente. A fost atinsă și gara orașului, dar circulația s-a putut relua rapid. S-a confirmat teoria scrisă chiar de experți americani că bombardarea unei căi ferate în câmpie nu are sens deoarece este greu de nimerit și pagubele sunt relativ ușor de eliminat. În plus, bombardierii americani au avut o tristă experiență în atacul la joasă altitudine din 1 august 1943 și au preferat să zboare la cel puțin 4.000 m. Nu se știe niciodată de unde apare un tun antiaerian. Precizia a scăzut drastic, dar acesta era un detaliu lipsit de importanță pentru cei ce aveau bombe din belșug. Acțiunea de la Pitești a fost una reziduală în ziua de 6 iunie 1944, încărcătura principală căzând la Ploiești. Au fost astfel distruse mai puține case și localuri ale instituțiilor statului.
Orașul Pitești a fost o victimă a strategiei americane de lovire a orașelor, războiul aerian făcând victime mai mult printre civili și erau nimicite valori culturale și materiale greu de înlocuit. Numai la 6 iunie au fost grav avariate două școli din urbea de pe Argeș. Marile puteri erau dușmanii civilizației prin dezvoltarea flotei de bombardiere cu destinație strategică.
Raidul aerian a provocat suferință, dar n-a fost atins obiectivul dorit de către planificatori: întreruperea transportului feroviar. Se impunea un nou bombardament și ziua aleasă a fost cea de 4 iulie.
Sursă imagine: Asociația Memorial Ploiești
