soldat purtând o mască cu vladimir putin
1

Rusia și bilanțul sinistru din Ucraina

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 27 Ianuarie 2024 | Nr. 468

Operațiunea militară specială din Ucraina a fost plănuită la Moscova în stil Blitzkrieg și ar fi trebuit să se finalizeze cu ocuparea obiectivului cu ajutorul celor din Coloana a cincea. Apărătorii au rezistat in mod uimitor deoarece era cunoscut modul de gândire sovietic și au dat peste cap toate calculele de pe hărțile frumos colorate. S-a ajuns la un conflict clasic în care s-a trecut la folosirea masivă a artileriei și a tranșeelor. Rachetele de toate dimensiunile au ridicat un zid de netrecut în calea blindatelor și nici avioanele clasice nu pot face prea mult în ajutorul trupelor terestre. Sistemul logistic a devenit vital pentru aprovizionarea trupelor, dar costurile au fost amplificate de la o zi la alta. Chiar dacă au fost făcute livrări uriașe de armament greu și de muniții, personalul militar a fost expus loviturilor inamice și pierderile au început să se adune.

Presa mondială a anunțat în ziua de 26 ianuarie 2024 că observatori independenți și atenți au descoperit 43.014 de militari ruși care au pierit in mod sigur în ceea ce se cheamă o acțiune patriotică și de denazificare pentru slava Rusiei. Cum vastul stat rus este slab populat, bărbații dispăruți echivalează cu locuitorii de pe 5.377 km². Cum Moscova nu crede în lacrimi, aceste calcule n-au pic de valoare în fața obiectivului stabilit de fostul agent al serviciilor secrete sovietice.

Problema Kremlinului este că se adaugă victimele din regiunile anexate ale Ucrainei și astfel forța masculină a vastului imperiu suferă o adevărată hemoragie de bărbați în putere. Cifrele trebuie să fie însă deosebit de mari din moment ce se practică atacurile în valuri cu unități de asalt ce sunt formate din deținuți, detașamente ce sunt definite drept simplă carne de tun. S-a ajuns să se facă apel la mercenari din statele sărace, cel puțin 14 nepalezi pierind deja în tranșeele însângerate. Totuși, efectivele nu sunt suficiente pentru spargerea frontului și hemoragia umană continuă în ciocniri zilnice de amploare redusă.

Rusia este condamnată la înfrângere indiferent de rezultatele de pe câmpul de luptă. Explicația este una simplă. Piramida vârstelor arată că populația masculină cu vârsta între 18 și 30 de ani cunoaște un gol deosebit și acesta se mărește cu fiecare victimă de pe front. Se înregistrează astfel câteva fenomene interesante în societatea zisă rusă: scade proporția de bărbați în totalul locuitorilor, se produce feminizarea societății, crește ponderea femeilor care nu au cu cine întemeia o familie, populația îmbătrânește și scade în ritm îngrijorător. Parcă se adeveresc calculele referitoare la Germania în Primul Război Mondial, cele ce afirmau că în ritmul pierderilor de pe front urma să se ajungă la o țară de defuncți, oameni în putere. Nici generațiile mai tinere de bărbați nu se caracterizează prin efective deosebite.

Războiul declanșat de Moscova pentru slava imperiului a venit intr-un moment deosebit de prost din punct de vedere demografic. Acum se înregistrează un număr redus de nașteri, adică se produce un nou gol demografic în continuarea celui provocat de epidemia de coronavirus. Conducerea de la Kremlin a declarat război împotriva întregii lumi în ziua de 26 ianuarie 1924 și conflictul din Ucraina este deosebit de mic după calculele strategilor ruși.

Fiecare conducere de pe planetă trăiește într-o lume a iluziilor și cei atinși de pofta puterii n-au limite raționale și vor permanent prosperitate și glorie pentru a rămâne cumva în istorie.

Sursă imagine:Flickr