Conflictul din Ucraina este analizat de către specialiști și amatori sub toate aspectele și cel mai interesant domeniu este cel al demografiei. Conducătorul de la Kremlin a fost dornic în 2022 să facă Rusia Mare și a rezultat un conflict de amploare în locul operațiunii militare speciale, conflictul din Afganistan fiind o petrecere veselă în raport cu ceea ce s-a petrecut din primele zile de luptă. Resursele umane și materiale aruncate in conflict de ambele părți nu pot fi compărate cu cele utilizate īn pustia țară asiatică. Există o cugetare a soldaților englezi din Primul Război Mondial că Dumnezeu trebuia să-i ocrotească de deciziile ofițerilor, că de dușmani se puteau apăra singuri.
Liderul de la Kremlin este în momentul de față cel mai mare dușman al populațiilor din vastul spațiu al zisei federații, un adevărat imperiu plin de resurse și care nu reușește să aducă fericirea decât pentru o oligarhie de partid, permanent nemulțumită de bogățiile acumulate. Era normal să se dea ordin de atacare a Ucrainei în vederea acaparării de teritoriu, oameni și resurse. Soarta oamenilor nu contează în fața poftelor unui centru de putere, specializat în vânzarea de povești despre slavă și eroism.
Războiul din Ucraina pare acum un fel de program de EXTERMINARE a locuitorilor din întreaga federație, totul începând cu zonele izolate și cu populație rară. Autoritățile de la Kiev consideră că au rezultat peste 800.000 de victime în tabăra rusă, dar pasionații de la Mediazona au analizat datele din mediul virtual și consideră că până la 13 ianuarie 2025 pot fi certificate decesele a 88.419 de militari de toate gradele. S-a reușit și realizarea de statistici și pe unități administrative, dar nu toate persoanele analizate au fost identificate după domiciliu.
Noile date publicate sunt pur și simplu șocante pentru că se vede modul în care un conducător poate să ducă la slăbirea și chiar la dispariția comunităților în numele unor fantezii politice. Se vede cangrena cum urcă spre centrele vitale ale imperiului. Regiunea Ciukotka are 80 de victime, ceea ce înseamnă o catastrofă pentru comunitățile ce abia ajungeau la 47.490 de suflete la recensământul din 2021. Coronavirusul și bolile obișnuite reduceau populația în mod normal, dar statul a luat bărbații în putere și i-a trimis pe front și apoi în morminte reci. Zona nordică a imperiului se golește rapid, dar ostilitățile continuă fără milă și îndurare. Republica Saha a rămas fără 940 de militari, ceea ce înseamnă mai mult de un batalion de infanterie și aproape un om din o mie. Teoretic, s-a eliberat o suprafață de 2.937 km² prin dispariția bărbaților în putere. Republica este plină de resurse și are o suprafață de peste trei milioane de kilometri pătrați. Pustiul se extinde zi de zi pentru a se afla că a mai fost eliberată o oarecare localitate necunoscută și spulberată de explozii.
Recruți din nord sunt apreciați pentru rezistență, dar și cei din sudul Siberiei și al Extremului Orient sunt în curs de dispariție. Militarii din Bureatia au fost cunoscuți pentru brutalitate și 2.030 dintre participanți la ostilități au dispărut. Au fost aduși și militari tocmai de la Vladivostok, dar 1.603 nu mai sunt printre cei vii. Este astfel slăbită populația ce trebuie să asigure ieșirea flotei în Oceanul Pacific. Limesul sudic este slăbit în fiecare zi și această zonă este, după o formulă clasică, burta crocodilului statal.
Datele actuale parcă indică în continuare o ocolire a anumitor regiuni și Cecenia, cu numai 299 de victime, pare că face război doar la televizor, dar altele sunt în continuare bântuite de recrutori înverșunați și Bașchiria conduce în topul sângeros cu 3.825 de cazuri, un salt spectaculos de la 3.599. Urmează Tatarstan cu 3.745 de militari morți.
Se produce și o golire a Rusiei vestice, cea care ar trebui să fie un zid în calea vreunei invazii occidentale. Karelia a început să se golească de oameni și 618 au devenit istorie. Par puțini, dar densitatea este de doar trei locuitori pe unitatea de suprafață. Luptele din Ucraina au afectat regiunile apropiate și Kubanul a plătit cu viața a 2.793 de bărbați. Poziția cea mai avansată, Kaliningrad, a pierdut deja 737 de persoane.
Datele colectate de cei de la Mediazona demonstrează că societatea zisă rusească se schimbă în fiecare zi pe întreaga suprafață a Federației Ruse, dar statul pare să ocrotească zona capitalei ca pe rezerva intangibilă. Raportat la potențialul demografic, regiunile din zona Moscovei par ocolite de furia războiului. Tula a dat drept tribut numai 491 de militari și Kaluga 543. Este evident că pot fi recrutate noi efective umane pentru trimiterea pe front și militarii ucraineni sunt uimiți de ceea ce văd prin vizorul armelor. Parcă un vrăjitor ridică noi valuri distrugătoare din pustiurile Siberiei și lasă ferite Moscova și Sankt Petersburg. Este firesc să fie mulți adepți ai războiului departe de ploaia de gloanțe. Dispariția a două plutoane în fiecare zi nu este ceva impresionant pentru mulțimea ce se bucură de plăcerile vieții. Sankt Petersburg a rămas fără 876 de bărbați. Autoritățile locale nu sunt îngrijorate deoarece marele oraș atrage ca un magnet populația viguroasă. Moscova, prin cele 1.064 de victime, este și mai ocolită de furia războiului, autoritățile preferând să strângă voluntari fanatici sau bărbați dornici de arginți.
Dezastrul demografic este orchestrat de către conducerea de la Kremlin în numele intereselor strategice, dar se vede că spațiul vital se obține prin distrugerea societății din interior. Mintea dictatorului de la Kremlin este acum bântuită de ideea că militarii din Ucraina participă la un mare antrenament și, dacă se descurcă, pot fi trupe de elită, experimentate, în luptele cu alianța occidentală. Așa proceda Stalin în conflicte mai mici înainte de marea luptă cu Germania nazistă și întotdeauna păstra trupe de rezervă. Pierderile sunt deja grele, dar sunt nesemnificative în raport cu măreția ideilor dezvoltate de mintea conducătorului care lasă să se creadă că face totul pentru ocrotirea celor mulți.
Războiul poate continua pe fondul acumulării de resurse materiale pentru un posibil conflict cu Occidentul. Statul rus are grijă să dezvolte producția de armament și să folosească o forță umană ce poate fi înlocuită. Pierderile documentate în mod sigur sunt considerate acceptabile din punct de vedere strategic de cei ce vor mereu slavă și spațiu vital.
Amploarea dezastrului uman nu este cunoscută acum cu exactitate și statul rus depune eforturi să șteargă urmele faptelor celor de la putere. Există imagini cu soldați în cârje trimiși la asalt pentru a atrage focul inamic și astfel să fie descoperite pozițiile ucrainene. Generalii ruși consideră că orice om poate să fie sacrificat pentru măreția cauzei. Sunt scene ce amintesc de ideile ofițerilor staliniști, cei ce erau dușmanii reali ai popoarelor zise sovietice.
Liderul de la Kremlin a vrut să facă Rusia Mare și a ieșit o Rusie micșorată în fiecare zi prin dispariția bărbaților în putere. Cei de la Mediazona nu iau în calcul pierderile înregistrate în rândurile militarilor proveniți din regiunile rebele din estul Ucrainei. Impactul războiului este devastator din punct de vedere demografic și este normal să fie ascuns bilanțul real al morților și al mutilaților. Autoritățile ucrainene consideră că au fost pierderi totale în trupele ruse de 818.740 de militari până pe 19 ianuarie 2025.
Deciziile luate de liderul de la Kremlin în domeniul militar au fost catastrofale, dar lovitura de grație a fost dată popoarelor din federație prin respingerea vaccinării în cazul epidemiei de coronavirus și au pierit 1.043.341 de locuitori în 2021 fără să fie înlocuiți prin nou-născuți.
Sursă imagine: Wikimedia Commons