România Mare a apărut în urma actului de la 1 Decembrie 1918 și s-a ajuns în situația ca poporul român să fie liber să se dezvolte din punct de vedere economic, prosperitatea în creștere fiind vizibilă și prin dezvoltarea centrelor urbane de pe întregul teritoriu al țării unificate.
Datele statistice de la recensământul din decembrie 1939 indicau o creștere semnificativă a populației urbane și s-a ajuns la un total de 3.651.039 locuitori. Inima statului era orașul București, cel ce reprezenta o concentrare umană de 639.040 de suflete pentru a se putea rezolva problemele economice și administrative ale întregii populații.
România tindea să devină un stat industrializat și numărul de orășeni sporea pe măsură ce noi fabrici erau ridicate de stat sau de patroni. Orașul Ploiești se afla în apropierea capitalei și ajungea la 79.149 de suflete împreună cu comunele învecinate.
Lucrătorii din cariere au reușit să bată orice record în domeniul bazaltului în anul 1936 și atunci au plecat spre centrele urbane volume care au atins suma de 214.665 mc. Un turn de 2.146 de metri ar fi fost uluitor în perioada interbelică și ar fi fost un simbol al dezvoltării. Munții erau măcinați zilnic pentru a lua formele dorite în orașe.
Orașele favorizate de dezvoltarea industriei și de intensificarea circulației mărfurilor deveneau un adevărat magnet pentru forța de muncă și statistica preciza că Galațiul a trecut de pragul psihologic de 100.000 de orășeni și se afla aproape de portul Brăila, cel ce avea 68.347 persoane. Comerțul maritim asigura o prosperitate deosebită celor două localități dunărene, dar începea să se ridice și Constanța, urbea de pe malul mării având 59.164 locuitori.
Urbanizarea în partea de sud a țării se făcea prin atragerea sătenilor prin salariile sporite în raport cu ceea ce se putea câștiga în mediul rural și procesul de schimbare demografică era vizibil în mod deosebit în capitala țării, orașul București fiind un colos ce atrăgea oameni și mărfuri de pe întregul teritoriu și din import. Procesul a fost încetinit de declanșarea războiului mondial și apoi comunismul a dus la o dezvoltare accelerată și haotică a centrelor urbane supuse experimentelor politice cu origini în afara României.
Sosirea tancurilor sovietice a dus la o transformare socială rapidă prin distrugerea satului românesc și populația rurală a fost alungată spre centrele urbane în urma colectivizării forțate. Neamul românesc a fost grav afectat de deciziile bolnave ale celor străini de rațiune.
Sursă imagine: Techirghiol.com