Ziarul de Istorie

Nr. 184

27 mai 1905 sau scufundarea unui imperiu

Ionel-Claudiu Dumitrescu 47 de vizualizări

asediu asupra portului arthur de fortele navale nipone

Extremul Orient era la începutul secolului al XX-lea prea mic în raport cu poftele centrelor de putere și primul război modern a început în 1904 între Rusia și Japonia. Imperiul european dorea să aibă acces la apele Oceanului Pacific și să domine spațiul chinezesc, un adevărat paradis economic. Japonia era dornică să se extindă pentru a avea noi resurse pentru dezvoltare economică și pătrunderea pe continent putea să asigure ascensiunea noii puteri militare.

Zona Coreea – Manciuria era teritoriul în care se ciocnească interesele celor două forțe agresive și n-a durat prea mult până la confruntarea de amploare cu armament modern. Războiul a început în anul 1904 și flota rusă s-a dovedit a fi inferioară și-n punct de vedere numeric și tehnic. Țarul a decis că este cazul să facă o demonstrație de forță și a fost detașată flota din partea europeană tocmai în Extremul Orient. Era prima deplasare a unei flote pe o astfel de distanță în epoca navigației cu cărbune. S-a plecat din Marea Baltică, s-a ocolit Africa și s-a ajuns în zona de război.

Ciocnirea celor două marine de război s-a produs în strâmtoarea Tsushima în ziua de 27 mai 1905 și partea rusă dispune de 28 de nave principale de luptă. Mândria Rusiei era reprezentată de cele opt cuirasate de mare largă și de trei cuirasate de coastă. Teoretic, flota europeană era superioară celei asiatice și ar fi trebuit să obțină un succes zdrobitor. Japonezii era considerați oricum inferiori. Manevrele greșite, motoarele obosite după lungul marș pe o jumătate de planetă, proiectilele și torpilele nipone au dus la zdrobirea completă a flotei ruse în ziua de 28 mai 1905. Au fost scufundate șase cuirasate mari și unul costiere, alte două mari și două costiere fiind capturate. Toată flota blindată rusească a fost nimicită. Au fost implicate în total 38 de nave de diferite tipuri și 21 au pierit în valuri. Șapte unități au fost capturate și bune de luptă au mai rămas numai trei vapoare, dar nu mai reprezentau un pericol serios pentru japonezi.

A fost dată astfel o gravă lovitură prestigiului Rusiei, slava imperiului fiind scufundată în strâmtoarea ce desparte Japonia de Coreea. Cuirasatele reprezentau mândria unei mari puteri și toate au fost pierdute în valurile Pacificului.

Imperiul cel sigur de victorie la începutul ostilităților împotriva japonezilor mici și galbeni era să se destrame în urma declanșării unui val de nemulțumiri, cunoscut în istorie sub denumirea de Revoluția rusă din 1905. Înfrângerile din război și nemulțumirile sociale au șubrezit vastul stat întins pe două continente.

Sursă imagine: Japan Society

Nr. 662 46 de vizualizări

Avioane, bombe și foame în comunism

Se tot scrie că România socialistă a fost un stat renumit pe plan internațional și mulți sunt cei ce cred că înainte era mai bine. Partea proastă pentru adepții acestei teorii constă în lipsa generalizată a produselor de pe piață și s-a ajuns chiar să...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 4 Iunie 2024

Nr. 1620 68 de vizualizări

Marea Britanie și pierderea pieței românești în deceniul zis de recesiune

Conducerea de la București a dorit după 1918 să păstreze relațiile de prietenie cu statele Antantei și acestea să fie și garanți ai integrității teritoriale. În plus, schimburile comerciale și achizițiile de armament ar fi asigurat avantaje pentru amb...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 22 Iulie 2026

Nr. 83 43 de vizualizări

Șapte decenii de fericire și teroare

Secolul al XX-lea ar fi trebuit să aducă multe fericire și prosperitate în urma progreselor din economie și știință. Au fost realizări deosebite, dar din anul 1917 a fost dezvoltat un nou regim politic ce promova egalitarismul și internaționalism împins...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 5 Martie 2023