Istoriografia din lagărul comunist a fost plină de descrieri ale zilei de 22 iunie 1941, dată la care blindatele germane au pătruns adânc în ceea ce se numea teritoriul sovietic. A fost un atac prin surprindere și nu s-a putut închega un dispozitiv de luptă care să permită rezistența de durată pe o linie avansată. Totul a pornit de la Stalin, cel care n-a făcut mare lucru pentru pregătirea armatei și nici n-a crezut că Hitler are trupe multe la graniță. Se scrie cam în același fel în spațiul rusesc și se dă vina pe fostul dictator, pe armamentul depășit și puțin și pe surprinderea realizată de germani, maeștri ai camuflajului.
Istoricii ruși mint de cred și ei ceea ce scriu și se întrec să fie pe gustul puterii. Se poate spune însă că Stalin a făcut prea mult pentru Armata Roșie și tocmai de aceea au avut germanii succes. Numai în Basarabia și Bucovina au fost aduse și lipite de graniță multe divizii de infanterie, deci conducerea de la Moscova a cunoscut că se fac pregătiri la granița vestică. Trupele erau risipite în sectoarele unde inamicul nu putea să atace. Astfel, Divizia 51 infanterie, pușcași în termeni epocii, acoperea toată Dunărea maritimă. Și Divizia 24 infanterie avea un front lung în partea inferioară a Prutului, dar terenul nu era propice unei ofensive de amploare. Celelalte mari unități de infanterie și de cavalerie acopereau frontiera în sectoare mai mici. Erau aduse în spate divizii de tancuri și era realizat astfel un dispozitiv perfect de luptă împotriva României. Acest dispozitiv era însă unul ofensiv și a fost dat peste cap atunci când trupele inamice au atacat în forță. Nimic nu se mai potrivea cu ce se stabilise la Moscova înainte de 22 iunie 1941. Așa se explică dezastrul.
Sursă imagine: Wikimedia Commons