Iosif Stalin a început să promoveze ideea de industrializare forțată și fabricile se înmulțeau peste noapte. Chiar dacă erau locuri de muncă și uzinele duduiau, populația nu găsea mărfuri și chiar s-a ajuns la un genocid denumit Holodomor, cel în care se murea de foame în grătarul cunoscut drept Ucraina. N-a fost un an agricol rău, dar autoritățile sovietice au luat măsuri astfel încât mâncarea nu s-a mai ajuns. Vinovatul principal a fost Stalin, cel ce lua mijloacele din mediul rural și le pompa în industrie. A fost o foamete produsă artificial prin măsuri administrative de cei care se țineau în mod bolnav de respectarea unor planuri definite drept științifice. Problema era că acestea nu aveau vreo urmă de legătură cu nevoile cotidiene ale locuitorilor din regiunile cerealiere, cei supuși experimentului nefericit, catastrofal, al colectivizării.
Timpul a trecut și au venit noi și noi conducători, mereu producători de idei despre fericire și progres. Au reușit să se mențină la putere până când un grup acționa subteran în numele acelorași idei despre ascensiune și slavă. Gloria implica în mod obligatoriu dezvoltarea organismului militar și declanșarea de conflicte militare care să se desfășoare pe teritoriul inamicul inventat. Ideile de bază ale doctrinei sovietice au fost incluse în regulamentul de campanie denumit provizoriu din anul 1939 și așa au rămas până astăzi. S-au schimbat formulările, dar esența a rămas.
Ideologia comunistă, exact ca religiile monoteiste, împărțea lumea în albi și roșii, numai cei din urmă fiind pozitivi. Industria a înflorit în ritmuri care i-au uimit pe economiști, dar nivelul de trai nu dorea să crească. Era și normal din moment ce sporeau efectivele Armatei Roșii și trupele erau dotate cu tot ceea ce era mai modern în domeniul armamentului. Industria grea a fost pusă pe picioare numai și numai pentru a livra tehnică din ce în ce mai grea sau mai complicată constructiv și proiectilele erau enervant de bune.
Aceleași idei au fost aplicate de actuala conducere de la Kremlin. S-a trecut la dezvoltarea țării cu ajutorul companiilor străine s, când s-a considerat că există resurse din belșug, s-a trecut la ofensivă. Era ziua de 24 februarie 2022 și trebuia să fie o operațiune în adâncimea teritoriului inamic în cel mai pur stil sovietic. Teoretic, totul era pus la punct și coloanele de tancuri au înaintat în forță spre Kiev, un oraș destul de expus în cazul unei invazii declanșate dinspre nord. Situația arăta foarte bine pe hârtie, dar în practică s-a dovedit a fi prea puțin la toate capitolele. Blindatele nu erau suficiente în vederea desfășurării de operațiuni de învăluire a centrelor de rezistență. Infanteria nu putea să protejeze mașinile de luptă de acțiunile rachetelor moderne și nici cele sovietice nu erau de lepădat camioanele erau prea puține și nu puteau să asigure aprovizionarea cu cele necesare și mai ardeau și combustibilul care ar fi trebuit să ajungă la forțele de asalt. Cisternele erau puține și reprezentau una din cele mai plăcute ținte pentru apărători prin flăcările spectaculoase. Cum terenul era cunoscut, liniile de aprovizionare erau lungi și armamentul avea o rază lungă de acțiune, mijloacele de transport erau vulnerabile în orice punct de pe traseu. Nu exista infanterie care să formeze coridoare sigure.
Coloanele de asalt au fost obligate să se retragă în debandadă spre frontiera comună și frica militarilor s-a văzut prin abandonarea de armament de toate tipurile în stare de funcționare. A fost o adevărată minune pentru apărătorii ce foloseau sisteme identice din era sovietică. Mașinile de captură au fost utilizate împotriva foștilor proprietari și cele care erau prea avariate au devenit o sursă de piese de schimb pentru tehnica din dotare. A fost luat tot ceea ce era utilizabil și au rămas doar carcase lipsite de valoare militară imediată.
Primele două luni de război, operațiune militară specială, au semănat îngrozitor de mult cu ofensiva sovietică din 1939 împotriva Finlandei. Au considerat generalii că sunt pregătiți, mijloacele mecanizate și aeriene asigurau superioritatea numerică și tehnică și drumurile erau bune. Războiul este mereu plin de surprize și a ieșit un dezastru. Iarna însă n-a fost suficient de aspră precum cea din Finlanda și astfel pierderile prin degerături au fost reduse. Normal, exact ca atunci, numărul victimelor este strict secret și nu se comunică istoricilor nici după decenii. Dacă s-ar afla adevărul, s-ar constata imediat că autoritățile de la Kremlin au fost și sunt pline de fantezii sângeroase de mărire și reprezintă un adevărat focar seismic de războaie în Europa și în lume. Liderii din capitalele statelor prea mari se gândesc mereu cum să procedeze pentru a obține avantaje teritoriale și economice în dauna vecinilor și costurile militare sunt ascunse cu grijă sub pecetea secretului de stat sau sunt trecute în contul sectorului economic civil.
Căderea în trecut este deosebit de periculoasă și condamnă popoarele la tot felul de experimente ieșite din mințile celor ce au grijă să se ascundă cât mai bine de pericolele frontului, totul în timp ce duc un trai plăcut și acumulează averi frumoase. Nu produc ceva util și distrug tocmai statul pe care susțin că-l reprezintă.
Sursă imagine: Pexels