soldați ucrainieni pe un blindat
13

Conflictul din Ucraina și bilanțul blindatelor distruse la 14 aprilie 2026

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 29 Aprilie 2026 | Nr. 1529

Războiul din Ucraina a fost început din dorința de slavă a conducerii de la Kremlin și la 24 februarie 2022 tancurile cu stegulețe roșii au trecut în forță frontiera și Kievul părea o pradă sigură. Rachetele și dronele au devenit un inamic redutabil al armelor tradiționale și s-a ajuns la un război de poziții pe un front de 1.200 km.

Tancurile au fost definite drept vârful de lance al Armatei Roșii și Rusia se consideră moștenitoarea fostului imperiu ideologic. Militarii ucraineni au văzut în cuirasatele terestre un pericol deosebit și dronele au reușit să provoace explozii din care rezulta aruncarea turelelor la înălțimi din ce în ce mai mari. Echipajele deveneau legende și nu prea se mai putea recupera ceva din cei folosiți drept sclavi în numele unei idei.

Analiștii occidentali au studiat imaginile venite din regiunile de front și cele mai bune date se regăsesc pe site-ul oryxspioenkop.com. Au fost lovite și distruse 3.284 de tancuri începând cu modelul T-55, cel care era uzat moral, dar care putea să fie utilizat drept artilerie mobilă. Generalii ruși nu plâng după astfel de mașini pe care le văd doar bune de sacrificat în loc să fie trimise la casare.

Tancurile din era sovietică au fost sensibile la noii explozibili deoarece fuseseră proiectate să înfrunte loviturile venite în partea frontală și dronele puteau să lovească precis orice punct sensibil. A trebuit să fie băgat în prima linie și T-90, un blindat care a fost realizat cu materiale obținute cu tehnologii după 1991. Era și mai costisitor. Au fost expediate câte erau necesare pentru întărirea unităților având mașini vechi, dar dronele tot au ajuns în punctele vulnerabile. Cele mai moderne 101 T-90M au ajuns mormane de fier vechi și un stat precum România nu are un exemplar comparabil. Tancul principal de luptă, MBT, este deosebit de scump prin construcție, dar costurile cresc prin muniție, combustibil, uleiuri și lichid hidraulic.

Pierderile uriașe în tehnică de luptă grea au dus în timp la trecerea la utilizarea de cai și motociclete pentru infiltrare în liniile inamice. Totuși, tancurile sunt necesare în vederea realizării de breșe care să fie exploatate și planificatorii de la Moscova sunt obligați să caute noi tancuri noi în depozite. Chiar și stocurile păstrate în aer liber în Asia Centrală au fost epuizate după ce blindatele au fost sumar modernizate și au ajuns în vâltoarea luptelor.

Războiul din Ucraina demonstrează ce poate să însemne un conflict plănuit de un regim totalitar și se știe că Uniunea Sovietică a avut 147 de tancuri distruse în conflictul din Afganistan. Chiar dacă acum au fost numărate 3.284 de exemplare pierdute, statul rus merge tot înainte în căutarea iluziei de prestigiu. Omenirea nu gândește în mod creator și a rămas la stadiul de prădător, acumularea de cunoștințe fiind utilizată doar în vederea sporirii capacității de distrugere și jaf.

Tancurile nu pot acționa singure în câmp tactic și generalii ruși au decis să trimită toate categoriile de blindate la un asalt total. Nici tehnica mai rapidă n-a putut să scape prin manevrabilitatea superioară și au fost numărate 11.012 epave pe câmpiile ucrainene. Infanteria a ajuns să nu poată utiliza tehnica grea și s-a trecut la război de poziții în care militarii ruși încearcă să se infiltreze în tranșeele inamice la adăpostului întunericului. Ceața a fost un alt factor care a orbit dronele ucrainene.

Artileria a fost deosebit de apreciată în spațiul rusesc și au fost dezvoltate autotunuri mobile și puternice pentru realizarea unor ofensive în adâncimea teritoriului inamic și cele necesare distrugerii centrelor de rezistență reveneau îndeosebi modelului Msta-S, cel ce folosea proiectile de calibrul 152,4 mm. Au fost nimicite în mod sigur 242 de exemplare și puține state își permit să întrețină o astfel de flotă terestră cu armament puternic. Rusia are încă rezerve păstrate împotriva principalilor inamici și poate să le deplaseze spre front pe măsură ce industria livrează tunuri instalate pe camioane, sisteme de luptă mult mai ieftine. Au fost deja identificate trei Malva și două au fost nimicite. Cea mai mare putere de foc o are sistemul TOS-1A prin capacitatea de a lansa rachete termobarice, dar tocmai încărcătura ofensivă este cel mai mare pericol pentru mașină și echipaj. Operatorii de drone adoră să descopere și să nimicească lansatoarele ce explodează spectaculos și 26 de exemplare au devenit istorie. Lansatoarele multiple de rachete sunt un coșmar pentru militarii inamici, dar implică un consum exagerat de muniție în câteva zeci de secunde. Se zice că rachetele sunt ieftine, dar totul se adună. Momentan, conducătorii din Moscova merg pe ideea că Rusia are resurse inepuizabile și depozitele încă sunt pline cu dispozitive distrugătoare, chiar dacă partea ucraineană a nimicit stocuri imense.

Luptele continuă pe limesul ucrainean și sunt definite de joasă intensitate, dar Rusia suportă o adevărată hemoragie de oameni și resurse. Par mici, dar se adună și degradarea statului se agravează. Se vede că politicienii mărunți trebuie să fie nemiloși pentru ca mulțimile să se supună fără crâcnire și se știe că regulile psihologice spun clar că fermitatea în răutate este pe gustul celor mulți. Se oferă bani pentru militari și pământuri în ținuturile cucerite, chiar dacă regiunile rusești sunt absolut pustii în urma concentrării populației în centre urbane.

Sursă imagine: Wikimedia Commons