Societatea românească contemporană este foarte nemulțumită de clasa politică și se face mereu comparație cu ceea ce era înainte de 1989 și se ajunge la concluzia că atunci era mai bine pentru că atunci nu erau asa de multe catastrofe, era ordine și oamenii aveau locuri de muncă. În plus, patria socialistă se bucura de mult prestigiu internațional și nu este ca astăzi când televiziunile se întrec să prezinte numai crime, interlopi și oameni drogați în numele senzaționalului și al dreptului la informare corectă.
Industria socialistă producea de toate și mulți își aduc aminte de bicicletele Pegas sau de Mobrele ce dădeau senzația de independență în vremea de dictatură. Erau utile și la transport în condițiile în care autobuzele erau insuficiente și veneau rar. Uzina 6 Martie Zărnești era un model de dezvoltare economică asigurată de regimul comunist și produsele aveau căutare. Chiar erau insuficiente în raport cu cererea de pe piață în vremea în care se recomanda să se facă economie de combustibil prin orice mijloace. A venit primăvara anului 1983 și populația României socialiste mai scăpase de încă o iarnă grea ai plină de lipsuri. Ziua de 1 Mai a fost una obișnuită, între poveștile propagandei și dorința de trai plăcut a populației. A venit și data 5 mai, o zi obișnuită de muncă intensă, stahanovistă, pentru îndeplinirea planurilor de producție și pentru plata datoriei externe. Brusc, fericirea locuitorilor din inima industrială a României a fost spulberată de explozii devastatoare, cele care au spulberat secții întregi ale întreprinderii. Bicicletele săreau în aer în cel mai cumplit mod. Au rezultat 37 de morți și peste 300 de răniți, schijele rezultate din sfâșierea metalului și din spargerea geamurilor fiind cumplit de tăioase. Chiar dacă s-au umplut spitalele, autoritățile au impus tăcerea absolută pentru a nu se strica imaginea regimului egalitarist ce fusese impus cu ajutorul tancurilor sovietice. Acțiunile Securității și ale aparatului de propagandă au dat rezultate și oamenii sunt convinși că atunci funcționau perfect întreprinderile.
Elevii învățau pe vremuri la Geografie despre ramurile economice din România socialistă și datele oferite de manualul unic erau din belșug. Puțini români știau că industria constructoare de mașini avea la Zărnești o capacitate de producție specială dincolo de secția de biciclete. Uzina era militară și se ocupa cu producerea de muniție de artilerie. Producerea de proiectile și rachete implică lucrul cu diferite tipuri de explozivi și orice scânteie poate să ducă la o catastrofă. Regimul de la București cerea depășirea planurilor pentru efectuarea de livrări în țările zise prietene. Erau cereri și pentru umplerea depozitelor armatei. Ritmurile înalte și stresul la care era supus personalul numeros au generat eroarea fatală. Victime au fost din belșug deoarece statul comunist a înghesuit secțiile industriale civile aproape de cele militare și astfel a sporit numărul de victime. Era aproape și un liceu. Oamenii din zonă au avut mare șansă la viață că n-a sărit în aer și un tren plin cu muniții. Se povestește că mulți angajați si-au riscat viața pentru a muta proiectile cât mai departe de locurile expuse focului.
Industria comunistă cu destinație militară a fost supradimensionată și statul nu avea acces la cele mai noi tehnologii și metode de organizare a muncii. Suplinirea prin mai mulți angajați sau ore suplimentare putea să ducă la astfel de nenorociri. Din păcate, autoritățile centrale au fost deranjate de distrugerea instalațiilor decât de soarta oamenilor din zonă. Cercetătorii au început să scoată la lumină adevărata față a industriei socialiste, dar mulți sunt cei ce nu pot accepta că statul totalitar nu acționa pentru oamenii supuși unui experiment politic. Conta ideologia și nu soarta oamenilor, cei ce erau materia primă pentru revoluția mondială sau cucerirea planetei în numele tezelor comuniste.
Oare câte drame industriale au fost ascunse de Securitate pentru a da impresia maselor că era o economie planificată perfectă?
Sursă imagine: BizBrașov