Războiul devastator s-a încheiat în mai 1945 și viața ar fi trebuit să revină rapid la normal prin trecerea fabricilor la realizarea mărfurilor necesare traiului zilnic. Forța de muncă a bărbaților eliberați din armată ar fi contribuit la ștergerea urmelor bătăliilor și Uniunea Sovietică suferise pierderi grele în urma acțiunii forțelor inamice, dar și a politicii comuniste a pământului pârjolit.
RSS Moldovenească a fost o regiune în care Armata Roșie s-a aprovizionat fără milă și îndurare. Autoritățile comuniste au avut apoi ordine precise să strângă produsele agricole în contul cotelor pentru a se asigura aprovizionarea marilor centre urbane și industriale. S-a făcut totul în vederea atingerii acestui obiectiv politic și strategic, existența unei secete teribile fiind un amănunt nesemnificativ.
Locuitorii dintre Prut și Nistru au fost astfel supuși unei politici de exterminare prin înfometare și s-a ajuns în martie 1947 la moartea a 25.953 de cetățeni din toate cauzele. A fost un adevărat dezastru pentru o populație mică, un genocid împotriva neamului românesc.
Seceta a fost acuzată de catastrofă, dar trebuie să nu se uite că statul sovietic a luat cu forța în contul impozitelor și puțina recoltă strânsă sub bătaia razelor nemiloase ale astrului zilei. Statul sovietic deținea monopolul asupra comerțului și n-a adus nici măcar pâinea cea de toate zilele sau mălaiul pentru locuitorii din mediul rural. Mai grav. N-au fost aduse medicamentele necesare tratării bolilor și spitalele erau aproape numai centre underground înregistrați cei în pragul morții. Dacă au fost 25.953 de decese în martie 1947, în anul precedent au fost numai 4.792.
RSS Moldovenească era un adevărat lagăr de exterminare în aer liber și luna martie a fost cea mai criminală din perioada 1945-1947. Interesant este că mai sunt mulți ce privesc cu plăcere spre Moscova, spre în model de guvernare eficientă.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
