Conducerea din Moscova nu vrea să încheie pace cu Ucraina deoarece nu și-a atins obiectivele și mereu aleargă după iluzia de slavă. Dezastrul mare din 1 iunie 2025 impune continuarea luptelor până când se va obține un succes pe frontul de luptă. Nu există noțiunea de milă pentru populația masculină, considerată prea numeroasă și cam inutilă.
Specialiștii și pasionații de la Mediazona au analizat mediul virtual rusesc și au descoperit că până la 5 iunie 2025 au pierit in mod sigur 111.014 militari ruși și nu sunt incluși în calcule cei ce provin din rândurile rebelilor. Se adaugă 373 de străini, Kremlinul având un rar talent să transforme un foc mic într-un pârjol. Militarii din Coreea de Nord mor și dispar ca prin farmec. Conflictul din Ucraina atrage resurse din întreaga lume ca o gaură neagră.
Cei mai mulți luptători căzuți la datorie provin din Bașchiria, regiune administrativă ce era generoasă cu bonusurile, dar în ultima vreme banii au început să se cam epuizeze. S-a ajuns la un total de 5.369 de victime și este urmată de Tatarstan cu 5.081. Combinația arginți-poftă de afirmare a recrutorilor a dus la creșterea mortalității. Urmează la mare depărtare Yekaterinburg cu 3.941 și Perm cu 3.428.
Se poate constata un fenomen interesant de depopulare accelerată a părții asiatice a colosului rusesc, oricum slab populat în raport cu suprafața. Regiunea Primorie, cea din care provine infanteria marină folosită în cele mai grele bătălii, a dat un tribut de 1.904 militari și este evident că orașul Vladivostok începe să rămână fără bărbați în putere și familiile se sparg pe bandă rulantă. Societatea rusă cunoaște o insuficiență a elementului masculin și acum se desfășoară faza distrugerii familiilor existente sau nu se vor mai forma noi celule de bază din moment ce tinerii ajung în adâncuri. Granița de sud a vastului imperiu este degarnisită de carne de tun cu o viteză deosebită și spre marea satisfacție a strategiilor de la Beijing, cei ce râvnesc la zona Primorie. Din punct de vedere strategic, chiar este de dorit continuarea ostilităților cu cea mai mare înverșunare.
Cangrena războiului s-a extins și-n partea europeană, mai bine locuită în special în zona celor două orașe esențiale. Au fost identificați în Moscova doar 1.349 de dispăruți pentru totdeauna și alți 3.196 provin din Regiunea Moscova. Este ceva nesemnificativ în raport cu numărul de locuitori veniți din toate colțurile fostei Uniuni Sovietice. Cei ce s-au lăcomit la bani au ajuns să zacă în reci morminte, dar conducerea de la Kremlin consideră că are mari rezerve umane în zonă.
Rusia poate să continue multă vreme ostilitățile, politicienii chiar lăudându-se cu acest potențial uman, dar acum localitățile devin din ce în ce mai goale de oameni în putere, locul lor fiind luat de cei mutilați. Pierderile de câteva mii de persoane identificate de cei de la Mediazona la fiecare bilanț nu impresionează conducerea de la Kremlin din moment ce Stalin a acceptat de o sută de ori mai multe victime în ultima conflagrație mondială. Cei ce ajung la putere își pierd uzul rațiunii și n-au limite atunci când iau decizii pe orice temă.
Dictatorul de la Kremlin a alergat după multă slavă și acum poate să constate că gigantul pe care-l conduce suferă o hemoragie de sânge proaspăt, tânăr, în timp ce populația scade și îmbătrânește. Locuitorii au de mult vârsta medie de peste 40 de ani și tot crește.
Bătăliile sunt sângeroase pe toată linia frontului, dar nu par de amploare după standardele celor care dețin controlul asupra pârghiilor puterii. Celulele societății se dezintegrează de parcă Rusia este mușcată de un șarpe sau păianjen veninos. Pasionații de la Mediazona au identificat doar o parte dintre cei căzuți sub focul armelor ucrainene și bilanțul crește în fiecare zi. Toate regiunile Rusiei se depopulează într-un ritm direct proporțional cu numărul asalturilor ordonate de propria conducere. Unele teritorii, precum Cecenia sau Smolensk, par ocolite de prăpăd doar din lipsa informațiilor. Rusia avea resurse să susțină necesitățile unui continent întreg precum Europa, dar liderii mărunți nu se satură cu ceea ce au.
Sursă imagine: Wikimedia Commons