Cetatea din mijlocul Moscovei ascunde un centru de putere care moare de dragul locuitorilor din regiunile învecinate cu frontiera de stat. Mereu se găsesc motive pentru ajutorarea celor ce sunt năpăstuiți de conducerea vecinilor. Mai mult. Chiar s-a extins grija la nivel planetar în perioada comunistă și fonduri uriașe au fost cheltuite din 1917 pentru eliberarea popoarelor asuprite de burgheziei, fasciști sau imperialiști.
Istoricul Mark Solonin a scris o lucrare științifică despre realitățile din Uniunea Sovietică în iunie 1941, dar a atins în trecere și problema represiunii realizate de către NKVD în anii 1937-1938. Autorul rus a preluat ideea că au fost executați fără milă și îndurare 780.000 de locuitori din toate categoriile sociale.
Era vreme de pace și Stalin a dat ordin să fie eliminați toți cei ce nu erau pe gustul regimului. Statul revoluționar s-a dovedit a fi deosebit de generos și s-a făcut Marea Epurare prin folosirea gloanțelor. Se vedea că industria funcționa și oferea locuri de muncă. Proporțiile prăpădului ies în relief atunci când se face o comparație cu realitățile de pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. Imperiul otoman ar fi pierdut 771.844 de militari din toate cauzele. Frontul era deosebit de ucigător din cauza rafalelor de mitralieră și a exploziilor generate de proiectilele tunurilor cu tragere repede. Totalul variază de la autor la autor, dar se poate vedea că autoritățile bolșevice au fost mai eficiente în uciderea popoarelor supuse decât toate cauzele din vreme de război, inclusiv bolile ce făceau prăpăd în rândurile trupelor ce aveau parte de puțini medici.
Statul bolșevic a ucis în perioada 1937-1938 mai mulți oameni decât a pierdut un imperiu în condiții de front în perioada 1914-1918. Era cea mai odioasă formă de organizare politică modernă și se făcea totul împotriva omului.
Regimul bolșevic a fost întotdeauna împotriva civilizației moderne și contra evoluției societății. A fost conceput un regim totalitar care a acționat sistematic, chiar științific, împotriva a ceea ce era definit drept lumea veche, apusă. Poliția politică a ucis încă din anul 1917 și aceasta i-a fost menirea până la destrămarea imperiului roșu de sânge. Nu este de mirare că astăzi există un deficit de locuitori în întreg spațiul fost sovietic și sporul demografic este negativ. Autoritățile comuniste au spulberat familiile din toate unitățile administrative și se ucidea de la persoane tinere până la cele în vârstă. Au fost sparte celulele de bază ale societății în epoca în care Hitler nu era capabil să atace Uniunea Sovietică și echivalentul unei armate complete a fost băgat în pământ. Ce rost mai avea întemeierea unei familii și facerea de copii? Fenomenul n-a fost vizibil pentru autoritățile ce erau obișnuite cu natalități ridicate în mediul rural, dar poliția secretă a tot cărat cu dubele țăranii spre locurile de execuție sau spre lagărele de concentrare, cele ce erau locuri de exterminare în timp. Nu mai era loc pentru săteanul tradițional și trebuia să fie înlocuit cu forța tractorului copiat după modele americane. Cei ce scăpau de arestări erau trimiși în fabricile din orașe pentru a ridica o nouă lume, dar nici muncitorii nu erau imuni în fața agenților regimului, cei ce aveau cote de execuții.
Stalin a considerat că au fost chiar puține victime în conformitate cu planurile zise științifice pe care le-a făcut încă din ianuarie 1924 și execuțiile au continuat în masă și în anii următori. A fost promovat intens regimul nazist drept cel mai odios dim istoria contemporană și astfel mulți au uitat ceea ce s-a întâmplat în lagărul comunist în perioada 1917 – 1991. Statele totalitare au propria mitologie oficială pentru a se demonstra că există un singur adevăr și acesta este deținut de șeful de partid. Totul este dărâmat pentru îndeplinirea fanteziilor celui de la putere și regimurile totalitare nu pot evolua decât prin violență și război. Uniunea Sovietică avea o densitate medie sub opt locuitori pe un kilometru pătrat și epurarea a contribuit în mod semnificativ la menținerea unor valori scăzute.
Zișii locuitori sovietici erau arestați și executați când în restul lumii erau state ce nu aplicau pedeapsa cu moartea (România) și nici măcar Hitler nu începuse programele de exterminare. Lumea nouă, revoluționară, cunoștea o brutalitate extremă.
Surse imagini: Picryl