Al Doilea Război Mondial a fost analizat de experții în cercetarea trecutului pentru a fi descoperite lecțiile utile comunităților. Evenimentele militare și deciziile politice au fost abordate din diferite perspective și filtrele ideologice au intrat în acțiune. Centrele de putere și-au impus punctele de vedere astfel încât să pară pozitive în tot ceea ce au făcut în trecut, prezent și viitor.
Istoricii din perioada comunistă au făcut totul pentru a demonstra că aliatul german a jefuit România și n-a dat mai nimic la schimb pe petrol și cereale. Ideile au fost preluate și înfrumusețate după 1989 prin noi exprimări. Economistul N. N. Constantinescu, academician, a scris în 2000 că din Germania soseau numai armament polonez de captură și ornamente de brad.
Documentele publicate după 1989 au început să detalieze ceea ce exista în dotarea trupelor române și astfel se putea afla că în 1942 se aflau în inventar 140 de tunuri cu țeavă lungă de calibrul 105 mm. Erau Model 1936 și nu se poate spune că se vorbește de vechituri. Au fost proiectate de specialiștii firmei Schneider pentru a executa foc la distanță împotriva bateriilor inamice sau pentru lovirea unor concentrării de trupe și au fost în dotarea Armatei Franceze în timpul campaniei din 1940. Nu se poate scrie că erau de proastă calitate, mai ales că trupele franceze le-au utilizat și în perioada postbelică. Chiar au fost comandate exemplare noi.
Germania avea un regim odios, nazist, renumit prin crimele de război și era evident că nu putea să sprijine un aliat definit drept inferior din punct de vedere rasial. S-ar părea că teza comunistă despre lipsa de ajutor și jaf economic a fost adevărată și este absolut normal să fie păstrată drept adevăr științific în articole, studii și cărți. Un calcul matematic simplu vine să dea peste cap o astfel de interpretare. Se știe că existau în prima parte a anului 1942 140 de piese de artilerie, cam puține pentru necesarul trupelor într-un război mondial. Berlinul a trimis spre București în câteva luni 30 de tunuri, ceea ce în procente ar însemna 21% din dotarea inițială.
Statul român în timp de pace și cu mult mai multe resurse a strâns în timp 144 de guri de foc și Germania a trimis în câteva luni 30 de piese ce aveau potențial distrugător suficient. Nu mai trebuie să se scrie că a fost jaf economic din moment ce soseau astfel de produse cu destinație specială.
Regimul nazist a fost unul odios, criminal, dar trenurile cu armament se scurgeau spre România de unii istorici comuniști nu mai scriau ceva despre perioada 1940-1944 sau se limitau numai la zise acțiuni de sabotaj. Interesant este că încă în anii de război se mai găseau în comerț produse precum ornamente de brad de Crăciun.
Adevărul trebuie spus atunci când sunt analizate faptele din trecut și dacă nu sunt pe gustul unor contemporani. Armele au fost și este grav să fie ascunse gurile de foc ce erau concepute special pentru tir la distanță.
Autoritățile comuniste au criticat acțiunile colegilor naziști, dar au păstrat tunurile de calibrul 105 mm până la căderea din 1989. Au mai fost utilizate la antrenamente după 1990 până când au fost epuizate stocurile de muniții. Proiectilele sunt scumpe și se utilizează tot ceea ce este vechi în poligoane.
Surse imagini: Romania Military
