planeta pământ
1

Lumea la 10 septembrie 2024

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 10 Septembrie 2024 | Nr. 812

■ Epoca lui Stalin se întoarce în forță în Ucraina și nu sunt făcute eforturi serioase pentru a se evita alunecarea în trecut. Partea ucraineană a utilizat mitraliere Maxim model 1910 pentru apărarea pozițiilor întărite și cartușele de calibrul 7,62 mm și-au dovedit eficiența după ce mai dăduseră suficiente dovezi în două războaie mondiale. A mai apărut acum o răsuflare ucigătoare din epoca sovietică: grenada defensivă. Aceasta imită modelul F1 Limonka și este generatoare de schije metalice ce pot provoca răni grave la zeci de metri de locul exploziei Războiul se pare că nu era suficient de ucigător în luptele apropiate și Kievul a adoptat ideea lui Stalin: ieftin și ucigător. Din păcate pentru apărători, ideea vine destul de târziu și mai durează până când militarii vor avea la dispoziție grenade din belșug.

■ Armata rusă se laudă că tot eliberează localități din estul Ucrainei. Întotdeauna eliberează și nu cucerește sau devastează. Problema este că se adună și pierderile. Specialiștii de la oryxspioenkop.com au identificat pe bază de probe video că au fost nimicite 2.317 tancuri din toate modelele moștenite din epoca sovietică sau produse după 1991 după proiecte mai vechi. Kremlinul consideră că sunt pierderi acceptabile din moment ce există rezerve în toate regiunile vastei federații. Apar însă câteva probleme. Tancurile nimicite trebuie să fie înlocuite cu unele noi. Aceste rezerve trebuie să fie multe pentru acoperirea principalelor direcții de atac sau apărare. Celelalte mașini se învechesc și trebuie să fie întreținute și modernizate. Flota rusă de tancuri de pe front suferă o uzură deosebită și multe mașini sunt puternic avariate. Mecanicii încearcă să facă minuni, dar există limite tehnice în orice. Economia țării poate să asigure refacerea stocurilor, dar nivelul de trai o să fie grav afectat. Amploarea actualul război a depășit-o de mult pe cea a conflictului din Afganistan, costuri declarate oficial, dar se mergea tot înainte.

■ O dronă iraniană a ajuns să pătrundă în spațiul aerian al Letoniei și s-a prăbușit lângă un oraș. Robotul fusese îndreptat împotriva Ucrainei, dar a deviat de la traseu în urma măsurilor electronice luate de apărători. Astfel de incidente pot inflama situația internațională cu consecințe nebănuite și Moscova se tot joacă de-a războiul. Aparate de zbor au căzut și-n România. Oare cum ar fi reacționat Rusia la astfel de incidente?

■ Forțele militare ucrainene au vrut să pedepsească Rusia pentru atacurile cu rachete și au fost lansate în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2024 144 de drone asupra a diferite obiective și inclusiv zona capitalei a fost lovită. Autoritățile au închis aeroporturile Moscovei și apărarea antiaeriană a fost activată. Totuși, cel puțin o femeie a fost ucisă de explozia unui robot zburător. Spațiul aerian al colosului imperial nu este sigur și apărarea antiaeriană este încă vulnerabilă la valurile de drone. Situația este însă proastă pentru întreaga omenire deoarece noile mijloace de distrugere au precizie bună și sunt relativ simplu de construit. Computerele și Inteligența artificială au început să fie dușmanii lumii contemporane, dronele putând acum să fie dirijate de la distanță sau prin fir, dar se anunță o epocă în care mijloacele zburătoare să gândească singure și să aleagă ce ținte doresc.

■ Uzina Dacia anunță renunțarea la personalul care mai are puțin până la pensie sau care dorește să plece voluntar contra unor sume de bani. Locuitorii din Argeș pot constata cam ce înseamnă capitalismul în forma cea mai brutală. Oamenii nu contează în fața conducătorilor obsedați de ideea de profit. Eficiența trebuie să fie una deosebită și trebuie să aducă venituri deosebite celor din conducere. Nu se pune niciodată problema cam ce randament au cei ce iau decizii și dacă se justifică banii luați. Peștele de la cap se împute. Argeșenii mai pot constata un efect neplăcut al capitalismului: progresul nu este întotdeauna pozitiv. Realitatea este că fabrica a fost modernizată prin introducerea roboților și a computerelor, ceea ce înseamnă că oamenii devin inutili în secțiile cu munci grele și repetitive. Cum roboții nu cer salarii și nu fac greve, sunt muncitori ideali în vederea obținerii de venituri suplimentare. MAȘINA NU SUPORTĂ OMUL.

■ Gestul responsabililor din cadrul Grupului Renault demonstrează de ce o firmă capitalistă poate să fie un model de eficiență: nu se ocupă de ceea ce nu aduce profit. Statul democratic are grijă cât poate de șomeri, pensionari sau copii cu handicap, dar firmele vor numai forță de muncă de calitate și ieftină.

■ Germania reintroduce controlul la toate frontierele pentru a limita imigrația și astfel să fie apărați cetățenii de străinii ce vin să ocupe spațiu vital chiar în statul ce pe vremuri lupta în vederea obținerii de pământuri. Măsura Berlinului demonstrează că ideea de Spațiu Schengen a fost bună în teorie, dar în practică este mai mult decât catastrofală. A permis libera circulație a imigranților și aceștia fac ceea ce vor pe întregul teritoriu al Europei. Se produce o diluare a puterii organismelor statale în favoarea grupărilor ce se extind prin deplasarea valurilor de oameni ce n-au cea mai mică legătură cu Europa. Amestecul etnic și religios nu poate să aibă un final fericit din moment ce ideea de democrație este străină maselor.

■ Autoritățile din Germania au ajuns la concluzia că o unitate din cadrul GRU se ocupă de sabotaje informatice pe teritoriul național. Nu este ceva nou și acum se demonstrează că niciodată Moscova n-a dorit să se dezvolte Uniunea Europeană și motorul german. Democrația le permite agenților din serviciul de spionaj militar să se infiltreze mai ușor în rețelele de telecomunicații occidentale și să culeagă informații vitale sau să pregătească manevrarea instalațiilor vitale. Se pot face multe de la distanță cu un computer, mașină ce este practic armă de război. Cum libertatea de mișcare a fost garantată prin Europa și agenții au profitat să se infiltreze cât mai adânc în societate. Chiar actualul lider de la Kremlin s-a ocupat cu anumite misiuni prin Germania și numai la binele localnicilor nu se gândea.

■ China devine din ce în ce mai agresivă în zona maritimă ce permite ieșirea liberă în Oceanul Pacific și ar înconjura definitiv Taiwanul. Avioane chineze au pătruns în spațiul aerian nipon și nu se poate discuta de vreo eroare în epoca tehnicii avansate. Incidentele cu nave și avioane filipineze sunt la ordinea zilei. Conducerea de la Beijing profită de puterea economică pentru a susține efectivele militare necesare revoluției mondiale. Încă se visează la ideea inoculată de Stalin în 1945 prin intermediul lui Mao Tze Dun și popoarele din lagărul comunist sunt exploatate în vederea transformării întregii lumi într-un singur spațiu concentraționar după idei venite din trecut. Liderii actuali merg tot înainte spre trecut, dar au impresia că gândesc și sunt deștepți.

■ Seceta în România a început să devină o problemă națională în ultimele decenii și nu se identifică vinovatul principal. Aderarea automobilului a dus la turnarea de asfalt pe drumurile obișnuite și pe străzile marilor orașe, adevărate cuptoare la scară mare. N-a fost suficient. S-a trecut la construirea de autostrăzi și acum betonul ia locul vegetației. Zeci de mii de arbori au fost tăiați pe Valea Oltului pentru a permite utilajelor să pătrundă adânc în creierii munților. Drumurile de mare viteză mutilează în fiecare zi natura în numele progresului și vin la pachet cu parcări, benzinării și fabrici ce nimicesc noi și noi kilometri pătrați de vegetație și de teren fertil. Omul este bolnav de megalomanie și produce din ce în ce mai multe mașini cu dimensiuni mărite. S-a ajuns în septembrie 2024 la incendii ce nimicesc locuințe din mediul rural și încă fac față pompierii. Oare ce se va întâmpla când flăcările vor ajunge la casele și blocurile izolate cu materiale inflamabile?

Sursă imagine: Wikimedia Commons