S-a scris mult că-n perioada interbelică România nu era suficient de dezvoltată din punct de vedere economic și este adevărat că mereu se poate face mai mult, mai ales dacă elitele țării sunt interesate cu adevărat să muncească în mod creator și să nu arunce cu banii pe fereastră, adică peste graniță, pe obiecte de lux și pe distracție. Cel mai mare dușman al unui popor este clasa conducătoare iresponsabilă.
Economia României Mari producea mult, dar nu satisfăcea nevoile celor de la putere și nu se ajungea pentru necesitățile celor de rând. Poftele erau prea mari. Producția de aur a țării era în anul 1932, zis cel mai negru al crizei, de 3.191 kg. Se poate scrie că era deosebit de puțin, dar prețul era de 111.111 lei pe kilogram și metalul prețios era luat în totalitate de către stat. Dacă se face o raportare la prețul petrolului, principala marfă de export a țării, se ajunge la 279 de tone pentru un singur kilogram. Dacă se face o raportare la producția agricolă, specialiștii în statistică au considerat că este echivalent cu tot ce se putea obține în medie de pe 32,5 hectare de teren arabil.
România a fost o țară bogată, dar banii au fost risipiți după bunul plac al celor din posturi înalte.
Sursă imagine:Wikimedia Commons