Se spune prin cărțile de istorie că a existat un mare pericol în Europa la nivelul anului 1939 și Wehrmachtul era o forță ce putea să decidă totul pe continent datorită posibilităților rapide de manevră. Unitățile de tancuri erau capabile să realizeze ofensive în adâncimea teritoriului inamic și sistemele defensive nu se puteau închega atât de rapid pentru a bara calea blindatelor. A fost normal să fie obținute victorii rapide și termenul german pentru război-fulger a intrat în istorie până la nivel de legendă contemporană.
Iosif Stalin a fost obligat să accepte încheierea unui pact cu Reichul pentru a se pune la adăpost în august 1939 de agresivul Hitler și astfel Uniunea Sovietică a fost ocolită de flăcările războiului timp de aproape doi ani. Politica înțeleaptă a partidului comunist a asigurat astfel liniștea poporului și posibilități de înarmare masivă. Oare chiar să fie adevărată teoria oficială despre evenimentele din 1939?
O carte scrisă de ofițerul german Karl-Heinz Frieser despre Blitzkrieg demontează întreg mitul celor ce nu vor să gândească sau ascund faptele unui centru de putere. Armata germană în septembrie 1939 nu era pregătită pentru un conflict de amploare la nivel continental, ci era focalizată pe înfrângerea Poloniei, stat ce putea să fie atacat rapid din trei direcții și astfel spațiul era comprimat. Nici măcar în 1940 nu exista o armată serios dotată. Erau disponibile 157 de divizii, dar numai 16 erau motorizate complet și numai jumătate erau complet dotate pentru o campanie serioasă, de durată. Al Doilea Război Mondial a însemnat mobilizarea a 2.700.000 de cai și multe divizii germane mărșăluiau ca pe vremea lui Bismarck și erau urmate de sute de căruțe cu cele necesare campaniei. La fel a fost și atunci când a fost atacată Uniunea Sovietică în 22 iunie 1941.
Numai erorile de comandament au permis victoriile rapide germane, tanchiștii profitând de spațiul redus și de drumurile bune.
Sursă imagine:Wikimedia Commons