pictură cu oameni
1

Omenirea la jumătatea lunii noiembrie a anului 2025

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 16 Noiembrie 2025 | Nr. 1359

Pictură realizată de Ana Maria Căpățînă

☆ Ultimul bilanț realizat de specialiștii de la oryxspioenkop.com pe bază de imagini indică un cumplit dezastru al trupelor ruse de blindate, 3.131 de tancuri fiind istorie. Conducerea de la Kremlin consideră că nu este o problemă, că arnata poate să avanseze în timp ce industria produce tancuri noi tip T-90 și, mai ales, T-14. Specialiștii ruși chiar consideră frontul deosebit de util pentru descoperirea punctelor slabe ale blindatelor grele. Totalul mașinilor blindate necesare în prima linie și care au ajuns fier vechi se ridică la 10.596 de exemplare. Se poate observa că Uniunea Sovietică și apoi Rusia s-au pregătit în mod deosebit pentru cucerirea întregii planete și rolul industriei era să producă tancuri și nu să ofere locuri de muncă în cadrul unei economii care să satisfacă nevoile maselor populare. Cei de la Kremlin nu sunt impresionați nici de faptul că alte 1.042 de exemplare au fost abandonate și descompletate, ceea ce le face imposibil de reparat în condiții economice. Teoretic, Ucraina este un cimitir al tehnicii sovietice, cea care mai trebuie să lupte o singură dată pentru atingerea unui ideal măreț.

☆ Ucraina a atacat calea ferată strategică a Rusiei tocmai în zona Habarovsk pentru ca munitiile și trupele să ajungă mai greu din Extremul Orient și din Coreea de Nord. Transsiberianul a fost o aortă a Federației Ruse și Kievul, care dispune de o puternică agentură de spionaj și sabotaj, a trecut la neutralizarea obiectivelor vitale pentru operațiunea militară specială.

☆ Rusia a trecut la dezvoltarea unor noi tipuri de bombe planante cu rază lungă de acțiune. Sunt mai greu de detectat decât rachetele și dispozitivele electronice sunt ieftine. În plus, pot fi reutilizate armele din epoca sovietică.

☆ Armata rusă a primit ordin să cucerească orașul Pokrovsk din Donețk și lupte crâncene au loc pe străzile orașului și pentru pozițiile din apropiere. Se încearcă lărgirea breșei cu orice preț. Un comandant ucrainean descrie regiunea drept un nou cimitir al infanteriei ruse, cea care trimite la asalt grupuri mici și slab instruite, ușor de neutralizat prin focul armelor automate. Comandanții ce pierd zeci sau sute de oameni pe zi reiau ofensiva a doua zi cu un sprijin insuficient în blindate și artilerie. Sunt trimise la atac și trupe Spetznaz de elită, ceea ce înseamnă că Rusia este decisă să piardă oameni de valoare.

☆ Pierderile continuă să se adune și ruina se extinde pe teritoriul vastei federații. Atacurile frontale și infiltrările sunt costisitoare în vieți omenești și până la 5 noiembrie 2025 au fost identificate 144.696 de victime sigure din rândurile invadatorilor. Autoritățile de la Kiev consideră că totalul pierderilor ar fi de peste 1,1 milioane, dar nu sunt aduse probe. Au fost înregistrați 562 de morți din rândurile străinilor momiți cu diferite promisiuni să participe la ostilități. Kremlinul are talent să provoace și să întrețină conflicte la nivel local sau mondial. Mediazona nu reușește să strângă date despre militarii din Coreea de Nord și nici despre rebelii din regiunile estice ale Ucrainei.

☆ Rusia tinde să devină un cimitir pustiu plin de slavă pe măsură ce războiul se prelungește și datele Mediazona confirmă o rarefiere a populației masculine la nivel federal, procesul fiind ca o cangrenă ce se extinde dinspre regiunile periferice spre inima imperiului ridicat de țari și apoi de regimul comunist. Populația Rusiei era deosebit de rară și densitatea medie a fost calculată la numai 8,5 persoane pe un kilometru pătrat, partea asiatică fiind aproape un pustiu cu insule locuite. Dispariția a 144.696 de bărbați în putere agravează deficitul demografic, dar Kremlinul consideră că sunt rezerve din belșug, mai ales în partea europeană. Au fost preferați luptătorii din regiunile izolate deoarece erau mai ieftini și mai rezistenți, dar acum toate familiile încep să-și plângă morții, mutilații și răniții. Doar cei de la putere sunt ocoliți de coasa războiului nemilos.

☆ Ucraina a început să folosească rachete de producție proprie pentru lovituri în adâncimea teritoriului inamic și o combinație cu drone a fost folosită în noaptea de 13 spre 14 noiembrie pentru lovirea portului Novorosiisk, terminalul fiind deosebit de important pentru exporturile de petrol. Alte mijloace de zbor au fost trimise spre rafinăria Saratov, explozii puternice fiind auzite de localnici. Războiul a început să conțină multe operațiuni speciale ucrainene cât mai adânc în interiorul colosului rănit. Loviturile ucrainene pot fi deosebit de interesante în domeniul speculațiilor cu țiței și băieții deștepți pot face averi frumoase cu produsele solicitate pe piețele internaționale. Reducerea prezenței rusești a permis să se treacă la scumpiri semnificative ale carburanților.

☆ Mișcarea Hamas a continuat să se infiltreze în Fâșia Gaza pentru a obține o mare influență în vederea ducerii în continuare a războiului cu militarii Israelului. Este evident că în regiune se duce un război de falie și nu există milă față de cel învins și toți oamenii din regiune sunt sclavii religiilor monoteiste.

☆ Firma LUKOIL a intrat sub sancțiunile impuse de SUA, un imperiu petrolier începe să se destrame și un tentacul al Moscovei pentru lupta de expansiune mondială a fost tăiat. Moscova a reușit timp de decenii să terorizeze Europa cu întreruperea livrărilor de gaze naturale sau de petrol.

☆ Un avion Suhoi Su-30 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Karelia și ambii piloți au pierit pentru totdeauna. Aparatul de zbor, conceput să lanseze bombe planante și rachete sol – aer, are o masă de 17,7 t și poate lua o încărcătură ofensivă de până la opt tone. Dispariția unui astfel de mijloc de luptă trebuie să fie privită cu plăcere de întreaga omenire deoarece piloții sunt cei ce lansează mijloacele de distrugere împotriva orașelor ucrainene.

☆ Coreea de Nord, o rămășiță a lagărului comunist, duce aceeași politică de sacrificare a oamenilor în numele revoluției mondiale și au fost promise Kremlinului trupe necesare eliberării câmpurilor de mine antitanc și antiinfanterie. Liderul comunist asiatic își sacrifică oamenii pentru o iluzie.

☆ România este o țară în care oamenii văd în automobil un obiect de prestigiu și peste 8,4 milioane de automobile erau înregistrate la 31 decembrie 2024, dar nu sunt interesați să le păstreze și să le îngrijească. Un cetățean a cumpărat un BMW XM de peste 100.000 de euro din Brăila și a reușit să-l facă praf la câțiva kilometri de magazin. Șoferul român trebuie să fie șmecher, să încalce regulile și legile, ceea ce duce la un număr sporit de victime pe șosele și la cheltuieli deosebite. Munți de bani au dat românii pentru lux și plăceri, străinătatea trăind bine în urma scurgerilor exagerate de capital.

☆ Trei turiști din Germania și din aceeași familie au murit în Istanbul după ce au mâncat produse tradiționale gătite pe stradă. Nici tatăl celor doi copii decedați nu se simte prea bine pe un pat de spital. Condițiile precare de igienă au favorizat dezvoltarea unor germeni patogeni deosebit de agresivi și ar trebui să fie o lecție pentru autoritățile din întreaga lume să nu permită funcționarea de restaurante improvizate. Omenirea a dezvoltat o medicină performantă, dar bacteriile și virusurile nu se lasă învinse ușor și turiștii sunt vectori deosebit de utili. Uneori, organismele celor infectați sunt prea slabe și moartea lovește fulgerător. Turcia este o țară cu o imagine frumoasă în turism, dar fațada strălucitoare ascunde multe pericole.

☆ China este un model de dezvoltare economică, imposibil de atins de crizele de pe piața globală și impresionează observatorii prin viteza cu care sunt ridicate construcțiile și se modifică mediul. O știre sosită în ziua de 11 noiembrie din provincia Sichuan anunță prăbușirea unui pod de autostradă și a versantului din apropiere. Se discută despre un stil de finalizare a construcțiilor după standarde care nu corespund cu realitatea din teren. Un alt pod de cale ferată a fost distrus în august și atunci au fost înregistrați 12 decedați.

☆ Rusia vrea cu orice preț să obțină victoria pe frontul din Ucraina și țara a fost atacată cu 430 de drone și 19 rachete în noaptea de 14 noiembrie. Bombardamentele aeriene de teroare sunt cunoscute din Al Doilea Război Mondial și nu reușesc să înfrângă voința de luptă a popoarelor. Partea care atacă își consumă energiile în misiunea absurdă de supradimensionare a producției de armament. Dronele sunt considerate ieftine, dar implică materiale și forță de muncă din belșug, ceea ce duce la apariția unor adevărate găuri negre în economia statului atacator. O rachetă Iskander-M are o masă de 4.615 kg și are traiectorie balistică pentru a fi greu de interceptat.

☆ SUA duce un război înverșunat cu traficanții de droguri din America de Sud și ambarcațiunile suspecte sunt scufundate prin atacuri aeriene, ceea ce a dus la moartea a cel puțin 80 de persoane. Conducerea de la Washington vrea cu orice preț să preia influența asupra continentului ce este un câmp de luptă pentru Rusia, China și Uniunea Europeană. Președintele de la Washington vrea cu orice preț să demonstreze că este conducătorul puterii dominante, dar poate să obțină un efect contrar și un prim semn ar fi o comandă de avioane de vânătoare suedeze pentru Columbia. Războiul este o afacere și cele 17 avioane Gripen sunt prețuite la 4,3 miliarde de dolari.

Omenirea păstrează caracteristicile primitive de prădători și încă nu se vede efectul educației oferite maselor de elevi.