Ziarul de Istorie

Nr. 1015

Orașul București și înflorirea afacerilor imobiliare

Ionel-Claudiu Dumitrescu 37 de vizualizări

calea victoriei în perioada interbelică

Anul 1929 a fost considerat de către specialiștii în cercetarea trecutului drept cel în care a izbucnit Marea Criză Economică de supraproducție și s-a tot scris că a fost rău în epoca interbelică. Istoricii din comunista eră au făcut totul pentru a cultiva ideea și au folosit cele mai întunecate nuanțe pentru a descrie ceea ce s-a petrecut prin perioada existenței României Mari.

Datele statistice ale statului român nu prea vor să confirme ceea ce scriu specialiștii și se știe că au fost ridicate 2.455 de clădiri noi în capitala țării, apartamentele incluse fiind în număr de 4.113. Chiar dacă un contemporan avea impresia că nu se schimba ceva, capitala României își modifica zilnic aspectul și au răsărit 115 construcții ce aveau peste trei apartamente.

Investitorii erau deranjați de prețurile ridicate din centrul orașului și încercau să obțină un profit ridicat prin sporirea înălțimii clădirilor. Au fost investiții deosebite în anul în care se spunea că a început prăpădul economic și valoarea spațiilor locative noi s-a ridicat la 2.352.636.000 lei, prețul unui kilogram de aur fin fiind de 111.111 lei.

Capitala României a cunoscut un proces accelerat de transformare edilitară în anul 1929.

Sursă imagine: Wikimedia Commons

Nr. 952 38 de vizualizări

Kaufland de criză

Se zice că a pornit în anul 2007 o recesiune puternică din sectorul imobiliar american și apoi s-a extins la nivel planetar cu toată cohorta de nenorociri. Televiziunile s-au întrecut să descrie dezastrele și mulți politicienii s-au lăudat cu promisiuni...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 18 Decembrie 2024

Nr. 422 43 de vizualizări

Finlanda și măcinarea puterii sovietice

Școala contemporană pune mare accent pe studiul disciplinelor definite drept importante și se învață multă matematică. Se adaugă studiile de informatică din belșug. Cum globalizarea este în plin avânt, cunoașterea unor limbi străine este un mare avanta...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 26 Decembrie 2023

Nr. 1426 63 de vizualizări

Plânsete, vaiete și regrete după Uniunea Sovietică

Omenirea a cunoscut din cele mai vechi timpuri tot felul de obsesii sociale și din acestea au rezultat războaie, religii, revoluții și ideologii politice. Fantezia unui om se poate extinde fulgerător sau în timp până la nivel planetar și contează foarte...

Ionel-Claudiu Dumitrescu 20 Ianuarie 2026